Ciprian Ciucu îi răspunde lui Grindeanu: „Chiar nu m-am gândit la asta!”. Noua dispută pe „tehnocrații roșii” ai lui Tomac

Într-o replică dată lui Sorin Grindeanu care ataca PNL și pe „ayatohallul” Bolojan, Ciprian Ciucu contracarează cu „tehnocrații roșii” de lista lui Eugen Tomac.
„Domnul Grindeanu spune că dacă am zis că unii, și i-am precizat exact pe care, dintre miniștrii propuși de dl. Tomac, ar fi „tehnocrați roșii”, adică pesediști, și asfel i-am jignit.
Chiar nu m-am gândit la asta! Consideră oare președinte PSD că a fi pesedist sau afiliat psd, este o jignire? N-am spus-o eu, și nu am spus nimic altceva despre acești oameni. „, scrie Ciucu
„Din păcate, din 5 mai, data în care unii au fost concediați de Parlament și trimiși acasă, asistăm la o mascaradă continuă, cu același mesaj anti-PSD.
Un joc ridicol al unora care, șapte ani la rând, au stat la putere fără să câștige nici măcar un rând de alegeri. Fie băgați pe gâtul românilor de Iohannis, fie „prin ei înșiși”, dar cu voturile PSD.
Un balet al unor minți înguste, cu viziuni strâmbe despre economie și viitorul României, care sfidează logica zilnic: ei pleacă în opoziție, dar – în realitate – sunt tot mai bine înșurubați la putere.
Lor le transmit: se poate și fără voi! De la președintele Senatului și până la ultimul reprezentant, toți plecați acasă!
În 7 ani ați dat 4 prim-miniștri – fără să aveți vreun merit electoral.
Sunteți mânați de orgolii, creați doar blocaje și găsiți pretexte. Acum împroșcați cu venin oameni absolut decenți și cu o reputație profesională ireproșabilă, care au acceptat să încerce să repare ceva din dezastrul lăsat de Ayatollahul Încruntat al vostru”.

The post Ciprian Ciucu îi răspunde lui Grindeanu: „Chiar nu m-am gândit la asta!”. Noua dispută pe „tehnocrații roșii” ai lui Tomac first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Polo: Antrenorul vicecampioanei CSM Oradea, Petar Kovacevic, şi-a prelungit contractul până în 2029

Vicecampioana CSM Oradea a anunţat, miercuri, prelungirea pe încă...

Secretul ascuns peste trei decenii în cel mai faimos cântec al Cupei Mondiale

Lansată pentru Cupa Mondială din Italia 1990, piesa „World...

ULTIMA ORĂ

Răzvan Dumitrescu rupe tăcerea despre plecarea de la Antena 3 după aproape 16 ani: „E locul în care am stat cel mai mult”

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a vorbit despre motivele care au stat la baza plecării sale de la Antena 3 CNN, după aproape 16 ani petrecuți în...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Răzvan Dumitrescu rupe tăcerea despre plecarea de la Antena 3 după aproape 16 ani: „E locul în care am stat cel mai mult”

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a vorbit despre motivele care au stat la baza plecării sale de la Antena 3 CNN, după aproape 16 ani petrecuți în cadrul postului. Acesta a invocat uzura profesională și dorința de a încerca lucruri noi.The post Răzvan Dumitrescu rupe tăcerea despre plecarea de la Antena 3 după aproape 16 ani: „E locul în care am stat cel mai mult” first appeared on Nexta.ro.

Prahova: Intervenţie cu motopompe de mari dimensiuni pentru asigurarea apei potabile în zona Valea Teleajenului. Echipaje ale IGSU trag apa din râul Teleajen către...

Echipaje din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă intervin, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, folosind motopompe de mari dimenaiuni cu care trag apa din râul Teleajen şi o direcţionează către polderul Izvoarele, din judeţul Prahova. Acţiunea are loc în contextul în care polderul Izvoarele, administratv de „Apele Române”, nu are suficientă apă pentru a fi furnizată populaţiei din zona Văii Teleajenului.The post Prahova: Intervenţie cu motopompe de...

Prahova: Intervenţie cu motopompe de mari dimensiuni pentru asigurarea apei potabile în zona Valea Teleajenului. Echipaje ale IGSU trag apa din râul Teleajen către...

Echipaje din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă intervin, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, folosind motopompe de mari dimenaiuni cu care trag apa din râul Teleajen şi o direcţionează către polderul Izvoarele, din judeţul Prahova. Acţiunea are loc în contextul în care polderul Izvoarele, administratv de „Apele Române”, nu are suficientă apă pentru a fi furnizată populaţiei din zona Văii Teleajenului.The post Prahova: Intervenţie cu motopompe de...

Polo: Antrenorul vicecampioanei CSM Oradea, Petar Kovacevic, şi-a prelungit contractul până în 2029

Vicecampioana CSM Oradea a anunţat, miercuri, prelungirea pe încă trei sezoane a contractului cu antrenorul Petar Kovacevic.The post Polo: Antrenorul vicecampioanei CSM Oradea, Petar Kovacevic, şi-a prelungit contractul până în 2029 first appeared on Nexta.ro.

Polo: Antrenorul vicecampioanei CSM Oradea, Petar Kovacevic, şi-a prelungit contractul până în 2029

Vicecampioana CSM Oradea a anunţat, miercuri, prelungirea pe încă trei sezoane a contractului cu antrenorul Petar Kovacevic.The post Polo: Antrenorul vicecampioanei CSM Oradea, Petar Kovacevic, şi-a prelungit contractul până în 2029 first appeared on Nexta.ro.

Secretul ascuns peste trei decenii în cel mai faimos cântec al Cupei Mondiale

Lansată pentru Cupa Mondială din Italia 1990, piesa „World in Motion” a devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece din istoria fotbalului englez. Melodia a fost interpretată de trupa New Order și a rămas în memoria suporterilor datorită celebrului momentului rap susținut de fostul internațional englez John Barnes. Keith Allen, unul dintre autorii versurilor, susține însă că mare parte din textul melodiei a fost construit în jurul unor aluzii pe...