Putin dă un răspuns dur la scrisoarea președintelui Ucrainei. Refuză întâlnirea față în față și-l numește pe Zelenski „uzurpator”

În cadrul sesiunii de întrebări de la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, întrebat dacă Rusia va da curs scrisorii lui Volodimir Zelenski, președintele rus a dat un răspuns lung și clar. Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării legitimitatea lui Volodimir Zelenski de a semna un acord de pace și a respins propunerea de armistițiu. În tot monologul său, Putin a ezitat să îi pronunțe numele lui Zelenski și a folosit diverse cuvinte și expresii pentru a face trimitere la liderul Ucrainei.

Potrivit relatărilor lui Putin, Dmitri Peskov i-a arătat scrisoarea joi, când se afla la masă cu președintele Uzbekistanului, dar n-a avut ocazia decât să arunce un ochi peste ea vineri dimineața. În ceea ce privește vârsta lui Vladimir Putin, pe care Zelenski o menționează în scrisoare, președintele rus a precizat că aceasta nu contează.

„Eu cred că la vârsta mea, mulți alți politicieni performează foarte bine, chiar și alții mai bătrâni. Vârsta nu e o problemă. Sunt alți colegi care o duc foarte bine și sunt mult mai în vârstă. Dacă fac sau nu alegeri bune nu e treaba mea să spun”, a spus Putin, care a făcut în ultimă instanță aluzie la Donald Trump, care este mai în vârstă decât președintele rus cu 7 ani.

Mai mult decât vârsta, spune Putin, este curajul de a organiza alegeri la tine în țară. „Trebuie să fii mereu în granițele constituției. Dacă te agăți de putere în afara Constituției, asta se califică drept uzurpare de putere și este o crimă. [Zelenski] nu ar trebui să se teamă și ar trebui să organizeze alegeri”, precizează Putin. Putin a reiterat cu această ocazie narațiunea Kremlinului conform căreia mandatul oficial al lui Zelenski a expirat în mai 2024, iar legitimitatea acestuia a încetat în acel moment.

„Zelenski a cerut să ne întâlnim, dar eu nu am refuzat niciodată. Dar întâlnirea doar de dragul de a ne întâlni nu are rost”. Potrivit președintelui rus, asemenea întâlniri față în față au mai avut loc în timpul Acordurilor de la Minsk și nu s-a ajuns la nicio înțelegere. „Am muncit la aceste acorduri ca să aflăm mai târziu de la liderii Franței și Germaniei că acestea sunt doar forme fără fond care aveau obiectivul doar de a oferi timp Ucrainei pentru înarmare”, precizează Putin.

În timp ce scrisoarea lui Zelenski propunea un armistițiu total pe perioada discuțiilor, Putin a respins ferm ideea. Moscova susține că un armistițiu temporar ar fi folosit de armata ucraineană doar pentru a-și consolida pozițiile și a se reînarma.

„Momentan nu văd niciun rost în a ne întâlni. „Ce ne trebuie acum sunt aranjamente și înțelegeri. Putem să ne întâlnim ulterior ca să le semnăm, dar mai întâi trebuie o soluție [de pace]”, a continuat președintele rus.

Recomandările autoului:

Zelenski i-a cerut lui Putin o întâlnire față în față într-o scrisoare deschisă. Ce mesaj a transmis președintele ucrainean

Medvedev o ironizează pe Ursula von der Leyen după ce autoritățile au anunțat că drona explodată în Portul Constanța aparținea Marinei ucrainene

Trump reacționează după ce Zelenski i-a trimis o scrisoare deschisă lui Vladimir Putin

The post Putin dă un răspuns dur la scrisoarea președintelui Ucrainei. Refuză întâlnirea față în față și-l numește pe Zelenski „uzurpator” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Naţionala feminină, remiză în Republica Moldova, în ultimul meci din grupa preliminară pentru Mondial

Naţionala feminină de fotbal a României a încheiat la...

Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean a sosit la Varşovia pentru soluţionarea unui diferend istoric

Şeful de cabinet al presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kirilo...

China reacționează după vizita lui Alexandru Muraru în Taiwan: „Contravine politicii oficiale a României”

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ambasada Chinei a susținut...

China reacționează după vizita lui Alexandru Muraru în Taiwan: „Contravine politicii oficiale a României”

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Ambasada Chinei a susținut...

ULTIMA ORĂ

Chișinăul a devenit, timp de trei zile, centrul discuțiilor despre prevenirea bolilor netransmisibile

Aproximativ 150 de experți din Republica Moldova, Europa și Statele Unite ale Americii s-au reunit la Chișinău pentru a participa la cea de-a IV-a Conferință...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Chișinăul a devenit, timp de trei zile, centrul discuțiilor despre prevenirea bolilor netransmisibile

Aproximativ 150 de experți din Republica Moldova, Europa și Statele Unite ale Americii s-au reunit la Chișinău pentru a participa la cea de-a IV-a Conferință internațională privind bolile netransmisibile. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 3–5 iunie și a fost dedicat identificării soluțiilor pentru prevenirea unor afecțiuni precum bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul și alte maladii cronice. Participanții au venit din mai multe țări, printre care Elveția, România, Italia, Serbia, Ungaria, Armenia,...

Favorită pentru portofoliul Energiei în România: Actuala șefă Moldelectrica e susținută de PSD și a fost despăgubită de stat cu 680 mii € la...

Numele Corinei Popescu e puțin cunoscut publicului larg din România, dar a avut multiple poziții de conducere în zona energiei. Popescu are mari șanse să ocupe poziția de ministru al unuia dintre cele mai economice domenii din „guvernul Tomac”, scrie Hotnews. Aceasta deține un mandat de doi ani la șefia Consiliului de administrație al Moldelectrica, fiind desemnată în funcție în mai 2025, în urma unui concurs public organizat...

Nicușor Dan a convocat o ședință la Constanța pe tema dronei navale. Implicațiile incidentului, analizate cu responsabilii militari

Președintele Nicușor Dan va merge, sâmbătă, la Constanța, unde a convocat o ședință de lucru în care va fi analizat incidentul din port, unde a explodat o dronă navală ucraineană. Președintele va discuta cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. „Președintele României, Nicușor Dan, a convocat o ședință de lucru …The post Nicușor Dan a convocat o ședință la Constanța pe tema dronei navale....

Naţionala feminină, remiză în Republica Moldova, în ultimul meci din grupa preliminară pentru Mondial

Naţionala feminină de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată la Nisporeni contra Republicii Moldova, ultima din grupa preliminară pentru Campionatul Mondial din Brazilia. Jucătoarele tricolore încheie grupa pe primul loc, neînvinse şi fără gol primit, informează FRF.The post Naţionala feminină, remiză în Republica Moldova, în ultimul meci din grupa preliminară pentru Mondial first appeared on Nexta.ro.

Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean a sosit la Varşovia pentru soluţionarea unui diferend istoric

Şeful de cabinet al presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kirilo Budanov, a sosit vineri la Varşovia pentru soluţionarea unui diferend istoric care a marcat relaţiile dintre cele două ţări vecine şi aliate timp de decenii, a declarat vineri o sursa oficială, relatează AFP.The post Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean a sosit la Varşovia pentru soluţionarea unui diferend istoric first appeared on Nexta.ro.