Moldova, cel mai mare progres anual în procesul de integrare. Eurodeputații cer deschiderea tuturor clusterelor

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de negociere cu Uniunea Europeană. Concluzia se regăsește în raportul Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, transmite IPN.

Potrivit raportului, eurodeputații îndeamnă Consiliul UE să deschidă imediat clusterele de capitole de negociere. Totodată, sunt evidențiate progresele realizate de Moldova în ceea ce privește reformele proeuropene, în pofida interferențelor venite din partea Federației Ruse.

Printre realizările menționate în document se regăsesc progresele în reforma justiției, integrarea economică prin aderarea la SEPA, eliminarea tarifelor de roaming, precum și consolidarea securității energetice prin finalizarea liniei electrice Vulcănești-Chișinău.

Raportul adoptat de Comisia Parlamentului European urmează să fie supus votului în plen săptămâna viitoare.

The post Moldova, cel mai mare progres anual în procesul de integrare. Eurodeputații cer deschiderea tuturor clusterelor appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, Marta Kos

Republica Moldova este pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană...

Republica Moldova, obligată de CEDO să plătească despăgubiri de 560 de mii de euro unei companii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului obligă Republica Moldova să...

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă...

Cinci polițiști de la IP Botanica cercetați pentru corupție, plasați din izolator în arest la domiciliu

Cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica, cercetați...

Moldova trebuie să continue reformele în drumul spre UE. Interviu IPN cu Markus Wiechel

Republica Moldova este pe drumul cel bun în procesul...

Moldova trebuie să continue reformele în drumul spre UE. Interviu IPN cu Markus Wiechel

Republica Moldova este pe drumul cel bun în procesul...

Republica Moldova va conduce Comitetul de Reglementare al Comunității Energetice timp de doi ani

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică,...

ULTIMA ORĂ

„Chivu nu e antrenor român”. Unul dintre cei mai de succes tehnicieni români face o afirmație surprinzătoare

Răzvan Lucescu (57 de ani), antrenorul celor de la PAOK, a oferit o declarație neașteptată despre Cristi Chivu (45 de ani), tehnicianul lui Inter Milano,...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

„Chivu nu e antrenor român”. Unul dintre cei mai de succes tehnicieni români face o afirmație surprinzătoare

Răzvan Lucescu (57 de ani), antrenorul celor de la PAOK, a oferit o declarație neașteptată despre Cristi Chivu (45 de ani), tehnicianul lui Inter Milano, scrie Golazo. Lucescu consideră că fostul fundaș al naționalei nu poate fi catalogat drept „antrenor român” pentru că a făcut școala de antrenori în Italia și a antrenat doar în …The post „Chivu nu e antrenor român”. Unul dintre cei mai de succes tehnicieni...

Maib atrage 15 milioane EUR de la Green for Growth Fund pentru a extinde finanțarea investițiilor în eficiență energetică și energie regenerabilă

Maib a semnat un acord de împrumut subordonat cu Green for Growth Fund (GGF) în valoare de 15 milioane EUR, cu o maturitate de 10 ani. Împrumutul va consolida poziția de capital a băncii și va susține extinderea finanțării proiectelor de eficiență energetică și energie regenerabilă în Republica Moldova. Fondurile vor fi direcționate către finanțarea The post Maib atrage 15 milioane EUR de la Green for Growth Fund pentru...

Sandu, după ce UE a lansat pregătirile pentru deschiderea oficială a negocierilor: „Suntem gata”. Kos, „optimistă” privind calendarul aderării

Republica Moldova este pregătită pentru următorul pas în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar deschiderea oficială a negocierilor pe capitole ar putea avea loc în perioada imediat următoare, inclusiv în timpul președinției cipriote a Consiliului UE. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă susținute la Chișinău împreună The post Sandu, după ce UE a lansat pregătirile pentru deschiderea oficială a negocierilor:...

PREMIERĂ // Teatrul Republican „Luceafărul” prezintă spectacolul „E grozav s-o iei razna”, o poveste despre memorie, familie și fragilitatea umană

Teatrul Republican „Luceafărul” aduce în fața publicului premiera spectacolului „E grozav s-o iei razna”, o producție semnată de regizorul Alex Bogdan, care explorează cu sensibilitate și umor efectele bolii Alzheimer asupra unei familii și lu...

Ciprian Ciucu a primit acordul Consiliului General pentru preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei

Consiliul General al Municipiului București a mandatat primarul general, Ciprian Ciucu, să gestioneze procedurile pentru preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei. Primăria Capitalei susține că transferul ar permite coordonarea unitară a producției și distribuției agentului termic și ar facilita investițiile în rețeaua de termoficare.The post Ciprian Ciucu a primit acordul Consiliului General pentru preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei first appeared on Nexta.ro.