Parlamentul se întrunește în ședință plenară: 12 proiecte legislative pe agendă

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00, după ce Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a acestei săptămâni. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt armonizate cu legislația Uniunii Europene.

Pe agenda ședinței figurează proiectul privind consolidarea mecanismelor de intervenție în situații de criză, care va fi examinat în lectura a treia. Totodată, în lectura a doua vor fi dezbătute modificările la legea privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, precum și inițiativa privind declararea utilității publice de interes național pentru dezvoltarea infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor.

În prima lectură, deputații vor analiza două proiecte de lege ce vizează alinierea la normele europene, inclusiv garantarea drepturilor persoanelor cu statut de șomer care se deplasează în alte state și stabilirea unor salarii minime adecvate. De asemenea, va fi examinat un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere, care prevede ca plățile pentru serviciile de taxi realizate prin platforme să fie procesate prin instituții financiare din Republica Moldova.

Pe agenda ședinței se regăsește și ratificarea mai multor acorduri internaționale, inclusiv cele privind securitatea socială cu Ucraina și Canada, precum și acorduri de finanțare pentru reabilitarea sistemelor de irigare și a infrastructurii rutiere, cu sprijinul Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

În cadrul ședinței va fi audiat și Raportul anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova pentru anul 2025, prezentat de Avocatul Poporului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul se întrunește în ședință plenară: 12 proiecte legislative pe agendă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Comisara Marta Kos își începe vizita de trei zile în Moldova. „Este timpul să accelerăm drumul spre UE”

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, își începe astăzi,...

Șeful NATO laudă rezistența Ucrainei. Rusia este „tot mai disperată”, afirmă Mark Rutte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri,...

Curs valutar 4 iunie 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

Prognoza meteo pentru 4 iunie: Temperaturi de până la 28 de grade și ploi slabe

Meteorologii promit o zi cu vreme în general stabilă....

ULTIMA ORĂ „Moldova este suficient de pregătită”. UE ne invită să discutăm despre primul cluster de negocieri

Uniunea Europeană invită Moldova la discuții despre negocierea primului...

Comandantul rus al unui petrolier din flota-fantomă a lui Putin a fost reţinut de Franța

Comandantul rus al petrolierului Fagor, de asemenea rusesc, dar...

ULTIMA ORĂ

Corespondență Dan Alexe | „Offensive de charme”: la Paris, Péter Magyar își afișează ruptura cu era lui Viktor Orbán

Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, care s-a întâlnit miercuri, 3 iunie, la Paris cu președintele Franței, Emmanuel Macron, a propus o cooperare mai strânsă...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru, care vizează reabilitarea trotuarelor de pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit primarului general Ion...

Important

Corespondență Dan Alexe | „Offensive de charme”: la Paris, Péter Magyar își afișează ruptura cu era lui Viktor Orbán

Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, care s-a întâlnit miercuri, 3 iunie, la Paris cu președintele Franței, Emmanuel Macron, a propus o cooperare mai strânsă între Franța, Germania și țările “Grupului de la Vișegrad” (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia).

Comisara Marta Kos își începe vizita de trei zile în Moldova. „Este timpul să accelerăm drumul spre UE”

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, își începe astăzi, 4 iunie, vizita de trei zile în Republica Moldova. Agenda oficialei include discuții despre aderarea la Uniunea Europeană, investiții, transformare digitală și dezvoltare regională. Vizita are loc după ce Uniunea Europeană a informat, ieri, oficial Republica Moldova că este suficient de pregătită pentru negocierile privind Clusterul 1 și a invitat Chișinăul să prezinte poziția de negociere în cadrul Conferinței de Aderare....

Revista presei | R. Moldova, la un pas de lansarea negocierilor oficiale cu UE

Presa semnalează că Republica Moldova se apropie de un moment decisiv în parcursul său european. Mai multe publicații atrag atenția asupra problemei apei potabile la Balți, dar și asupra organizării unor audieri parlamentare pe tema fraudelor telefonice și în mediul online.

(video) De la război online la scandal în restaurant: Andreea Bostanica și Iuliana Beregoi, încaierare cu pumni într-un local din capitală. Poliția și ambulanța...

Un conflict început pe rețelele sociale între Iuliana Beregoi și Andreea Bostanica ar fi degenerat într-o altercație într-un local din Chișinău. Potrivit versiunilor prezentate de cele două tabere, schimbul de replici și gesturi provocatoare ar fi escaladat într-o altercație fizică, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă de agresiune.

Încep finanțările de câte 30-300 milioane EUR pentru companiile tech europene. „În mod sigur România este pe listă” – VIDEO interviu cu șeful Comitetului...

Scaleup Europe Fund, mega-fondul de investiții european de până la 5 miliarde de euro, s-a lansat oficial, iar șeful Comitetului de Investiții, Christian Sinding, ne-a acordat un interviu video pentru comunitatea antreprenorială StartupCafe.ro, miercuri, la Bruxelles. Compania de investiții EQT Group, originară din Suedia, a fost desemnată de UE drept manager al Scaleup Europe Fund. …The post Încep finanțările de câte 30-300 milioane EUR pentru companiile tech europene. „În...

Primul „acord istoric” încheiat de Ungaria cu Ucraina după înfrângerea lui Viktor Orban. Ce au convenit Budapesta și Kievul

Premierul ungar Péter Magyar anunţă miercuri un ”acord istoric” cu Kievul privind drepturile minorităţii ungare din Ucraina, un măr al discordiei de ani de zile între cele două ţări, relatează AFP.The post Primul „acord istoric” încheiat de Ungaria cu Ucraina după înfrângerea lui Viktor Orban. Ce au convenit Budapesta și Kievul first appeared on Nexta.ro.

Război în Ucraina, ziua 1.561. SUA, îngrijorate de riscul „escaladării”. Marco Rubio: „Niciuna dintre părți nu este dispusă la concesii”

Războiul din Ucraina a intrat, joi, 4 iunie 2026, în a 1561-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Șeful diplomației americane, Marco Rubio, s-a arătat îngrijorat de riscul unei „escaladări” în războiul dintre Rusia și Ucraina, după atacul cu drone ucrainene care a lovit instalații energetice și militare din Sankt Petersburg. „Ucraina a devenit din ce în ce mai eficientă” „Ceea ce s-a schimbat în ultimele luni este...