Iluminatul stradal din mai multe orașe din regiunea transnistreană, deconectat mai devreme

Locuitorii din Tiraspol, Bender, Râbnița, Dubăsari și Dnestrovsk susțin că iluminatul stradal este deconectat mai devreme decât de obicei. Pe rețele sociale, localnicii s-au plâns că, de la începutul lunii iunie, în unele cartiere luminile se opresc deja în jurul orei 21:00-21:30, în condițiile în care anterior iluminatul funcționa până mai târziu, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului.

Oamenii spun că, din cauza lipsei de lumină, devine mai dificil să se întoarcă acasă după muncă, să se plimbe cu copiii etc. Unii locuitori își exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la siguranța pe străzile neiluminate. În unele mesaje se spune că, atunci când au contactat serviciile responsabile, oamenilor li s-ar fi spus că există o dispoziție „de sus”.

Cu toate acestea, administrația regiunii, serviciile energetice sau alte structuri din Tiraspol nu au publicat vreo avertizare oficială privind modificarea programului de funcționare a iluminatului stradal. Deocamdată, nu au fost oferite nici comentarii oficiale în legătură cu plângerile locuitorilor.

Iluminatul stradal din regiune este finanțat din Fondul rutier. Pentru anul curent, sunt prevăzute 19,4 milioane de ruble transnistrene pentru plata energiei electrice a rețelelor de iluminat stradal și pentru organizarea iluminatului de-a lungul drumurilor.

În modificările bugetare pentru 2026, o parte din Fondul rutier a fost redirecționată către salarii și cheltuieli aferente. În total, au fost redistribuite circa 152 de milioane de ruble. La Tiraspol, măsura a fost explicată prin necesitatea plății salariilor bugetarilor în contextul crizei.

The post Iluminatul stradal din mai multe orașe din regiunea transnistreană, deconectat mai devreme appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Vinurile moldovenești au obținut 66 de medalii la „Concours mondial de Bruxelles”

Republica Moldova a strălucit pe scena „Concours mondial de...

Se renumără voturile în peste 25% din secțiile de votare din Armenia, după alegerile parlamentare

Rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din Armenia vor fi...

Poliția de Frontieră împlinește 34 de ani: Moldova, România și Ucraina au semnat o declarație comună

Războiul din Ucraina a schimbat semnificativ presiunile la frontiera...

Primarul capitalei, Ion Ceban, a pierdut procesul cu ministra de externe a României

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele partidului MAN,...

Doi tineri din stânga Nistrului, reținuți pentru implicare într-o schemă de escrocherie

Doi tineri din stânga Nistrului au fost reținuți, fiind...

Un general rus ar fi fost ucis în explozia automobilului său

Un general din cadrul Ministerului Apărării al Federației Ruse...

Inga Ionesii și Sergiu Gurduza, propuși pentru funcțiile de ambasadori în India și Portugalia

Inga Ionesii urmează să fie desemnată în funcția de...

ULTIMA ORĂ

Este acceptabil să vorbești la telefon pe difuzor într-un loc public? Reguli esențiale pentru eticheta telefonică

Săptămâna trecută, la sfârșitul unei reprezentații a piesei Inter Alia în West End-ul londonez, actrița Rosamund Pike a urcat pe scenă după încheierea spectacolului pentru...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Este acceptabil să vorbești la telefon pe difuzor într-un loc public? Reguli esențiale pentru eticheta telefonică

Săptămâna trecută, la sfârșitul unei reprezentații a piesei Inter Alia în West End-ul londonez, actrița Rosamund Pike a urcat pe scenă după încheierea spectacolului pentru a anunța că a văzut pe cineva trimițând mesaje în timpul reprezentației. „Am vrut doar să spun tuturor celor care merg la teatru că este un lucru uriaș pe care încercăm să vi-l oferim. Încerc să vă spun o poveste și vă simt și...

Aproximativ 20.000 de persoane lăsate fără apă, în Iran, la temperaturi de până la 50°C, după ce americanii bombardează două rezervoare de apă potabilă...

Aproximativ 20.000 de persoane nu mai au acces la apă potabilă la Sirik, un oraş portuar situat în sudul Iranului, în urma bombardării de către americani a două rezervoare, anunţă miercuri televiziunea iraniană de stat, relatează AFP.The post Aproximativ 20.000 de persoane lăsate fără apă, în Iran, la temperaturi de până la 50°C, după ce americanii bombardează două rezervoare de apă potabilă la Sirik, un oraş portuar la Strâmtoarea...

Minus 580 de milioane de lei în patrimoniu și premii ilegale. Neregulile găsite la Ministerul Culturii

Curtea de Conturi a găsit mai multe nereguli la Ministerul Culturii, după ce a efectuat un audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale instituției pentru anul 2025. Cea mai mare abatere constatată vizează patrimoniul public gestionat de instituțiile culturale aflate în subordinea ministerului, raportat cu 579,9 milioane de lei mai puțin decât valoarea reală. Totodată, ministerul The post Minus 580 de milioane de lei în patrimoniu și premii ilegale. Neregulile...

Minus 580 de milioane de lei în patrimoniu și premii ilegale. Neregulile găsite la Ministerul Culturii

Curtea de Conturi a găsit mai multe nereguli la Ministerul Culturii, după ce a efectuat un audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale instituției pentru anul 2025. Cea mai mare abatere constatată vizează patrimoniul public gestionat de instituțiile culturale aflate în subordinea ministerului, raportat cu 579,9 milioane de lei mai puțin decât valoarea reală. Totodată, ministerul The post Minus 580 de milioane de lei în patrimoniu și premii ilegale. Neregulile...

Sindicatele din bănci contestă decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR: „Imagine nedreaptă asupra întregului sector”

Federația Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF) critică public concluziile Consiliului Concurenței privind sancțiunile aplicate unor bănci în cazul indicilor ROBID și ROBOR, susținând că acestea riscă să afecteze încrederea în sistemul bancar.The post Sindicatele din bănci contestă decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR: „Imagine nedreaptă asupra întregului sector” first appeared on Nexta.ro.

ASF din Bulgaria retrage licența DallBogg Life and Health, companie care opera și pe piața asigurărilor din România

Autoritatea de Supraveghere Financiară din Bulgaria a decis retragerea licenței de funcționare a societății de asigurare DallBogg Life and Health AD, companie care a desfășurat activitate și în România în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.The post ASF din Bulgaria retrage licența DallBogg Life and Health, companie care opera și pe piața asigurărilor din România first appeared on Nexta.ro.

STS lansează aplicația Apel 112 pentru persoane cu deficiențe de auz și vorbire. Serviciul funcționează prin voce-video-date

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă că a lansat aplicaţia mobilă care permite accesul la Serviciul de Urgenţă 112 pentru persoanele cu deficienţe de auz şi/sau vorbire, prin sistemul voce-video-date.The post STS lansează aplicația Apel 112 pentru persoane cu deficiențe de auz și vorbire. Serviciul funcționează prin voce-video-date first appeared on Nexta.ro.