Parlamentul a înregistrat un nou proiect de lege privind mass-media, care prevede reguli stricte de transparență pentru instituțiile media, noi garanții pentru independența editorială și mecanisme de supraveghere a concentrării pieței media, în conformitate cu standardele Uniunii Europene.
Documentul instituie, pentru prima dată, un Registru al furnizorilor de servicii mass-media, administrat de Ministerul Culturii, în care vor fi publicate informații despre proprietarii instituțiilor media, beneficiarii efectivi, sursele principale de finanțare și persoanele responsabile de politica editorială.
Potrivit proiectului, instituțiile media vor fi obligate să dezvăluie anual structura proprietății și principalele surse de finanțare, inclusiv finanțările provenite din publicitate de stat sau din fonduri publice. De asemenea, vor trebui să publice informații despre eventualele conflicte de interese care ar putea influența activitatea editorială.
un detaliu important este introducerea unor reguli speciale pentru evaluarea concentrărilor pe piața mass-media. Tranzacțiile care ar putea afecta pluralismul și independența editorială vor fi supuse unei evaluări distincte, pe lângă procedurile clasice din domeniul concurenței. Autoritățile vor analiza nu doar efectele economice ale tranzacțiilor, ci și impactul asupra pluralismului mediatic și diversității surselor de informare.
Proiectul reglementează și activitatea platformelor online care distribuie conținut media. Acestea vor fi obligate să instituie proceduri transparente pentru moderarea conținutului și să permită utilizatorilor contestarea deciziilor de eliminare sau restricționare a materialelor publicate.
În plus, documentul interzice ingerința proprietarilor, finanțatorilor și autorităților publice în politica editorială a instituțiilor media și consacră expres dreptul jurnaliștilor de a-și proteja sursele de informare. Proiectul prevede că furnizorii de servicii mass-media nu vor putea fi obligați să divulge sursele jurnalistice decât în condiții excepționale stabilite de lege.
Autorii proiectului susțin că noua lege va înlocui actuala Lege a presei din 1994 și va crea un cadru unitar pentru toate tipurile de servicii media, inclusiv presa online, într-un context în care o mare parte a consumului de informație s-a mutat în mediul digital.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Potrivit notei de fundamentare, legea urmărește implementarea Regulamentului european privind libertatea mass-media (EMFA) și consolidarea independenței editoriale, a transparenței proprietății media și a pluralismului informațional în Republica Moldova.
Articolul Presa din Moldova, obligată prin lege să dezvăluie cine o controlează și cine o finanțează apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




