Tomac, despre relația sa cu SUA: „Am fost inclusiv la reședința lui Trump”

Tomac a afirmat că este implicat de peste două decenii în proiecte desfășurate cu sprijinul instituțiilor americane și că a efectuat numeroase vizite în Statele Unite în ultimii ani.

„Relația mea cu Statele Unite este specială și eu consider că este foarte important pentru orice un politic să fructifice fiecare contact pe care îl are și în interesul țării noastre”, a declarat premierul desemnat.

El a precizat că a participat în repetate rânduri la evenimente organizate în jurul actualului lider american și că a fost prezent inclusiv la reședința acestuia.

„Am fost inclusiv la reședința președintelui Donald Trump și în acest an, și anul trecut, în campania electorală, și acum doi ani”, a spus Tomac.

Potrivit acestuia, orice lider politic trebuie să valorifice contactele externe în interesul țării pe care o reprezintă.

Tomac s-a descris drept un „european pro-american” și a susținut că România are nevoie de o colaborare cât mai strânsă cu Statele Unite.

„Sunt convins că este în interesul nostru să avem relații excepționale cu Statele Unite”, a afirmat el.

Declarațiile au fost făcute în contextul discuțiilor privind prioritățile viitorului Executiv și orientarea de politică externă a României.

The post Tomac, despre relația sa cu SUA: „Am fost inclusiv la reședința lui Trump” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Miliardarul Bill Gates și relația lui cu Jeffrey Epstein: Ce le-a spus parlamentarilor americani, în spatele ușilor închise

Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, a dezmințit miercuri,...

O fată de 15 ani a murit într-un incendiu izbucnit într-o gopspodărie din judeţul Suceava / Focul a afectat şi a doua locuinţă

O fată de 15 ani a murit, miercuri seară, într-un incendiu izbucnit într-o gopspodărie din judeţul Suceava. Focul a distrus casa şi a afectat şi...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

O fată de 15 ani a murit într-un incendiu izbucnit într-o gopspodărie din judeţul Suceava / Focul a afectat şi a doua locuinţă

O fată de 15 ani a murit, miercuri seară, într-un incendiu izbucnit într-o gopspodărie din judeţul Suceava. Focul a distrus casa şi a afectat şi a doua locuinţă.The post O fată de 15 ani a murit într-un incendiu izbucnit într-o gopspodărie din judeţul Suceava / Focul a afectat şi a doua locuinţă first appeared on Nexta.ro.

Miliardarul Bill Gates și relația lui cu Jeffrey Epstein: Ce le-a spus parlamentarilor americani, în spatele ușilor închise

Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, a dezmințit miercuri, în fața unei comisii de anchetă a Congresului american, că a avut cunoștință despre comportamentul infracțional al lui Jeffrey Epstein, informează agențiile de presă AFP și EFE. „Vreau să mă exprim foarte clar: nu am asistat niciodată și nu am avut niciun indiciu că Epstein ar …The post Miliardarul Bill Gates și relația lui cu Jeffrey Epstein: Ce le-a spus...

Iranul îl sfidează pe Trump: „De data aceasta, războiul nu se va limita la regiune”. O delegaţie din Qatar soseşte la Teheran pentru discuţii...

Teheranul a sfidat, miercuri, ameninţările lui Donald Trump, care a promis că SUA vor lovi cu toată forţa Iranul, preşedintele Comisiei pentru securitate naţională a Parlamentului iranian, Ebrahim Azizi, avertizând, la rândul său că de data aceasta războiul nu se va mai limita numai la regiunea Orientului Mijlociu.The post Iranul îl sfidează pe Trump: „De data aceasta, războiul nu se va limita la regiune”. O delegaţie din Qatar soseşte...