Afganistan acuză Pakistan de noi atacuri aeriene soldate cu cel puțin 13 morți

Purtătorul de cuvânt principal al guvernului taliban, Zabihullah Mujahid, a declarat că atacurile au din Afganistan au vizat provinciile Khost, Kunar și Paktika, potrivit Associated Press. Conform acestuia, printre victime se numără 11 copii, o femeie și un bărân.

Autoritățile pakistaneze nu au comentat deocamdată informațiile privind atacurile.

Incidentul are loc pe fondul escaladării tensiunilor dintre cele două țări, implicate de mai multe luni într-un conflict transfrontalier care a provocat sute de victime. Violențele s-au intensificat la sfârșitul lunii februarie, după ce Afganistan a lansat un atac peste graniță, prezentat drept represalii pentru lovituri aeriene pakistaneze efectuate anterior pe teritoriul afgan.

Islamabadul acuză în mod repetat autoritățile de la Kabul că oferă adăpost militanților responsabili de atacuri pe teritoriul pakistanez, în special membrilor grupării Tehrik-e-Taliban Pakistan (TTP). Organizația este distinctă de mișcarea talibană afgană, dar menține legături strânse cu aceasta.

Guvernul taliban respinge acuzațiile și susține că nu permite folosirea teritoriului afgan pentru atacuri împotriva altor state.

The post Afganistan acuză Pakistan de noi atacuri aeriene soldate cu cel puțin 13 morți first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Accident grav în Bihor: un mort și patru răniți, după ce un TIR și mai multe mașini s-au ciocnit. Trafic blocat pe DN 1...

  Un femeie a murit și alți patru oameni au ajuns la spital, după un accident produs miercuri dimineață pe în localitatea Cornițel, județul Bihor,...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Accident grav în Bihor: un mort și patru răniți, după ce un TIR și mai multe mașini s-au ciocnit. Trafic blocat pe DN 1...

  Un femeie a murit și alți patru oameni au ajuns la spital, după un accident produs miercuri dimineață pe în localitatea Cornițel, județul Bihor, în care au fost implicate un TIR, două mașini și o autocisternă goală, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. Circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers ale …The post Accident grav în Bihor: un mort și patru răniți, după ce un...

Locuitorii din Tocuz, nemulțumiți de calitatea apei din rețeaua locală: Culoare închisă și miros neplăcut, spun oamenii

Calitatea apei potabile din rețeaua locală provoacă nemulțumiri în satul Tocuz, raionul Căușeni. Mai mulți locuitori se plâng că apa de la robinet are o culoare închisă și miros neplăcut și sunt nevoiți să cumpere apă îmbuteliată pentru consum. De cealaltă parte, autoritățile locale declară că aspectul apei este o consecință temporară a lucrărilor de modernizare și conectare a unui nou turn de apă. Incidentul de infrastructură are loc...

Războiul se extinde din nou. Iran a atacat mai multe țări

Iran a atacat Bahrain, Kuweit și Iordania ca răspuns pentru atacurile SUA, potrivit Al Jazeera. Totodată, americanii au atacat porturile și insulele iraniene din Strâmtoarea Ormuz în urma doborârii unui elicopter al armatei SUA. Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a revendicat atacuri asupra bazelor militare americane din Bahrain, Kuweit și Iordania. Ce spun iranienii Într-o declarație publicată miercuri de presa de stat, IRGC a transmis că a lansat un atac...

Bacalaureat 2026: Elevii din partea minorităţilor naţionale susţin proba de evaluare a competenţelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care va fi susţinută de elevii din partea minorităţilor naţionale.The post Bacalaureat 2026: Elevii din partea minorităţilor naţionale susţin proba de evaluare a competenţelor în limba maternă first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Alina Pătrăhău, fondatoarea Dăruiește Aripi: Peste 8 milioane de euro investiți în oncologia pediatrică din România. Am construit o platformă digitală și ne...

Asociația Dăruiește Aripi, în parteneriat cu Societatea Română de Oncohematologie Pediatrică, urmărește să schimbe modul în care sunt îngrijiți copiii diagnosticați cu cancer în România, cu accent pe creșterea ratei de supraviețuire și îmbunătățirea calității vieții acestora.The post VIDEO Alina Pătrăhău, fondatoarea Dăruiește Aripi: Peste 8 milioane de euro investiți în oncologia pediatrică din România. Am construit o platformă digitală și ne dorim să o extindem la nivel național....

Misterul din Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost blocată. Cum „se scurge” petrolul și de ce prețurile nu au explodat, încă

Unul dintre cele mai mari mistere ale economiei globale este de ce piața petrolului a rămas atât de calmă în timpul unuia dintre cele mai mari șocuri de aprovizionare din istorie. Analiștii citați de CNN spun că mai mulți factori au împiedicat, cel puțin deocamdată, o explozie a prețurilor, însă avertizează că efectele crizei ar putea deveni mai vizibile în lunile următoare, scrie hotnews.ro.

SUA atacă Iranul după doborârea unui elicopter Apache deasupra Strâmtorii Ormuz. Iranul răspunde cu drone în Bahrein și Kuweit

Tensiunile dintre Washington și Teheran au escaladat dramatic după ce armata americană a lansat o serie de lovituri asupra unor obiective iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz. Acțiunea vine la o zi după doborârea unui elicopter militar american Apache. Statele Unite au anunțat lansarea unor atacuri asupra unor obiective militare din Iran, într-o nouă escaladare a confruntării dintre cele două țări în regiunea Golfului Persic. Operațiunea a fost confirmată marți seară...