Statul ar putea oferi sprijin localităților afectate de ploi, după evaluarea pagubelor

Localitățile afectate de ploile abundente vor putea primi sprijin financiar din partea statului, după evaluarea oficială a pagubelor. O spune președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, care precizează că autoritățile centrale vor interveni doar după ce administrațiile publice locale vor epuiza resursele financiare proprii destinate situațiilor excepționale, transmite IPN.

Radu Marian a menționat că autoritățile locale trebuie să facă o evaluare și să vină cu o solicitare către autoritățile centrale, însă nu înainte de a aloca resursele locale dedicate situațiilor excepționale. „După ce se epuizează resursele locale, se vine cu solicitări către autoritățile centrale”, a declarat deputatul PAS în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la ExclusivTV.

Potrivit lui, sprijinul financiar din partea statului va fi acordat doar după verificarea și confirmarea pagubelor de către comisiile abilitate, pentru a asigura utilizarea eficientă a banilor publici. El a subliniat că alocarea fondurilor nu se face imediat după producerea intemperiilor, ci după finalizarea procedurilor de evaluare, pentru a preveni eventualele abuzuri.

Deputatul a precizat că executivul este pregătit să acorde sprijin financiar localităților afectate, însă așteaptă documentarea și raportarea oficială a daunelor produse de intemperii. „Guvernul este în așteptarea cererilor din partea autorităților publice locale. Există disponibilitate de a oferi resurse financiare, doar că trebuie să fie constatate pagubele”, a mai spus Radu Marian.

The post Statul ar putea oferi sprijin localităților afectate de ploi, după evaluarea pagubelor appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Tiraspolul extinde sancțiunile pentru utilizarea termenului „Transnistria” în toate limbile

Utilizarea termenului „Transnistria” în orice limbă va fi sancționată...

Statul ar putea oferi sprijin localităților afectate de ploi, după evaluarea pagubelor

Localitățile afectate de ploile abundente vor putea primi sprijin...

IPN | Agenda culturală | 10 iunie

Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” prezintă spectacolul „Fata babei...

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 10 iunie

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate se...

Două spații de joacă pentru copii, amenajate în Chișinău

Două terenuri de joacă au fost amenajate în sectoarele...

„Europa trebuie să elimine toate lacunele”. Kaja Kallas cere Irlandei să clarifice vânzările de alumină către Rusia, material găsit frecvent în armele de pe...

Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a îndemnat Irlanda să vină cu lămuriri în contextul acuzațiilor potrivit cărora exporturile de alumină ar fi contribuit la fabricarea...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

„Europa trebuie să elimine toate lacunele”. Kaja Kallas cere Irlandei să clarifice vânzările de alumină către Rusia, material găsit frecvent în armele de pe...

Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a îndemnat Irlanda să vină cu lămuriri în contextul acuzațiilor potrivit cărora exporturile de alumină ar fi contribuit la fabricarea armamentului folosit de Rusia împotriva Ucrainei. Alumina este materia primă cheie utilizată pentru fabricarea aluminiului, care se găsește frecvent în armele folosite pe câmpul de luptă. Situația a fost adusă în discuție marți, la Dublin, de Kaja Kallas, în cadrul unei întâlniri cu ministrul irlandez de...

Fără apă la robinet în capitală și două suburbii, astăzi: Vezi dacă adresa ta este pe listă

Unii locuitori ai capitalei, dar și din două suburbii ale Chișinăului vor rămâne, astăzi, fără apă la robinete. Deconectările vor avea loc în legătură cu desfășurarea unor lucrări planificate de Apă Canal. Vezi adresele și graficul sistărilor.

SUA îndeamnă Europa să impună restricţii de călătorie legate de Ebola înaintea Cupei Mondiale

Administrația Trump le cere statelor europene să impună restricții de călătorie pentru persoanele care au vizitat zone afectate de Ebola, pentru a limita riscul răspândirii virusului înaintea Cupei Mondiale de fotbal.The post SUA îndeamnă Europa să impună restricţii de călătorie legate de Ebola înaintea Cupei Mondiale first appeared on Nexta.ro.

Singurul laborator din România pentru antrenarea salvatorilor în medii toxice și explozive a fost modernizat cu tehnologie VR

Singurul laborator din țară în care sunt antrenați și certificați salvatorii ce intervin în situații critice, pe platforme industriale, a fost modernizat.The post Singurul laborator din România pentru antrenarea salvatorilor în medii toxice și explozive a fost modernizat cu tehnologie VR first appeared on Nexta.ro.

SUA au atacat Iranul, după doborârea unui elicopter american. Teheranul răspunde cu rachete și drone

Statele Unite au lansat marți seară mai multe atacuri asupra unor obiective din Iran, în ceea ce Washingtonul a descris drept un răspuns la doborârea unui elicopter american Apache în Strâmtoarea Ormuz. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că operațiunea a început marți, la ora 17:00 ET, și a vizat sisteme de apărare antiaeriană, centre de comandă și radare iraniene din apropierea Strâmtorii Ormuz. Potrivit armatei americane, atacul reprezintă...