Premierul polonez Donald Tusk a declarat marți că Polonia trebuie să fie inclusă în discuțiile privind încheierea războiului din Ucraina, după întâlnirea de la Londra dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei.
Absența lui Tusk de la reuniunea desfășurată în Londra a stârnit întrebări la Varșovia cu privire la rolul pe care îl are Polonia în tot procesul diplomatic prin care puterile vest-europene încearcă să rezolve conflictul început în urmă cu patru ani.
În cadrul unei conferințe de presă, premierul polonez a spus că este rezervat în privința unor inițiative apărute în Europa Occidentală, legate de reluarea dialogului cu liderul rus Vladimir Putin.
„Sunt… foarte precaut în ceea ce privește ideile care apar în Europa de Vest despre inițierea unui fel de dialog sau conversație cu (președintele rus Vladimir) Putin cu privire la Ucraina cât mai repede posibil”, a declarat Donald Tusk.
Polonia a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai Ucrainei de la începutul invaziei rusești lansate în urmă cu peste patru ani.
Varșovia s-a implicat într-o măsură destul de mare și a oferit sprijin militar și financiar Kievului, devenind unul dintre statele NATO cu cele mai mari cheltuieli pentru apărare.
Duminică, premierul britanic Keir Starmer, cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron au emis o declarație comună în care au salutat apelul lui Volodimir Zelenski pentru încheierea războiului.
Donald Tusk a criticat, însă, formatul cunoscut sub numele de „E3”, care reunește Marea Britanie, Franța și Germania, dar nu include și alte state europene care susțin Ucraina.
„Am vorbit cu prim-ministrul (Italiei) (Giorgia) Meloni, care nu este încântată de existența acestui format”, a declarat Donald Tusk.
„Orice aranjamente la care Polonia nu participă nu vor fi obligatorii pentru Polonia”, a afirmat premierul.
El a anunțat că în zilele următoare va avea loc o nouă reuniune dedicată situației din Ucraina, la care vor participa Polonia și Italia, alături de Marea Britanie, Germania și Franța.
The post Premierul Poloniei cere implicarea Varșoviei în discuțiile privind războiul din Ucraina first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO




