„Aseară am aflat că voi fi ministru”, declară Romeo Lungu, propus ministru al Dezvoltării

„Eu cred că va trece Guvernul”, a spus astăzi deputatul Romeo Lungu (PSD) pe holurile Parlamentului.

Întrebat care vor fi prioritățile sale în fruntea Ministerului Dezvoltării, după ce a fost propus pentru această funcție în Guvernul Adrian Veștea, Lungu a declarat:

„În primul rând, discuția cu domnul Cseke. Prioritatea numărul 1. Și stadiul problemelor pe PNRR. Asta este prioritatea nr 1. Asta vreau să fac în urma discuției….Aseară am aflat că voi fi ministru desemnat. Mai mult, să prioritizăm proiecte și să găsim fondurile necesare pentru a le finanța. O să vedem exact. Nu știu ce e acolo”, spune Lungu.

El susține că nu este prieten cu Marcel Ciolacu, fostul lider PSD, dar facparte din aceeași organizație: „Sunt membru de partid din 2001”.

Întrebat ce îl recomandă pentru funcția de ministru al Dezvoltării, Lungu răspunde: „Am terminat studiile în administrație publică, am lucrat ca vicepreședinte la Consiliul Județean, sunt în contact cu primarii, cam astea sunt lucrurile. Cu primarii în general, cu structurile asociative, am fost membru al comisiilor de administrație din Parlament”.

Romeo-Daniel Lungu (47 de ani) este deputat PSD de Buzău, aflat la al doilea mandat și ocupă în prezent și funcția de chestor al Camerei Deputaților. În tinerețe, a activat ca arbitru de fotbal în ligile inferioare, arată CV-ul său. Până în 2020, a fost vicepreședinte al CJ Buzău și Director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Buzău.

A mai lucrat la S.C. Compania de apă S.A. Buzău, a fost în CA al S.C Transbus S.A Buzau, a fost și consilier senatorial și a lucrat și în prefectura Buzău. Lungu este actual președinte al organizației județene PSD Buzău – a preluat conducerea filialei în mai 2025, după demisia lui Lucian Romașcanu.

The post „Aseară am aflat că voi fi ministru”, declară Romeo Lungu, propus ministru al Dezvoltării first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

VIDEO O bucată dintr-un tunel s-a prăbușit pe Magistrala 4. Circulația trenurilor este oprită

Circulația trenurilor de metrou este întreruptă, luni după-amiază, între...

Zece persoane au murit înecate în Franța, într-o zi marcată de caniculă puternică

Zece persoane au murit duminică prin înec în Franța,...

Cea mai înaltă statuie a lui Messi din lume, inaugurată în Argentina. Edificiul, imediat batjocorit pe internet

Orașul argentinian Cutral Co a inaugurat duminică o sculptură...

Îngrijirea tenului la adolescenți. Ghid complet pentru prevenirea imperfecțiunilor

Adolescența este o perioadă a marilor transformări, iar pielea...

Cine este Andy Burnham, politicianul favorit să preia conducerea Marii Britanii după demisia lui Keir Starmer

Premierul britanic Keir Starmer și-a anunțat demisia din funcția...

(P) Cum pot bateriile să optimizeze consumul unui sistem fotovoltaic pentru a reduce factura la energie

Bateriile fotovoltaice se conectează la instalația fotovoltaică și acumulează...

ULTIMA ORĂ

Conferință de presă | ATES RESEARCH GROUP

INVITAȚIE CINE: ATES RESEARCH GROUP CE: Conferință de presă cu genericul: Prezentarea rezultatelor studiului sociologic: „Rezultatele sondajului socio-politic de tip Omnibus-ediția lunii iunie, 2026” CÂND: marți, 23 iunie...

VIDEO | Victoria Furtună afirmă că a fost citată la audieri după o sesizare a Genderdoc-M și spune că este vizată pentru declarațiile despre...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat că a fost citată la audieri în urma unei solicitări depuse de Centrul de Informații Genderdoc-M,...

