„Și-au bătut joc de noi” – Scandal în jurul examenului de BAC la matematică. A fost lansată o petiție

Proba de Bacalaureat la Matematică, profil real, din sesiunea 2026, a generat un val de nemulțumiri din partea elevilor, părinților și profesorilor, care consideră că subiectele au avut un nivel de dificultate mult peste cel al unui examen național. Aceștia au inițiat o petiție adresată Ministerului Educației și Cercetării și Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, prin care solicită reanalizarea situației.

Semnatarii cer Ministerului Educației mai multe variante de soluții: reducerea baremului de evaluare sau ajustarea punctajului de promovare, reevaluarea gradului de dificultate al subiectelor, măsuri compensatorii pentru toți candidații sau, în cazuri extreme, anularea sesiunii curente și organizarea unui nou examen.

Nemulțumirea s-a făcut simțită și imediat după ieșirea elevilor din sălile de examen. Mai mulți absolvenți au povestit, pentru diez.md, despre dificultatea testului:

„Așa trigonometrie n-a văzut neam din neamul meu”. / „De ce ai oferi în anexă formule de care nu ai nevoie, iar cele de care ai nevoie nu le-ai pune?”/ „Mă uitam la colegii mei care dădeau testele aproape goale, fără răspunsuri, doar câte ceva la început”.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/snaptik_7650485466130582805_v3.mp4″ muted=”false”]

Reacții au venit și din partea cadrelor didactice. Nelly Berezovschi, fostă directoare a Liceului „Mihai Viteazul” din Chișinău, a scris pe Facebook:

„Cel mai dureros este că după 12 ani de muncă, învățare și sacrificii, mulți absolvenți ies din examen nu cu sentimentul că și-au demonstrat cunoștințele, ci cu îndoieli despre propria valoare. Educația trebuie să construiască încredere, nu să o distrugă”, a scris aceasta.

Redacția Realitatea.md a solicitat o reacție din partea Ministerului Educației și Cercetării, însă până la momentul publicării acestei știri, instituția nu a oferit un răspuns.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul „Și-au bătut joc de noi” – Scandal în jurul examenului de BAC la matematică. A fost lansată o petiție apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Trafic intens la vama Sculeni, pe sensul de ieșire din Moldova

La punctul de trecere a frontierei Sculeni se înregistrează...

Transportul public va circula special pentru festivalul „Născut în Moldova”

Transportul public va circula special pentru cei care vor...

ULTIMA ORĂ! În microbuzul implicat în accidentul din Ungaria erau șase moldoveni

Șase dintre cele nouă persoane aflate în microbuzul înmatriculat...

Motivul pentru care Ilie Bolojan a venit la Chișinău în acest weekend

Prim-ministrul în exercițiu al României, Ilie Bolojan, lider al...

Motivul pentru care Ilie Bolojan vine la Chișinău în acest weekend

Prim-ministrul în exercițiu al României, Ilie Bolojan, lider al...

Zelenski a semnat legea care revocă statutul limbii ruse în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a promulgat vineri o lege...

Veaceslav Ioniță: Campionatul Mondial de anul acesta valorează cât o Moldovă întreagă

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 poate fi comparat, din...

ULTIMA ORĂ

Subvenție de 20 de euro pentru fiecare porc din gospodărie. Anunțul oficial al unui deputat

Proprietarii de porci din gospodării ar putea beneficia de o subvenție de 20 de euro pentru fiecare animal, potrivit unui anunț făcut de deputatul AUR...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Subvenție de 20 de euro pentru fiecare porc din gospodărie. Anunțul oficial al unui deputat

Proprietarii de porci din gospodării ar putea beneficia de o subvenție de 20 de euro pentru fiecare animal, potrivit unui anunț făcut de deputatul AUR Călin Matieș Parlamentarul susține că măsura ar reprezenta un pas important pentru sprijinirea micilor crescători și pentru protejarea sectorului afectat în ultimii ani de pesta porcină africană. Deputatul AUR spune că porcul din gospodărie va primi subvenție Într-o declarație publică, Călin Matieș a afirmat că ideea acordării...

Atacurile rusești din Ucraina: Cel puțin opt morți și 62 de răniți într-o singură zi

Atacurile rusești din Ucraina au ucis cel puțin opt civili și au rănit alți 62 în ultimele 24 de ore, au raportat autoritățile regionale, citate de presa ucraineană.

Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului

Țările Uniunii Europene au convenit să mențină pragul actual de 3 ore pentru compensarea întârzierii zborurilor în următorul set de drepturi ale pasagerilor de transport aerian din UE și să solicite o mai mare transparență a prețurilor pentru bagajele de mână, a declarat run diplomat de rang înalt al UE, citat de Reuters.The post Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână,...