Ceban pierde în prima instanță procesul cu Țoiu: „Până astăzi, nu mi s-a prezentat nici un document….”

Ion Ceban a pierdut în prima instanță procesul contra Oanei Țoiu, după ce i s-a interzis intrarea în România și în spațiul Schengen. Politicianul afirmă că va contesta hotărârea.

Oficialul mai afirmă că nu i s-a prezentat vreun document care ar fi stat la baza deciziei de a-i interzice intrarea pe teritoriul român. În opinia sa, măsura ar fi una politică.

„Orice declarație făcută până acum și în prezent cu scopul de a mă denigra, inclusiv de politicieni, dar și de miniștri, care pretind că au imunitate conform legii, fiind protejați sub acest aspect și având libertatea să spună tot ce gândesc, vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va dura pe tot parcursul vieții.

În continuare, voi acționa în conformitate cu prevederile legislației naționale a României și ale legislației internaționale. Decizia de a mi se interzice intrarea în România a fost una strict cu caracter politic, luată cu două luni înaintea campaniei electorale parlamentare din Republica Moldova, iar despre acest lucru am comunicat. De aceea voi merge în toate instanțele, deoarece știu că am dreptate”, a transmis politicianul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, Ion Ceban a notat că va continua proiectele comune moldo-române, implementate la Chișinău și a menționat că are relații bune cu unii oficiali de peste Prut.

În vara anului 2025, Ion Ceban a primit interdicție de a intra în România pentru o perioadă de cinci ani. Motivul invocat era siguranța națională. Ulterior, oficialul a atacat-o în instanță pe ministra română de externe Oana Țoiu, invocând faptul că a fost defăimat de oficială în cadrul unor declarații de presă.

Articolul Ceban pierde în prima instanță procesul cu Țoiu: „Până astăzi, nu mi s-a prezentat nici un document….” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Mai 2026, a doua cea mai caldă lună mai din istorie. Temperaturile globale continuă să crească

Temperatura medie globală din luna trecută a fost cu...

Sergiu Crețu din PAS și-a depus mandatul de consilier în CMC

Sergiu Crețu și-a depus mandatul de consilier în CMC,...

România preia președinția SEECP la Summitul aniversar de la Sofia

România va prelua oficial președinția Procesului de Cooperare în...

Carburanții se ieftinesc joi. Cu cât scad prețurile la benzină și motorină

Carburanții se ieftinesc joi, 11 iunie, potrivit prețurilor maxime...

ULTIMA ORĂ

Proiectul AUR privind accesul liber la meciurile echipelor naționale de handbal, adoptat de Camera Deputaților

Deputatul AUR Ciprian Paraschiv, inițiator al proiectului legislativ, a atras atenția că românii nu trebuie să fie puși în situația de a plăti pentru a...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Proiectul AUR privind accesul liber la meciurile echipelor naționale de handbal, adoptat de Camera Deputaților

Deputatul AUR Ciprian Paraschiv, inițiator al proiectului legislativ, a atras atenția că românii nu trebuie să fie puși în situația de a plăti pentru a urmări meciurile echipelor naționale. „În țara în care am ajuns să plătim și aerul pe care îl respirăm, echipele naționale nu trebuie să devină obiecte de negociere. Acest proiect vine în urma inițiativei comunității de handbal feminin, care a trimis un mail în luna ianuarie. De...

VIDEO // Două persoane, reținute pentru implicare într-o schemă de escrocherie cu investiții online

Două persoane, originare din stânga Nistrului, au fost reținute pentru implicare într-o schemă de escrocherie cu investiții online. Aceștia sunt suspectați că ar fi avut rolul de „curieri”, informează MOLDPRES. Potrivit Inspectoratului General a...

Primarul capitalei, Ion Ceban, a pierdut procesul cu ministra de externe a României

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele partidului MAN, Ion Ceban, a pierdut procesul în care a dat-o în judecată pe ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu, în contextul interdicției de intrare în România. Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea acestuia, însă decizia nu este definitivă și poate fi atacată la instanța de apel. Edilul afirmă că va folosi toate căile legale, inclusiv la nivel internațional, pentru...

O angajată a Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța a fost reținută după ce ar fi luat mită 20.000 de lei

O angajată a ITM Constanța a fost reținută de procurorii anticorupție după ce ar fi primit 20.000 de lei mită pentru a nu sancționa o firmă.The post O angajată a Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța a fost reținută după ce ar fi luat mită 20.000 de lei first appeared on Nexta.ro.

DECIZIE Difuzarea meciurilor naționalelor de fotbal și handbal la campionate mondiale și europene – permisă în exclusivitate doar dacă acoperă 70% din populația României

Difuzarea meciurilor echipelor naționale de fotbal și handbal la campionatele mondiale și europene, inclusiv din faza calificărilor, va fi permisă în exclusivitate doar dacă acoperă 70% din populația recenzată a României, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.The post DECIZIE Difuzarea meciurilor naționalelor de fotbal și handbal la campionate mondiale și europene – permisă în exclusivitate doar dacă acoperă 70% din populația României first...