Liberalul Mircea Fechet o acuză pe Diana Șoșoacă de „trădare naţională”: „Între 10 și 20 ani de închisoare. Cu atât se pedepsește în România”

Deputatul Mircea Fechet, şi fost ministru al Mediului, a cerut miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, anchetarea de urgenţă a euparlamentarului Diana Şoşoacă.

Declaraţiile liderului SOS în faţa lui Vladimir Putin, dictatorul de la Kremlin, au fost acelea care l-au determinat pe Fechet să ceară autorităţilor să nu mai întârzie cele 11 dosare în care Şoşoacă este cercetată pentru mai multe acuzaţii.

Liberalul o acuză de „trădare naţională”.

„Am cerut autorităților azi, în Parlament, să nu mai întârzie anchetarea Dianei Șoșoacă și să reacționeze cu maximă seriozitate în raport cu acest episod care sfâșie credibilitatea externă a țării noastre.

Ce a făcut Diana Șoșoacă pe pământ rusesc este un gest care lovește în eforturile noastre diplomatice din ultimii ani, iar pentru asta are de dat explicații în fața legii. România europeană este de partea victimelor, de partea libertății și de partea dreptului internațional.

În fața Kremlinului, Diana Șoșoacă a vorbit în nume personal, iar acum trebuie să dea explicații și pentru TRĂDARE NAȚIONALĂ.”

Fechet mai spune că „Diana Șoșoacă nu a vorbit în numele meu. Și nici în numele românilor”.

„Între 10 și 20 ani de închisoare. Cu atât se pedepsește în România trădarea națională, iar ceea ce a văzut o lume întreagă în Sankt-Petersburg a fost trădare exact cum scrie în Codul nostru Penal.

„Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, inclusiv prin aservire față de o putere sau organizație străină” – Art. 394.

„Românii vor pace cu Rusia. […] Vreau să vă transmit din adâncul inimii poporului român și europenilor, care gândesc și au creier, că vrem să cooperăm cu Rusia, nu suntem dușmani. Sunteți cea mai mare țară din lume și una dintre cele mai mari economii. Vă admirăm pentru forța voastră și admirăm întregul popor rus.” – asta a spus Diana Șoșoacă pe 5 iunie, în Rusia, în fața președintelui Vladimir Putin.

Au făcut înconjurul lumii imaginile în care un europarlamentar român și-a arătat public obediența față de un regim care încearcă să redeseneze harta Europei prin violență și intimidare, regim despre care a vorbit cu admirație.

Putin, pe numele căruia, să nu uităm, Curtea Penală Internațională a emis, acum trei ani, un mandat de arestare pentru crime de război, a primit o reverență largă. Din partea cui? Cine este acest „noi”?

Diana Șoșoacă e acuzată de 11 infracțiuni, printre care și propagandă legionară, fapte pentru care a rămas fără imunitate în Parlamentul European și, NU, NU ar fi trebuit să mai aibă dreptul să vorbească în numele nostru sau al României”, mai scrie Mircea Fechet, pe facebook.


VIDEO: Facebook Mircea Fechet

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Diana Șosoacă, dialog direct cu Putin la Sankt Petersburg. Ce l-a întrebat șefa SOS și ce mesaj are Putin pentru români

Reacția MAE după ce Șoșoacă l-a elogiat pe Putin la Davosul rusesc: „Prezenţa alături de oficiali ruşi o descalifică”

The post Liberalul Mircea Fechet o acuză pe Diana Șoșoacă de „trădare naţională”: „Între 10 și 20 ani de închisoare. Cu atât se pedepsește în România” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Europenii nu mai cred că SUA ar veni în ajutor în cazul unui război (sondaj CERI)

Locuitorii țărilor europene nu mai au încredere în Statele...

Copiii cu dizabilități ar putea primi un nou sprijin financiar

Propunerea prevede acordarea unei sume de 500 de lei,...

UPDATE: Nicușor Dan: S-a convenit accelerarea proiectelor NATO privind răspunsul la amenințările cu drone

UPDATE: Ambasadorul României la NATO a evidențiat consecințele atacurilor...

