Specialiștii în combaterea spălării banilor, certificați. Se reduce un post de șef adjunct, pentru a finanța cursurile

Specialiștii în combaterea spălării banilor, combaterii terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă vor certificați. Reglementările urmează să fie aprobate de către cabinetul de miniștri.

Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor va reduce o funcție de șef adjunct, pentru a găsi bani și a finanța cursurile respective. Urmare a măsurii, instituția va economisi peste 4 milioane de lei.

„Programul de instruire în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, finanțării terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă, procedura de certificare, forma, conținutul certificatului de instruire se stabilesc prin ordinul directorului Serviciului”, se arată în proiectul elaborat de Guvern.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Instruirile se vor efectua o dată la trei ani. Vor fi vizate persoanele cu funcție de conducere de rang superior, responsabile de „asigurarea conformității politicilor şi procedurilor cu cerințele legale privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului”.

De certificare vor mai avea nevoie persoanele cu funcție de răspundere și angajații responsabili „asigurarea a conformității politicilor şi procedurilor cu cerințele legale privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului”.

Dacă nu vor deține certificatul de instruire, funcționarii vor avea la dispoziție trei luni pentru a-l obține. În caz contrar, aceștia nu își vot putea exercita activitatea.

Articolul Specialiștii în combaterea spălării banilor, certificați. Se reduce un post de șef adjunct, pentru a finanța cursurile apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Kallas: Apartenența Moldovei și Ucrainei la UE va face Europa mai puternică

„Apartenența Moldovei și Ucrainei la UE va face Europa...

Ormuzul se redeschide: Trump anunță reluarea traficului maritim

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat reluarea traficului...

Sprijin reconfirmat pentru integrarea europeană a Moldovei: Premierul a discutat cu Luc Frieden despre reforme

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut, la Luxemburg,...

Ormuzul se redeschide: Trump anunță reluarea traficului maritim

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat reluarea traficului...

VIDEO Zelenski a propus o întâlnire cu Putin la summitul G7. Ce a răspuns Kremlinul

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a propus...

ULTIMA ORĂ

Proiecte de 136 de milioane de lei, aprobate în primul an de implementare a FEERM

Proiecte în valoare de circa 136 de milioane de lei au fost aprobate în primul an de la lansarea Fondului pentru eficiență energetică în sectorul...

Renato Usatîi critică distribuirea pliantelor anti-fraudă într-o singură limbă și cere informarea cetățenilor în română și rusă

Escrocii îi fură pe toți, indiferent de limba vorbită, însă statul îi avertizează doar într-o singură limbă. Mai mult, instituția responsabilă a tipărit doar...

Important

Proiecte de 136 de milioane de lei, aprobate în primul an de implementare a FEERM

Proiecte în valoare de circa 136 de milioane de lei au fost aprobate în primul an de la lansarea Fondului pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial. Investițiile vizează renovarea energetică a blocurilor locative, sprijinirea gospodăriilor vulnerabile și instalarea surselor regenerabile de energie. Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă, finanțarea a fost acordată blocurilor locative, caselor individuale vulnerabile energetic și gospodăriilor beneficiare ale programului „Casa Verde”, transmite IPN. Directorul CNED, Ion...

Măsuri speciale la protestul profesorilor din București. Ce au transmis jandarmii

Direcția Generală de Jandarmi din București a transmis, luni, că vor fi luate măsuri speciale pentru protestul profesorilor de miercuri. Între orele 10:00-14:30, vor fi luate „măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru a asigura ordinea publică şi protecţia participanţilor la adunarea publică de protest organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET» şi Federația Națională Sindicală «ALMA MATER», au...

Negocieri pentru Guvernul Veștea. Premierul desemnat se va consulta mâine cu liderii PSD

Începând cu ziua de marți, 16 iunie 2026, debutează consultările formale cu PSD pentru votul de învestire în cazul lui Adrian Veștea. Premierul desemnat de Nicușor Dan urmează să se întâlnească mâine cu liderii social-democrați, cu scopul de a-i convinge să-i acorde votul favorabil de învestitură. Duminică dimineață, 14 iunie 2026, Adrian Veștea a fost desemnat de Nicușor Dan în poziția de premier. La scurt timp după acest anunț, a...

Alertă: furtună solară uriașă. Experții sunt îngrijorați asupra fenomenului „Canibal”

O explozie solară uriașă, denumită de specialiști „furtuna canibal”, se îndreaptă spre Pământ și a stârnit îngrijorare în rândul cercetătorilor. Există temeri că ar putea afecta comunicațiile, semnalul GPS și sateliții.The post Alertă: furtună solară uriașă. Experții sunt îngrijorați asupra fenomenului „Canibal” first appeared on Nexta.ro.

Cutremur de magnitudiena 6,1 în sudul Filipinelor, în largul Insulei Mindanao, în aceeaşi zonă în care un cutremur s-a soldat cu 65 de morţi...

Un cutremur de magnitudinea 6,2 a avut loc luni în largul sudului Filpinelor, anunţă Institutul american de geofizică (United States Geological Survey, USGS), la o săptămână după un cutremur în aceeaşi regiune, soldat cu 65 de morţi, relatează AFP.The post Cutremur de magnitudiena 6,1 în sudul Filipinelor, în largul Insulei Mindanao, în aceeaşi zonă în care un cutremur s-a soldat cu 65 de morţi în urmă cu o săptămână...