În 3 luni au fost blocate 1,08 milioane de apeluri frauduloase, dar șeful ARCOM Gaibu spune că nu există soluții magice

Peste 1 milion de apeluri frauduloase au blocat specialiștii de la Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații (ARCOM), a precizat șeful instituției,  Sergiu Gaibu, pentru Realitatea. Oficialul, totuși, recunoaște că nu există soluții magice și că Poliția ar trebuie să se preocupe de combaterea escrocheriilor prin telefon, fiind întrebat dacă, în contextul statisticilor prezentate, amploarea fenomenului ar fi mai mult mai mare decât o vede.

Potrivit lui Gaibu, există anumite criterii conform cărora apelurile sunt considerare frauduloase și în baza cărora acesta blocate. Șeful ARCOM a punctat, că apelurile sunt evaluare și verificate. Se examinează datele geografice, volumetria apelului, dar și factorii comportamentali.

Întrebat dacă consideră că a făcut suficient pentru a prevenit fraudele, Gaibu a menționat că tehnologiile se schimbă constant, iar în domeniul telecomunicațiilor există vulnerabilități și la nivel internațional. Funcționarul afirmă că escrocii se adaptează la noile evoluții.

„Apar inclusiv tehnologii noi, dar și escrocii se documentează și aplică modele noi de fraudare. De aceea există o analiză continuă a acestor procese. Se analizează și soluțiile, ca să fie contracarate aceste cazuri și sunt respectiv implementate.

Din păcate, escrocii tot timpul sunt mai agili. Instituțiile publice trebuie să parcurgă anumite procese mai laboroase, plus însăși analiza durează și de cele mai multe ori este nevoie și de implicarea de expertiză internațională. Noi ne străduim să utilizăm tot acest instrumentare ca să venim cât mai curând posibil cu aceste soluții. Plus pe partea însăși a operatorilor, deoarece acestea sunt industriei sofisticate, este nevoie de pachete investiționale destul de semnificative pentru a le pune în aplicare soluțiile respective”, a declarat Gaibu.

Pe 12 iunie, mai multe instituții ale statului au prezentat, în cadrul audierilor publice pe platforma Comisiei parlamentare securitate apărare și ordine publică, măsurile implementate pentru a preveni fraudele telefonice.

Articolul În 3 luni au fost blocate 1,08 milioane de apeluri frauduloase, dar șeful ARCOM Gaibu spune că nu există soluții magice apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

DJ-ul Vanotek, surpriza serii la Balul Absolvenților din 19 iunie

Autoritățile municipale anunță surpriza ediției din acest an a...

Un tânăr riscă 15 ani de închisoare pentru comercializare de droguri

Un tânăr de 23 de ani, bănuit de implicare...

Sondaj: Aproximativ 67% dintre ucraineni se așteaptă ca Volodimir Zelenski să fie înlocuit după război

Aproximativ 67% dintre ucraineni se așteaptă ca președintele Volodimir...

ICR „Mihai Eminescu” Chișinău, partener al Expediției Muzicale „La La Play” în Găgăuzia

Aflată la cea de-a XV-a ediție, Expediția Muzicală continuă...

ULTIMA ORĂ

NEWS ALERT VIDEO | Renato Usatîi: „Am identificat o rețea internațională de escrocherii care ar fi păgubit peste 100.000 de moldoveni”

Președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, afirmă că ar fi accesat informații privind activitatea unei rețele internaționale de escrocherii telefonice, care ar fi prejudiciat...

Important

Rusia acuză Ucraina de atac cu drone asupra unui autobuz cu elevi belaruși. Kievul respinge acuzațiile

Rusia a acuzat Ucraina că a efectuat un atac mortal cu drone asupra unui autobuz care transporta elevi belaruși miercuri, 17 iunie, acuzație pe care armata ucraineană a catalogat-o „falsă”, scrie Reuters.

Un șofer vitezoman care a intrat cu maşina în oamenii aflați la un carnaval din Belgia a fost condamnat la 27 de ani de...

Un şofer belgian vitezoman a fost condamnat miercuri la 27 de ani de închisoare de o instanţă din oraşul Mons, pentru uciderea a şapte persoane şi rănirea altor zeci după ce a pătruns cu autoturismul într-un grup de participanţi la un carnaval în martie 2022.The post Un șofer vitezoman care a intrat cu maşina în oamenii aflați la un carnaval din Belgia a fost condamnat la 27 de ani...

Sebastian Burduja, despre demisia lui Cătălin Predoiu: Am fost anunţaţi în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional, prin secretarul general, că a fost primită această...

Liderul PNL Bucureşti, deputatul Sebastian Burduja, a declarat miercuri, despre demisia lui Cătălin Predoiu, că au fost anunţaţi în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional, prin secretarul general, că a fost primită această demisie şi că Predoiu va explica motivele, la un moment sau altulThe post Sebastian Burduja, despre demisia lui Cătălin Predoiu: Am fost anunţaţi în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional, prin secretarul general, că a fost primită această...