Alina Gorghiu: Elefantul din încăpere are un chip și un nume: Ilie Bolojan. Blocajul țării „din cauza ambițiilor lui Bolojan”

Alina Gorghiu a declarat că amenițările cu demisia sau cu demiterea „sunt deciziile de interes contrar interesului general”.

Gorghiu a spus, la Antena 3 CNN, că va merge cu această procedură de demitere în instanță: „Eu voi rămâne în PNL”, spune fostul lider PNL.

„Nu știu dacă alții vor mai fi la momentul ăla în partid, dar eu, după 20, aproape 30 de ani de PNL, ca fost președinte al partidului, pot măcar să vă asigur de acest lucru. Revenind însă la subiectul zilei, excluderea e doar o amenințare care arată slăbiciunea actualei conduceri, nici altceva”, spune Gorghiu.

Gorghiu spune că depunerea listei cu Adrian Veștea premier liberal „nu e o sfidare la adresa PNL, nu e o sfidare la adresa românilor, nu e un vot al unui partid împotriva alui altui partid, este un vot sau o decizie prin care România ar putea să-și recapete un guvern cu puteri de pline după aproape două luni”.

Gorghiu spune că blocajul statului a fost din cauza „unui amalgam de orgolii” și a „ambiției lui Ilie Bolojan”

Alina Gorghiu a făcut un atac frontal la Ilie Bolojan: „În spatele fiecărei zile de blocaj, până acum a stat un amalgam de orgolii, de ambiții ale lui Ilie Bolojan, iar factura, să știți că nu Ilie Bolojan o plătește. Factura o plătesc românii ăștia care se uită la noi și care au așteptări”.

Întrebată dacă are încredere în PSD de această dată, Alina Gorghiu a spus că „că guvernele nu se fac obligatoriu pe încredere”.

„Dacă veți lua declarațiile mele la adresa PSD din ultimii 30 de ani de zile, veți vedea câtă tolbă plină reușiți să strângeți, față de Ilie Bolojan care mergea prin birourile premierilor și miniștrilor PSD ca să obțină pe înțelegere, în spatele ușilor închise, fonduri de la bugetul statului și astea-s publice, pentru județul său. Nu știu care a greșit – eu, că m-am expus în toți acești ani în bătălie cu PSD-ul sau Ilie Bolojan care astăzi se declară marele luptător anti-PSD, dar – ce să vezi – este cel care a decis să nu voteze un premier liberal în persoana lui Adrian Veștea și să propună să susțină cu voturile liberale un guvern PSD. Pău că PSD-ul ăsta e atât de prost și atât de corupt, (…) explicați-mi că e fractura de logică. (…) Deci nu votăm un premier liberal de 30 de ani, pur sânge, om de administrație, a candidat numai uninominal (…). Avem de trei ori mai mulți miniștri liberali decât a avut Bolojan în Cabinetul său și, din toate astea, cabinetul Veștea nu-i bun. Ar fi bun în cabinet Grindeanu exclusiv. Explicați-mi că eu vă mărturisesc împreună cu colegii mei că prea înțelegem această situație”, mai spune Aliuna Gorghiu.

„Elefantul din încăpere” are nume și chip: Ilie Bolojan

Fostul președinte PNL vorbește despre „elefantul din încăpere” în persoana lui Ilie Bolojan, care are ambiții și care nu a făcut niciodată un comprimis necesar.

„Dumneavoastră, nu vorbiți despre un lucru despre care aș vrea să vorbesc eu… de elefantul ăla din încăpere. Oare nimeni nu se întreabă cum am ajuns în această situație? Să fim o țară membră a Uniunii Europene, care stăm de aproape două luni fără guvern și puteri de plină? Pentru că situația asta n-a picat din cer. Nu e o pară coaptă din pomul din grădina. Această situație poartă un nume și are un chip, Ilie Bolojan este autorul acestei situații”, afrimă Alina Gorghiu.

Ea afirmă că i-a spus lui Bolojan de mai multe ori în interiorul partidului că prin deciziile sale, prin refuzul său de a face „orice compromis rezonabil la momentele potrivite”, prin felul în care a forțat lucrurile în interior propriului partid, s-a ajuns în această situație.

Gorghiu: „Bolojan a închis ușă după ușă (…) pentru să își dorește proiectul 2030, Președinția României”

„Nu circunstanțele, nu adversarii, nu hazardul ne-au dus aici. Aici ne-au dus alegerile personale ale unui premier pe nume Ilie Bolojan care a închis ușă după ușă toate ieșirile confortabile pentru partid. Și astăzi, partidul nostru, partidul din care fac parte și Ilie Bolojan și conducerea aceasta nu poate să mă dea afară doar pentru că am altă opinie decât a domniilor lor, astăzi ne-au pus să alegem pe niște opțiuni foarte grele pentru PNL: și anume să mergem în opoziție pe termen nelimitat doar pentru că domnia sa își dorește proiectul 2030, Președinția României, dar mai sunt atâția ani până atunci și se pot întâmpla atâția lucruri. Iar eu cred că un partid politic poate să-și îndeplinească reformele la guvernare nu cu 150%, 10% în Opoziție, și doi, da, ne-a dus în situație în care acest Partid Național-Liberal se poate rupe”, mai spune Alina Gorghiu,

Întrebată dacă va trece Guvernul Adrian Veștea, Alina Gorghiu a spus că „un guvern se judecă după direcția pe care o ține. Că trebuie să fie pro-europeană, că trebuie să fie pro-euroatlantică, și asta nu se negociază. A ține, însă, țară fără guvern din încăpărțânare, din ambiție, în numele unui calcul de imagine, este iresponsabilitate”.

