Premieră medicală în România. Două paciente au beneficiat de o procedură modernă de chimioterapie

Potrivit reprezentanților unității medicale, metoda este utilizată în tratamentul pacienților diagnosticați cu afecțiuni oncologice avansate care prezintă afectare peritoneală.

Intervențiile au fost efectuate de o echipă multidisciplinară coordonată de prof. univ. dr. Adrian Bartoș, medic primar chirurgie generală, și dr. Rareș Munteanu, medic primar chirurgie generală, împreună cu echipa de Anestezie și Terapie Intensivă coordonată de dr. Alida Moise, medic primar ATI și director al spitalului.

De această metodă terapeutică au beneficiat două paciente, în vârstă de 50 și 73 de ani, iar intervențiile au fost realizate cu succes, potrivit unității medicale.

„Procedura PIPAC presupune administrarea tratamentului chimioterapic direct în cavitatea peritoneală, sub formă de aerosol și în condiții de presiune controlată, printr-un abord laparoscopic minim invaziv. Metoda permite o distribuție eficientă a substanței active la nivelul leziunilor tumorale și oferă noi perspective terapeutice pentru pacienții cu patologie oncologică peritoneală”, au transmis reprezentanții spitalului.

Spitalul „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”,obiectiv strategic de investiții al Ministerului Afacerilor Interne, se află într-un proces de dezvoltare care include construirea unui nou sediu, modernizarea infrastructurii medicale și extinderea capacității de diagnostic și tratament prin investiții în tehnologie și personal medical.

The post Premieră medicală în România. Două paciente au beneficiat de o procedură modernă de chimioterapie first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Patru din cinci români cred că țara merge într-o direcție greșită – sondaj AVANGARDE

81% dintre români consideră că țara noastră se îndreaptă...

ULTIMA ORĂ

Patru din cinci români cred că țara merge într-o direcție greșită – sondaj AVANGARDE

81% dintre români consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită, arată un sondaj Avangarde realizat la nivel național. Sociologul Marius Pieleanu, directorul institutului,...

Adrian Lupușor: 70% dintre angajații din Moldova câștigă sub salariul mediu – economia generează prea puține locuri de muncă bine plătite

Șaptezeci la sută dintre angajații din Republica Moldova câștigă sub salariul mediu pe economie, iar productivitatea muncii reprezintă doar aproximativ 30% din media Uniunii...

Important

Chișinăul își proiectează viitorul. Ion Ceban: Noul Plan Urbanistic General intră într-o etapă decisivă

Anunțul primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, vizează...

BREAKING NEWS | Ministrul Finanțelor recunoaște că apartamentele se vor scumpi

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a recunoscut că introducerea TVA...

Patru din cinci români cred că țara merge într-o direcție greșită – sondaj AVANGARDE

81% dintre români consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită, arată un sondaj Avangarde realizat la nivel național. Sociologul Marius Pieleanu, directorul institutului, a declarat la Realitatea Plus că aceste date sunt extrem de îngrijorătoare, pentru că niciodată nu s-a mai înregistrat un procent atât de mare al oamenilor nemulțumiți de ceea ce se întâmplă.The post Patru din cinci români cred că țara merge într-o direcție greșită...

ULTIMA ORĂ Retragerea licenței unui furnizor de energie, acuzat că a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de...

Furnizorul de energie Grenerg a reușit să blocheze în instanță decizia prin care i-a fost retrasă licența.The post ULTIMA ORĂ Retragerea licenței unui furnizor de energie, acuzat că a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei, blocată în instanță first appeared on Nexta.ro.

Un tramvai a deraiat pe Bulevardul Preciziei din București, după ce a fost lovit de un TIR. Circulaţie blocată în zonă

Un tramvai a deraiat miercuri după amiază pe Bulevardul Preciziei din Bucureşti, după ce a fost lovit de un TIR al cărui şofer făcea o manevră de mers înapoi. În urma accidentului nu sunt înregistrate persoane rănite. Circulaţia tramvaielor de pe linia 25 este blocată, fiind înfiinţată linia navetă 625, care funcţionează între Depoul Militari şi Piaţa Danny Huwe.The post Un tramvai a deraiat pe Bulevardul Preciziei din București,...

Un tramvai a deraiat după de a fost a fost lovit de un Tir în București. Circulaţia pe linia 25 este blocată. Nu sunt...

Un tramvai a deraiat, miercuri seară, pe Bulevardul Preciziei din Bucureşti, după ce a fost lovit de un TIR al cărui şofer făcea o manevră de mers înapoi. În urma accidentului nu sunt înregistrate persoane rănite. Circulaţia tramvaielor de pe linia 25 este blocată, fiind înfiinţată linia navetă 625, care funcţionează între Depoul Militari şi Piaţa Danny Huwe. Societatea de Transport Bucureşti a anunţat că, miercuri seară, circulaţia tramvaielor de...

Autoritățile din Ohio renunță la programul „Robocop” la un an de la implementare. Ce a determinat Poliția din Dublin să-l retragă pe „DubBot”

Departamentul de Poliție din Dublin, oraș din statul american Ohio, a renunțat la robotul poreclit „DubBot”.  Este pentru prima oară în istoria Statelor Unite când un robot este „concediat”. „DubBot” a fost implementat în urmă cu un an. Detalii despre primul „robot polițist” Departamentul de Poliție din Dublin și-a retras robotul polițist pe 12 mai, după mai puțin de un a. Robotul era însărcinat să patruleze doar într-o parcare a orașului, a...