Soția fostului prefect și deputat PSD de Gorj, Mugurel Surupăceanu, a fost găsită spânzurată. Tentativa de suicid a eșuat. Starea femeii este ctitică

Soția fostului prefect și deputat PSD de Gorj, Mugurel Surupăceanu a fost găsită spânzurată. Tentativa de suicid a eșuat, dar starea femeii este ctitică. Femeia ar fi fost găsită în stare critică într-o locuință din cartierul Preajba din Târgu Jiu, după o presupusă tentativă de suicid, potrivit apropiaților ei.

Pacienta în vârstă de 35 de ani din Preajba a fost adusă în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu după o tentativă de suicid. Ea a fost găsită în stare de inconștiență de tatăl său în locuința familiei fiicei sale. Ea va fi transferată la un spital din capitală.

Deplasarea pacientei, soția lui Mugurel Surupăceanu, fostului prefect și deputat PSD de Gorj, acum doar om de afaceri, la unitatea medicală din București va fi efectuată cu un elicopter SMURD, iar pacienta va fi transferată cu o ambulanță până la locul de aterizare al elicopterului.

Starea pacientei aduse în UPU, ea fiind intubată între timp, a impus acest transfer, a confirmat SJU Târgu Jiu. Destinația elicopterului este Spitalul Universitar București.

The post Soția fostului prefect și deputat PSD de Gorj, Mugurel Surupăceanu, a fost găsită spânzurată. Tentativa de suicid a eșuat. Starea femeii este ctitică first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan face anunțul momentului de la ora 18:00, după negocierile pentru formarea noului guvern

Preşedintele Nicuşor Dan susţine, miercuri, la ora 18.00, o...

Cum vor cercetătorii să apere Pământul de furtunile solare: planul implică pulverizarea unor substanțe în spațiu

Proiectul, denumit „StormWall”, ar folosi o flotă de sateliți...

Nicușor Dan: Este important ca NATO să îşi întărească prezenţa şi capabilităţile în România după incidentele cu drone

Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, miercuri, rezultatele reuniunii Consiliului...

ULTIMA ORĂ

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: cinci proiecte cu sigla UE pe ordinea de zi

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare de joi, 11 iunie, care include nouă proiecte de acte normative ce urmează...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: cinci proiecte cu sigla UE pe ordinea de zi

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare de joi, 11 iunie, care include nouă proiecte de acte normative ce urmează a fi supuse dezbaterilor. Dintre acestea, cinci inițiative legislative poartă sigla Uniunii Europene, comunică MOLDPRES. ...

Bărbat condamnat la nouă ani de închisoare pentru acțiuni cu caracter intim asupra fiicei minore a concubinei sale

A încercat să profite de vulnerabilitatea fiicei minore a concubinei sale cu scopul întreținerii raporturilor sexuale. Un bărbat de 53 de ani din nordul țării a fost condamnat la nouă ani de închisoare.

Punctul de trecere Ucraina-Polonia pentru autobuze, suspendat până în noiembrie 2027: care este motivul

Intrarea autobuzelor din Ucraina în Polonia, prin punctul de trecere Șehyni-Medyka, va fi suspendată începând cu 15 iunie 2026 și până în noiembrie 2027, în contextul unor lucrări de reparații la banda de acces pentru intrarea în Polonia, scrie UNN. Potrivit informațiilor, restricțiile sunt necesare din cauza lucrărilor de modernizare care vor începe în luna iunie și vor afecta fluxul de transport rutier de pasageri. „Conform informațiilor preliminare, lucrările vor continua...

Nicușor Dan face anunțul momentului de la ora 18:00, după negocierile pentru formarea noului guvern

Preşedintele Nicuşor Dan susţine, miercuri, la ora 18.00, o declaraţie de presă, la finalul discuţiilor premierului desemnat Eugen Tomac cu partidele din Parlament. Declaraţia lui Nicuşor Dan vine la finalul discuţiilor pe care Eugen Tomac le-a avut cu partidele parlamentare.The post Nicușor Dan face anunțul momentului de la ora 18:00, după negocierile pentru formarea noului guvern first appeared on Nexta.ro.

Maria Zaharova: „Dacă R. Moldova va fi inclusă în România, va înceta să mai existe”. Ce crede că ar face Transnistria și Găgăuzia

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat, miercuri, în cadrul unui briefing, că odată cu unirea cu România, Republica Moldova va înceta să existe, ea adăugând că există toate motivele să creadă că „înţeleptul popor moldovean va face o alegere clară şi suverană în cazul în care chestiunea unirii cu România va fi pusă în practică”.The post Maria Zaharova: „Dacă R. Moldova va fi...

Cum vor cercetătorii să apere Pământul de furtunile solare: planul implică pulverizarea unor substanțe în spațiu

Proiectul, denumit „StormWall”, ar folosi o flotă de sateliți pentru a întări temporar magnetosfera, scutul magnetic natural al planetei, potrivit Space.com. În prezent, oamenii de știință pot doar să monitorizeze activitatea solară și să avertizeze asupra posibilelor efecte ale furtunilor geomagnetice. Noua propunere urmărește o intervenție directă pentru limitarea impactului acestora. Cum ar funcționa sistemul Magnetosfera protejează Pământul de particulele încărcate electric emise de Soare. În timpul unor erupții solare foarte puternice,...

Mai multe străzi din Chișinău, închise pentru lucrări începând de miercuri

Primăria Municipiului Chișinău anunță suspendarea traficului rutier pe mai multe străzi din capitală, începând de astăzi, 10 iunie, și până vineri, 12 iunie. Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație pe str. Burebista. Str. Burebista (între bd. Dacia și str. Sarmizegetusa) — trafic suspendat total în nopțile de 10 spre 11 iunie și 11 spre 12 iunie, între orele 22:00 și 06:00. Str. Miron Costin (între...