Nazare, noi precizari legate de dosarul Pfizer: „Am avertizat că dozele cumpărate în exces pot genera costuri mari pentru România”

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a revenit cu noi precizări în dosarul Pfizer, după ce a declarat într-un interviu pentru Digi24 că cele 680 de milioane de euro pe care România trebuie să le plătească companiei reprezintă cea mai mare daună la bugetul de stat. Oficialul susține că autoritățile încearcă să limiteze efectele deciziei asupra bugetului de stat și pregătesc apărarea în apel. 

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Alexandru Nazare a spus că a inițiat discuții și schimburi de corespondență cu reprezentanții Pfizer după pronunțarea verdictului nefavorabil. În plus, acesta susține că a avut o întâlnire la Washington și a anunțat că există în continuare o coordonare cu Ministerul Sănătății și cu inistituțiile din Polonia, dar și un dialog tehnic cu Comisia Europeană.

„Am inițiat discuțiile necesare, precum şi corespondența cu reprezentanții Pfizer, am avut o întâlnire la Washington şi continuăm să ne coordonăm cu Ministerul Sănătății, cu instituțiile din Polonia – stat aflat într-o situație similară – și am deschis un dialog tehnic cu Comisia Europeană”, a transmis Nazare.

De asemenea, Nazare a explicat că nu poate prezenta detalii despre negocierii cu Pfizer din cauza obligațiilor de confidențialitate. Potrivit acestuia, declarațiile imprudente ar putea afecta poziția României, dar a subliniat că se fac eforturi continue pentru a diminua impactul dosarului asupra bugetului de stat și asupra banilor cetățenilor.

„Nu pot intra în detaliile negocierii cu Pfizer. Există un regim de confidențialitate pe care trebuie să îl respectăm. Într-un dosar de această dimensiune, orice declarație publică făcută imprudent poate afecta poziția României. Ce pot spune este că, de la momentul pierderii procesului, facem eforturi continue pentru a diminua impactul acestuia asupra bugetului de stat şi, în consecință, asupra banilor cetățenilor”.

„Am avertizat, în scris și în Guvern că dozele cumpărate în exces pot genera costuri mari pentru România”

În același mesaj, ministrul Finanțelor a reluat criticile la adresa deciziilor luate în perioada pandemiei. El a afirmat că a avertizat încă din 2021, atât în scris, cât și în ședințele de Guvern, asupra riscurilor generate de achiziția unui număr prea mare de doze de vaccin.

„Trebuie, în acelaşi timp, să menținem un nivel de realism. Negocierea este una dificilă, pentru că vine după un verdict nefavorabil. Facem tot ceea ce ține de noi, dar rezultatul nu depinde doar de partea română. Acest dosar arată cât de scump poate deveni un angajament luat fără o evaluare corectă a nevoilor reale. În 2021 am avertizat, în scris și în Guvern, că dozele cumpărate în exces pot genera costuri mari pentru România”.

RECOMANDAREA AUTORULUI: 

The post Nazare, noi precizari legate de dosarul Pfizer: „Am avertizat că dozele cumpărate în exces pot genera costuri mari pentru România” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Reacția USR la acuzațiile CSM: „Apare un risc real de abuz de putere și de cenzură”

Reprezentanții USR au reacționat miercuri, 10 iunie, după apariția...

11 iunie: Ziua când a avut loc trecerea României de la o economie de tip capitalist, la una de tip centralizat

Pe 11 iunie 1948 a avut loc naționalizarea principalelor mijloace de producție. Tot pe 11 iunie s-au născut Jacques-Yves Cousteau, oceanolog francez și actrița Mariana...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

11 iunie: Ziua când a avut loc trecerea României de la o economie de tip capitalist, la una de tip centralizat

Pe 11 iunie 1948 a avut loc naționalizarea principalelor mijloace de producție. Tot pe 11 iunie s-au născut Jacques-Yves Cousteau, oceanolog francez și actrița Mariana Buruiană.The post 11 iunie: Ziua când a avut loc trecerea României de la o economie de tip capitalist, la una de tip centralizat first appeared on Nexta.ro.

Reacția USR la acuzațiile CSM: „Apare un risc real de abuz de putere și de cenzură”

Reprezentanții USR au reacționat miercuri, 10 iunie, după apariția hotărârii CSM prin care judecătorii au făcut acuzații privind încercarea de subordonare a Justiției. Un risc real de abuz de putere și de cenzură, a transmis USR prin intermediul unui comunicat de presă.The post Reacția USR la acuzațiile CSM: „Apare un risc real de abuz de putere și de cenzură” first appeared on Nexta.ro.

Matei Păun, omul președintelui Nicușor Dan, îl amenință direct pe Ilie Bolojan: „anticipatele de regulă aduc multe surprize, în special celor care și le...

Matei Păun, strategul președintelui Nicușor Dan, a subliniat într-un dialog cu jurnalistul Cătălin Striblea că anticipatele rămân o variantă luată în calcul la Palatul Cotroceni, dacă blocajul politic nu va fi depășit și partidele nu-l vor vota pe Eugen Tomac. În plină criză politică, unul dintre cei mai discreți oameni ai președinttelui Nicușor Dan a făcut un pas în față și a abordat frontal criza politică. Ori guvern tehnocrat, ori...