The post Alina Gorghiu: Elefantul din încăpere are un chip și un nume: Ilie Bolojan. Blocajul țării „din cauza ambițiilor lui Bolojan” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ursula von der Leyen, la summitul UE-R. Moldova: Toate grupurile de capitole trebuie deschise cât mai curând

Republica Moldova este hotărâtă să valorifice „fereastra de oportunitate” deschisă prin lansarea negocierilor pe primul grup de capitole și să accelereze reformele necesare integrării europene,...

VIDEO | Victoria Furtună afirmă că a fost citată la audieri după o sesizare a Genderdoc-M și spune că este vizată pentru declarațiile despre...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat că a fost citată la audieri în urma unei solicitări depuse de Centrul de Informații Genderdoc-M,...

Important

Ursula von der Leyen, la summitul UE-R. Moldova: Toate grupurile de capitole trebuie deschise cât mai curând

Republica Moldova este hotărâtă să valorifice „fereastra de oportunitate” deschisă prin lansarea negocierilor pe primul grup de capitole și să accelereze reformele necesare integrării europene, a declarat președinta Maia Sandu în debutul sesiunii celui de-al doilea summit UE-Republica Moldova, care are loc luni, 22 iunie, la Bruxelles.

Forța Fermierilor va participa la consultările cu MAIA, însă nu renunță la protestul din 24 iunie

Asociația Forța Fermierilor insistă asupra menținerii cotei reduse TVA de 8% pentru sectorul agricol. În cazul în care autoritățile vor promova uniformizarea politicii fiscale și aplicarea cotei standard de 20%, organizația solicită ca diferența de 12 puncte procentuale să rămână pe conturile agricultorilor și să nu fie virată la bugetul de stat.

Cehia: mii de oameni au ieșit în stradă la Praga pentru independența mass-mediei publice

Câteva mii de persoane s-au adunat duminică în fața sediului postului public de televiziune din Praga pentru un miting de solidaritate. Protestatarii au manifestat împotriva planurilor guvernamentale de teamă că acestea ar putea face ca posturile publice de radio și televiziune să devină mai dependente politic, transmite  CTK, citată de Agerpres.ro. Guvernul condus de premierul populist de dreapta Andrej Babis a decis în urmă cu câteva zile să elimine taxele de licență...

Un nou candidat la Colegiul Disciplinar al CSM va fi supus evaluării externe

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a inițiat procedura de verificare în privința avocatului Ruslan Berzoi, care candidează la funcția de membru al Colegiului Disciplinar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), transmite MOLDPRES. Odată cu inițiere...

”Fetița era acasă, spunea că arde, arde acoperișul” – Declarațiile proprietarului apartamentului cuprins de flăcări

Detalii noi cu privire la incendiul produs azi, la mansarda unui bloc de locuit de pe strada Melestiu 16/2 din Chișinău. Proprietarul apartamentului cuprins de flăcări le-a declarat jurnaliștilor că incendiul a izbucnit în momentul în care o companie contractată de asociația locatarilor făcea reparație pe acoperiș, transmite Moldova 1. Totodată, salvatorii au anunțat că la fața locului a fost creat Statul Major pentru gestionarea situației, iar numărul de efectiv a...

VIDEO A încercat să obțină zeci de mii de lei de la o femeie de 89 de ani. Tânăr de 20 de ani, reținut...

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Bălți, fiind suspectat că făcea parte dintr-o grupare care punea în aplicare escrocherii prin metoda „ruda implicată în accident”. Potrivit oamenilor legii, acesta ar fi acționat împreună cu alte persoane, fiecare având un rol bine stabilit în schema infracțională. Suspecții au încercat să obțină 99.000 de lei de la o femeie de 89 de ani, invocând faptul că...

Explozie la cel mai mare complex industrial pentru gaze lichefiate din lume: 54 de răniți și 18 persoane dispărute în Qatar

54 de oameni au fost răniți și 18 sunt dați dispăruți, după o explozie produsă la cel mai mare complex de gaze naturale lichefiate din lume, situat în Qatar. Deflagrația a fost resimțită până în capitala Doha, la peste 70 de kilometri distanță, transmite IPN. Autoritățile au raportat că deflagrația a avut loc în momentul în care muncitorii încercau să repornească operațiunile și au catalogat-o drept un accident tehnic. Aceștia...