Trump se declară „îngerul păzitor” al Orientului și amenință Iranul cu taxe în Ormuz

Președintele american Donald Trump a amenințat că va impune taxe de tranzit în Strâmtoarea Ormuz dacă Iranul nu va accepta un acord final privind programul său nuclear în termen de 60 de zile, prezentând măsura drept o compensație pentru „serviciile oferite de Îngerul Păzitor al țărilor din Orientul Mijlociu”, scrie adevărul.ro.

„Banii ar reprezenta plata pentru serviciile oferite de Îngerul Păzitor al țărilor din Orientul Mijlociu”, a scris Trump într-o postare publicată pe platforma Truth Social, unde s-a autoproclamat „îngerul păzitor” al regiunii.

Declarația liderului american a venit la scurt timp după ce Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului la nivel mondial.

Teheranul susține că măsura a fost luată ca răspuns la continuarea atacurilor israeliene în Liban și la ceea ce autoritățile iraniene au descris drept eșecul Statelor Unite de a-și respecta angajamentele asumate prin acordul temporar încheiat recent.

Cele două anunțuri tensionează și mai mult atmosfera înaintea negocierilor tehnice care urmează să înceapă duminică în Elveția, sub medierea Pakistanului și a Qatarului.

Discuțiile fac parte din procesul menit să conducă la un acord nuclear final între Washington și Teheran, după semnarea unui memorandum temporar care prevede, printre altele, deblocarea unor active iraniene și ridicarea restricțiilor asupra exporturilor de petrol ale Iranului.

Comandamentul militar comun al Iranului a justificat închiderea strâmtorii prin „încălcarea clară a angajamentelor”de către Statele Unite, în timp ce Washingtonul a contestat afirmația că traficul maritim ar fi fost blocat efectiv.

„Iranul nu controlează Strâmtoarea Ormuz. Traficul continuă să aibă loc, iar forțele americane monitorizează situația pentru a se asigura că lucrurile rămân așa”, a declarat căpitanul Tim Hawkins, purtător de cuvânt al Comandamentului Central al SUA.

Armata americană a precizat că 55 de nave comerciale au tranzitat sâmbătă strâmtoarea, transportând peste 17 milioane de barili de petrol.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Trump se declară „îngerul păzitor” al Orientului și amenință Iranul cu taxe în Ormuz apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Cum sunt folosite publicațiile europene pentru a legitima mesaje ostile despre Moldova

Mesaje anti-guvernamentale despre Republica Moldova au fost promovate prin...

VIDEO Chișinău Pride 2026: Comunitatea LGBTQI+ și susținătorii săi au ieșit în stradă

În centrul Chișinăului are loc marșul Chișinău Pride, organizat...

VIDEO „Ce frumoasă e România!” Peste 8.000 de copii ai românilor de pretutindeni, așteptați în Taberele ARC 2026

Programul „Taberele ARC”, inițiativă a Departamentului pentru Românii de...

Cod galben de caniculă în Republica Moldova. Temperaturile vor ajunge până la +35°C

Serviciul Meteorologic de Stat a emis o avertizare de...

Zelenski i-a trimis înapoi lui Nawrocki, prin poștă, Ordinul Vulturul Alb

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a returnat prin poștă cea...

ULTIMA ORĂ

„Hulk de Moldova" a rămas fără replică în octagon! Ion Cuțelaba a pierdut lupta cu Navajo Stirling

Ion Cuțelaba, supranumit și „Hulk de Moldova", a pierdut lupta cu neo-zeelandezul Navajo Stirling în cadrul galei UFC Fight Night din orașul american Las Vegas....

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin care persoanele păgubite de escrocheriile telefonice și online și-ar putea recupera banii. Prima soluție vizează responsabilizarea...

Important

„Hulk de Moldova" a rămas fără replică în octagon! Ion Cuțelaba a pierdut lupta cu Navajo Stirling

Ion Cuțelaba, supranumit și „Hulk de Moldova", a pierdut lupta cu neo-zeelandezul Navajo Stirling în cadrul galei UFC Fight Night din orașul american Las Vegas. Compatriotul noastru a fost învins prin knock-out tehnic deja într-a doua rundă.

Alegătorii din Coșnița, așteptați la referendumul local: 21.91% din numărul celor incluși pe listele electorale au votat

Alegătorii din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, sunt așteptați la urne, pe 21 iunie, în cadrul unui referendum local. Localnicii vor decide dacă terenurile din extravilanul localității vor putea sau nu fi folosite pentru exploatarea resurselor minerale.

Caz de trecere ilegală a frontierei de stat: Trei cetățeni străini, găsiți într-un lan de grâu

Polițiștii de frontieră moldoveni, în cooperare cu omologii români, au depistat un caz de trecere ilegală a frontierei de stat de către trei cetățeni străini, care au traversat clandestin râul Prut din R. Moldova în România.

Secretele de miliarde ale familiei premierului rus Mihail Mișustin. Proprietăți ascunse, un mariaj de fațadă și afaceri cu echipamente militare destinate Ucrainei

O investigație publicată de Centrul „Dosare” aruncă în aer imaginea de tehnocrat curat a premierului rus Mihail Mișustin. Ancheta scoate la iveală modul în care apropiații acestuia au spălat miliarde de ruble și cum o companie controlată din umbră de familia sa a manipulat transporturi militare destinate chiar armatei ucrainene, în plin război, scrie adevarul.ro.

JD Vance a ajuns în Elveția. Delegațiile SUA și Iran încep „discuțiile tehnice” pentru încheierea unui acord de pace

Delegațiile SUA și Iranului au sosit în Elveția, unde vor începe „discuții tehnice” despre implementarea memorandumului de înțelegere privind acordul de pace în Iran, a confirmat duminică Ministerul Elvețian de Externe, informează antena3.ro. „Sperăm să înregistrăm progrese în privința acordului nuclear și a încetării focului în Liban”, le-a declarat reporterilor vicepreședintele SUA, JD Vance, care conduce delegația americană și care a ajuns duminică la baza aeriană Emmen, de lângă Lucerna,...

Cum sunt folosite publicațiile europene pentru a legitima mesaje ostile despre Moldova

Mesaje anti-guvernamentale despre Republica Moldova au fost promovate prin intermediul unor publicații europene cu afilieri pro-ruse, apoi reintroduse în spațiul informațional local ca și critici venite din presa occidentală. Practica este descrisă într-un raport al Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, transmite IPN. Potrivit documentului, unul dintre exemplele analizate este publicația franceză Omerta. În aprilie 2026, aceasta a publicat materiale despre Moldova în care țara era descrisă drept...

(foto/video) Alertă la Bălți: Locuitorii unui bloc cu 6 etaje, evacuați, după ce în clădire a fost găsit un obiect asemănător unei mine

Un obiect suspect, asemănător cu o mină antitanc, a fost descoperit duminică dimineață în subsolul unui bloc de locuit din municipiul Bălți, provocând intervenția de urgență a poliției și a serviciilor specializate. Zona a fost izolată, iar locatarii au fost evacuați preventiv până la verificarea situației de către geniști, scrie tvn.md.