Lucrările de reparație capitală a podului peste râul Răuțel, din raionul Fălești, au ajuns la un stadiu de execuție de 51%,.
Podul este amplasat pe drumul public național G54 R16–Răuțel–Glinjeni–Catranîc–R16, iar până în prezent au fost finalizate lucrările de demolare a vechii construcții, baterea a 88 de piloți la culee și pile, precum și lucrările de armare, cofrare și betonare a radierelelor și stâlpilor.
În perioada următoare, antreprenorul va efectua lucrări similare la pila nr. 2 și culeea nr. 2. Pe șantier sunt mobilizați aproximativ 21 de muncitori și cinci utilaje speciale.
Valoarea totală a proiectului este de 25,58 milioane de lei, iar până în prezent au fost valorificate aproape 49% din fondurile alocate.
Pe durata lucrărilor, circulația rutieră rămâne redirecționată pe un drum de ocolire. Autoritățile îi îndeamnă pe șoferi să respecte semnalizarea temporară și să circule cu prudență în zona șantierului.
Potrivit responsabililor, modernizarea podului va îmbunătăți siguranța și confortul traficului pentru cei peste 4.000 de locuitori ai satului Răuțel și pentru participanții la trafic care tranzitează zona.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Fălești: Lucrările de reparație a podului peste râul Răuțel, realizate în proporție de peste 50% apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





