Birourile permanente reunite ale Parlamentului României au stabilit calendarul pentru învestirea Guvernului Veștea. Audierile miniștrilor desemnați în comisiile de specialitate au început la ora 12:00, iar votul în plenul reunit va avea loc luni seară, începând cu ora 21:30, transmite IPN.
Procedura de învestire a necesitat redepunerea documentelor de către Adrian Veștea, după ce prima ședință a conducerii Parlamentului a fost blocată luni dimineața de votul negativ al PNL și USR, iar AUR s-a abținut. Liberalii au reclamat drept falsă și abuzivă înscrierea numelui partidului în dreptul miniștrilor propuși, fără acordul oficial al formațiunii.
În timp ce USR și PNL au declarat că nu vor vota Guvernul Veștea, PSD a decis că îl vota. Cabinetul premierului desemnat Adrian Veștea reunește o echipă formată din social-democrați, liberali și independenți. Programul de guvernare prevede priorități imediate ce țin de stabilitatea politică, asigurarea debursării fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, menținerea ratingului de țară și deblocarea investițiilor strategice de securitate națională prin programul SAFE.
Dacă audierile din comisii se vor desfășura conform graficului, maratonul parlamentar se va încheia în această noapte cu votul secret cu bile, în urma căruia, deputații și senatorii decid dacă vor susține Guvernul Veștea. Pentru a fi învestit, cabinetul are nevoie de 233 de voturi.
The post Au început audierile miniștrilor desemnați în Parlamentul de la București. Votul în plenul reunit, programat pentru luni seara appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN



