Nu oferiți date personale! Energocom anunță că escrocii se dau drept reprezentanți ai instituției

Consumatorii sunt avertizați de Energocom cu privire la noi tentative de fraudă, în care persoane necunoscute se prezintă la domiciliile cetățenilor drept reprezentanți ai instituției. Sub pretextul verificării contoarelor de gaze naturale sau al actualizării datelor, aceștia solicită informații personale, inclusiv date din buletin, informații bancare și alte date confidențiale.

„Precizăm că S.A. „Energocom” nu dispune de echipe mobile care să activeze în teritoriu și nu solicită consumatorilor, nici telefonic și nici prin vizite la domiciliu, informații personale sau bancare. Recomandăm cetățenilor să fie prudenți și să nu transmită date confidențiale persoanelor necunoscute.

Totodată, vă îndemnăm să nu permiteți accesul în locuință celor care nu se pot identifica oficial și să verificați orice informație prin canalele oficiale ale S.A. „Energocom””, se arată în comunicatul emis de instituție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Instituția îndeamnă cetățenii să apeleze Centrul de apel al S.A. „Energocom”, la numărul 1309, pentru informații sau precizări, iar în cazul în care suspectează o tentativă de fraudă, să sesizeze imediat autoritățile competente la 112.

Articolul Nu oferiți date personale! Energocom anunță că escrocii se dau drept reprezentanți ai instituției apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Deficit de peste 3 miliarde de lei la fondul de pensii. Ce soluții propun autoritățile

Fondul de pensii din Republica Moldova înregistrează un deficit...

Șoșoacă, la gâtul lui Șor în timpul forumului din Petersburg. Fugarul: Cu viitoarea președintă a României

Diana Șoșoacă a participat la Forumul Economic din Sankt-Petersburg,...

Energia regenerabilă aduce economii de aproape trei miliarde de lei anual pentru Republica Moldova

Producția de energie electrică din surse regenerabile continuă să...

VIDEO Alertă în Portul Constanța: drona maritimă a explodat. A fost activat planul roșu de intervenție

Alertă maximă în Portul Constanța după descoperirea unei drone...

Patru absolvenți au primit „10″ din oficiu și vor susține doar o probă de BAC. Cine sunt

Patru absolvenți de liceu vor susține o singură probă...

ULTIMA ORĂ

România, aproape de plata integrală a cererii 4 din PNRR, fără jaloane suspendate. Suma totală atrasă de țara noastră

România este mai aproape de încasarea celei de-a patra cereri de plată din PNRR, de 2,62 miliarde de euro, după avizul favorabil al Comitetului Economic...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Crin Antonescu, despre poziția PSD: „Nu știu ce se întâmplă cu conducerea PSD-ului. Grindeanu nu a mers să ceară mandatul de premier”

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Crin Antonescu, politician, istoric și fost președinte al PNL, se întreabă ce se va întampla cu conducerea PSD-ului. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Crin Antonescu: „ Încă o dată o spun în PSD sunt oameni poate mai mult decât în PNL. La ora asta sunt niște oameni ceva mai noi. S-au mai schimbat gărzile. Sunt...

România, aproape de plata integrală a cererii 4 din PNRR, fără jaloane suspendate. Suma totală atrasă de țara noastră

România este mai aproape de încasarea celei de-a patra cereri de plată din PNRR, de 2,62 miliarde de euro, după avizul favorabil al Comitetului Economic și Financiar al UE.The post România, aproape de plata integrală a cererii 4 din PNRR, fără jaloane suspendate. Suma totală atrasă de țara noastră first appeared on Nexta.ro.

ANM a prelungit alerta de vreme rea. Cod galben de furtuni pentru jumătate de țară

Meteorologii atenţionează că vineri şi sâmbătă mare parte din ţară va fi sub Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ.The post ANM a prelungit alerta de vreme rea. Cod galben de furtuni pentru jumătate de țară first appeared on Nexta.ro.

Amănunte despre drona maritimă Magura V5, care a explodat recent în portul Constanța. Un pericol: de obicei ele acționează în roiuri

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana 77-78 a Portului Constanța. Conform celor declarate de comandorul Sandu Mateiu la Digi 24, este vorba de o dronă de tipul Magura, folosită de armata ucraineană.The post Amănunte despre drona maritimă Magura V5, care a explodat recent în portul Constanța. Un pericol: de obicei ele acționează în roiuri first appeared on Nexta.ro.

Au încheiat ședința cu concluzii diferite? „Forța Fermierilor” anunță că s-a ajuns la compromis cu Ministerul Agriculturii, însă Catlabuga anunță continuarea consultărilor

Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat, pe 5 iunie, într-un comunicat de presă, că Guvernul ar fi acceptat mai multe „revendicări strategice” discutate la ședința cu ministra Agriculturii. De cealaltă parte, contactată de NM, Ludmila Catlabuga s-a arătat mai rezervată și a menționat că va continua „consultările tehnice”. Potrivit comunicatului asociației, în urma discuțiilor ministra ar The post Au încheiat ședința cu concluzii diferite? „Forța Fermierilor” anunță că s-a ajuns...

Se prelungește contractul pentru finalizarea Centrului de Arși de la Târgu Mureș. Investiția, aflată la 90% din execuție

Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a aprobat prelungirea contractului pentru realizarea proiectului „Construirea unui centru de arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare și conectare a Departamentelor Urgență, ATI și chirurgie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș”. Contractul, prelungit până la finalul lunii august Contractul s-a prelungit până la data de 31 august 2026, în vederea finalizării complete a investiției. Decizia a fost luată...

Concedieri colective la Mina Băița, după neplata salariilor timp de mai multe luni

Mina Băița se confruntă cu una dintre cele mai dificile situații din ultimii ani, după ce operatorul aflat în insolvență a declanșat procedura de concediere colectivă pentru 56 de angajați, echivalentul a peste o treime din personal.The post Concedieri colective la Mina Băița, după neplata salariilor timp de mai multe luni first appeared on Nexta.ro.