ULTIMA ORĂ

Europenii nu mai cred că SUA ar veni în ajutor în cazul unui război (sondaj CERI)

Locuitorii țărilor europene nu mai au încredere în Statele Unite, considerându-le nu un aliat, ci, în cel mai bun caz, un partener necesar. În același...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Europenii nu mai cred că SUA ar veni în ajutor în cazul unui război (sondaj CERI)

Locuitorii țărilor europene nu mai au încredere în Statele Unite, considerându-le nu un aliat, ci, în cel mai bun caz, un partener necesar. În același timp, în niciuna dintre cele 15 țări în care Consiliul European pentru Relații Internaționale (CERI) a realizat un sondaj în luna mai, majoritatea nu mai crede că SUA le vor veni în ajutor în cazul în care țara lor ar fi atacată. În schimb,...

Copiii cu dizabilități ar putea primi un nou sprijin financiar

Propunerea prevede acordarea unei sume de 500 de lei, o dată pe an, tuturor copiilor care, „la data de 1 septembrie a fiecărui an calendaristic”, sunt încadrați într-un grad de handicap. Plata ar urma să fie făcută automat, fără ca părinții sau reprezentanții legali să depună cereri ori documente suplimentare. Ajutoarele diferă în funcție de localitate În prezent există diferențe semnificative între formele de sprijin suplimentar acordate la nivel local. „Unele...

Și-a pierdut job-ul, după ce i-a „pârât” pe fotbaliștii Croației că au consumat alcool în cantonament, la Mondial

Croații pornesc la drum la Campionatul Mondial cu un meci de foc împotriva Angliei.The post Și-a pierdut job-ul, după ce i-a „pârât” pe fotbaliștii Croației că au consumat alcool în cantonament, la Mondial first appeared on Nexta.ro.

UPDATE: Nicușor Dan: S-a convenit accelerarea proiectelor NATO privind răspunsul la amenințările cu drone

UPDATE: Ambasadorul României la NATO a evidențiat consecințele atacurilor ruse Consiliul Nord-Atlantic, la sediul NATO din Bruxelles, a fost o reuniune dedicată situației de securitate din Marea Neagră, în contextul incidentelor recente cu drone care au afectat România. Reuniunea a oferit prilejul unei evaluări aliate asupra amenințărilor generate de acțiunile Rusiei în regiune, inclusiv asupra celor care afectează direct securitatea României, arată Ministerul Afacerilor externe (MAE). În cadrul intervenției naționale, ambasadorul...

Nicușor Dan cere scut anti-dronă la NATO după incidentele din România: „Securitatea Mării Negre este esențială”

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis joi, 10 iunie, un mesaj privind concluziile reuniunii Consiliului Nord-Atlantic desfășurată la sediul NATO de la Bruxelles, eveniment dedicat situației de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul tensiunilor generate de războiul din Ucraina.The post Nicușor Dan cere scut anti-dronă la NATO după incidentele din România: „Securitatea Mării Negre este esențială” first appeared on Nexta.ro.

Doi marinari sunt daţi dispăruţi în urma unui presupus atac american asupra unui petrolier în largul coastelor Omanului

Doi membri ai echipajului au fost daţi dispăruţi şi unul a fost rănit, miercuri, în urma unui presupus atac cu rachete al SUA asupra unui petrolier în largul coastelor Omanului, au declarat oficiali din domeniul maritim, relatează Reuters.The post Doi marinari sunt daţi dispăruţi în urma unui presupus atac american asupra unui petrolier în largul coastelor Omanului first appeared on Nexta.ro.

Ora 18.00 – Preşedintele Nicuşor Dan susţine o declaraţie de presă, la finalul discuţiilor premierului desemnat Eugen Tomac cu partidele din Parlament

Preşedintele Nicuşor Dan va susţine, miercuri, la ora 18.00, o declaraţie de presă, la finalul discuţiilor premierului desemnat Eugen Tomac cu partidele din Parlament.The post Ora 18.00 – Preşedintele Nicuşor Dan susţine o declaraţie de presă, la finalul discuţiilor premierului desemnat Eugen Tomac cu partidele din Parlament first appeared on Nexta.ro.