Important

Conferință de presă | ATES RESEARCH GROUP

INVITAȚIE CINE: ATES RESEARCH GROUP CE: Conferință de presă cu genericul: Prezentarea rezultatelor studiului sociologic: „Rezultatele sondajului socio-politic de tip Omnibus-ediția lunii iunie, 2026” CÂND: marți, 23 iunie 2026, ora 10:00UNDE: str. Teatrului, 2/2, etajul 3, Sala IPNTRANSMIS LIVE: www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube IMPORTANT pentru jurnaliști Jurnaliștii care vor opta să urmărească evenimentul online pot adresa organizatorilor întrebări prin intermediul paginii de Facebook sau YouTube a Agenției. Se va indica numele jurnalistului care adresează întrebarea...

VIDEO O bucată dintr-un tunel s-a prăbușit pe Magistrala 4. Circulația trenurilor este oprită

Circulația trenurilor de metrou este întreruptă, luni după-amiază, între stațiile 1 Mai – Jiului, întrucât a apărut ”o situație tehnică neprevăzută” în timpul lucrărilor de interconectare dintre Magistrala 4 și viitoarea Magistrală 6.The post VIDEO O bucată dintr-un tunel s-a prăbușit pe Magistrala 4. Circulația trenurilor este oprită first appeared on Nexta.ro.

Zece persoane au murit înecate în Franța, într-o zi marcată de caniculă puternică

Zece persoane au murit duminică prin înec în Franța, într-o zi în care țara a fost afectată de o caniculă puternică, relatează AFP. Anunțul a fost făcut luni de un purtător de cuvânt al Securității Civile franceze, care a atras atenția asupra riscurilor crescute din această perioadă.The post Zece persoane au murit înecate în Franța, într-o zi marcată de caniculă puternică first appeared on Nexta.ro.

Cea mai înaltă statuie a lui Messi din lume, inaugurată în Argentina. Edificiul, imediat batjocorit pe internet

Orașul argentinian Cutral Co a inaugurat duminică o sculptură monumentală de 26 de metri înălțime și 70 de tone care îl înfățișează pe Lionel Messi îngenuncheat, cu trofeul Cupei Mondiale între picioare. Creată de artistul local Aldo Beroisa, aceasta devine cea mai înaltă statuie dedicată starului argentinian din lume, depășind-o pe cea de 21 de metri ridicată în Kolkata, India.The post Cea mai înaltă statuie a lui Messi din...

Îngrijirea tenului la adolescenți. Ghid complet pentru prevenirea imperfecțiunilor

Adolescența este o perioadă a marilor transformări, iar pielea nu face excepție. Sub influența fluctuațiilor hormonale, tenul adolescenților tinde să își schimbe comportamentul: secreția de sebum crește, sensibilitatea cutanată devine o provocare, favorizând apariția punctelor negre și a episoadelor de acnee ușoară. În fața acestor schimbări, tentația de a folosi produse agresive sau de a ascunde imperfecțiunile sub straturi groase de machiaj este mare. Totuși, cheia menținerii unui ten...

VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Summitul UE – Republica Moldova: „Perspectiva aderării ne oferă puterea de a face schimbări importante și de a...

Perspectiva aderării la Uniunea Europeană ne oferă puterea de a face schimbări importante și de a obține rezultate. Facem chiar mai mult decât ni se cere, asumându-ne reformele cu adevărat dificile pentru a fi pregătiți pentru integrarea în UE. Mesajul ...

Costa, la Summitul UE – Moldova: Nimeni nu se îndoiește că meritați să aderați la Uniunea Europeană

„Nimeni nu se îndoiește că meritați să aderați la Uniunea Europeană”. Mesajul a fost transmis de către președintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul UE – Moldova. Oficialul a lăudat progresele țării noastre în procesul de aderare. În același timp, el a menționat că autoritățile de la Chișinău trebuie să lucreze în continuare pentru a realiza obiectivul național de integrare în UE. „Am început cu primul cluster, dar acum trebuie să...