Casele a trei familii de români din Belfast, vandalizate după violențele anti-imigrație

MAE anunță că prin intermediul Consulatului General al României la Edinburgh face demersuri continue pentru a identifica eventuali cetățeni români afectați de incidentele din noaptea de marți spre miercuri.

Până în acest moment, reprezentanții oficiului consular sunt în dialog cu trei familii de cetățeni români ale căror locuințe au fost vandalizate.

Cetățenii români sunt în siguranță și vor să revină în țară în cel mai scurt timp, transmite MAE.

Potrivit informațiilor disponibile în prezent, nu au fost raportate victime de cetățenie română în urma evenimentelor din Belfast.

La nivelul Consulatului General al României la Edinburgh a fost recepționată o solicitare de emitere a unui titlu de călătorie, formulată de părintele unui cetățean român minor, care, ca urmare a violențelor recente, dorește să revină în România împreună cu familia.

Recomandările MAE

MAE recomandă cetățenilor români aflați în Irlanda de Nord să urmeze indicațiile poliției locale și să evite deplasările în zonele în care au loc demonstrații. Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Consulatului General al României la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445.

Mai multe locuințe și vehicule au fost incendiate în Belfast, iar sute de protestatari au atacat forțele de ordine în urma unui atac cu cuțitul pentru care un cetățean sudanez a fost acuzat de tentativă de omor. Oficialii nord-irlandezi au condamnat violențele, susținând că numeroase persoane vizate au fost alese pe criterii rasiale.

The post Casele a trei familii de români din Belfast, vandalizate după violențele anti-imigrație first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Rusia își extinde infrastructura militară la granițele Europei. Noile baze ar putea găzdui peste 100.000 de militari

Rusia construiește și extinde în ritm accelerat infrastructura militară...

Rusia își extinde infrastructura militară la granițele Europei. Noile baze ar putea găzdui peste 100.000 de militari

Rusia construiește și extinde în ritm accelerat infrastructura militară...

Apa dispare văzând cu ochii dintr-unul dintre cele mai mari lacuri ale Ungariei

Lacul Velence, situat la doar 40 de kilometri vest...

ULTIMA ORĂ

Un deputat PNL o acuză pe Șoșoacă de trădare națională și cere anchetă după ce și-a arătat obediența față de Putin

Mircea Fechet, fostul ministru al Mediului, a acuzat-o pe Diana Șoșoacă de „trădare națională”, după vizita acesteia în Rusia, solicitând totodată autorităților să analizeze dacă...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Un deputat PNL o acuză pe Șoșoacă de trădare națională și cere anchetă după ce și-a arătat obediența față de Putin

Mircea Fechet, fostul ministru al Mediului, a acuzat-o pe Diana Șoșoacă de „trădare națională”, după vizita acesteia în Rusia, solicitând totodată autorităților să analizeze dacă faptele și declarațiile ei intră sub incidența Codului penal.The post Un deputat PNL o acuză pe Șoșoacă de trădare națională și cere anchetă după ce și-a arătat obediența față de Putin first appeared on Nexta.ro.

Un oficial militar rus de rang înalt a fost ucis de o maşină-capcană în apropiere de Moscova. Atacul a avut loc la mai puţin...

Un oficial militar rus de rang înalt a fost ucis într-un atentat cu maşină-capcană în apropiere de Moscova, scrie The Guardian, citând presa locală.The post Un oficial militar rus de rang înalt a fost ucis de o maşină-capcană în apropiere de Moscova. Atacul a avut loc la mai puţin de un kilometru de locul unde, în urmă cu un an, era ucis generalul-locotenent Iaroslav Moskalik first appeared on Nexta.ro.

Tanczos Barna vrea să schimbe legislaţia UE cu privire la ursul brun luând ca model modificarea legislaţiei germane privind statutul lupului

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, susţine că România trebuie să facă demersuri la UE pentru a schimba legislaţia cu privire la ursul brun, urmând exemplul nemţilor care au reuşit să modifice legislaţia referitoare la protecţia lupilor.The post Tanczos Barna vrea să schimbe legislaţia UE cu privire la ursul brun luând ca model modificarea legislaţiei germane privind statutul lupului first appeared on Nexta.ro.

Rusia își extinde infrastructura militară la granițele Europei. Noile baze ar putea găzdui peste 100.000 de militari

Rusia construiește și extinde în ritm accelerat infrastructura militară din apropierea frontierelor cu statele nordice și baltice, pregătind capacități care ar putea permite desfășurarea a peste 100.000 de militari în apropierea granițelor NATO, potrivit unei investigații realizate de mai multe publThe post Rusia își extinde infrastructura militară la granițele Europei. Noile baze ar putea găzdui peste 100.000 de militari first appeared on Nexta.ro.

Succes de etapă în cazul Robor al Consiliul Concurenței în procesul cu Băncile dominante din România. Primele două procese au fost câștigate de CC

Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că a câștigat procesele intentate de două bănci implicate în investigația privind stabilirea indicelui ROBOR. Magistrații de la Judecătoria sector 1 și Curtea de Apel București, pe rolul cărora au ajuns acțiunile a două dintre cele zece bănci vizate de investigația demarată în 2022 de Consiliul Concurenței au dat câștig de cauză autorității naționale din domeniu, după cum au anunțat oficialii instituției, publică Mediafax Este...

Apa dispare văzând cu ochii dintr-unul dintre cele mai mari lacuri ale Ungariei

Lacul Velence, situat la doar 40 de kilometri vest de Budapesta, este o destinație populară de vacanță, potrivit Reuters. Nivelul apei ar putea deveni în curând prea scăzut pentru navigație și înot, au declarat experții. Într-o zi caldă recentă, copiii se jucau pe bancuri de nisip proaspăt expuse care se întindeau mult dincolo de țărmul obișnuit al lacului. Bărcile de închiriat erau ancorate la un debarcader aflat acum departe de...