Haos și umilință la Evaluarea Națională. Sindicaliștii din învățământ acuză Ministerul Educației

„Haos și umilință la Evaluarea Națională”! Incompetența Ministerului Educației blochează sistemul!”, au transmis federațiile FSLI și „Spiru Haret” care au condamnat „bătaia de joc” la care au fost supuși luni profesorii din comisiile de examen pentru proba la Limba și literatura română.

Sindicaliștii arată că nu a fost vorba doar de „«o simplă „întrerupere», așa cum superficial declară Ministerul, ci o dovadă de incompetență crasă și abuz!”.

Federațiile sindicalte arată că, din cauza blocajelor majore ale platformei pentru încărcarea lucrărilor scanate, mii de profesori au fost blocați în școli până la 8 ore. Aceștia „au stat în fața ecranelor, epuizați și stresați, dând continuu «refresh» pentru a putea urca lucrările elevilor”.

De asemenea, sindicaliștii atrag atenția că multe inspectorate școlare județene refuză „intenționat și abuziv” să înscrie în comisiile de evaluare profesorii cu experiență care au boicotat simulările din primăvară: „Dreptul la protest nu trebuie sancționat pe ascuns, prin vendete mărunte care subminează calitatea evaluării”.

„Profesorii din România nu sunt nici cobaii pe care Ministerul Educației și Cercetării să își testeze experimentele eșuate, nici «prizonierii» de serviciu în centrele de examen și nici victimele orgoliilor unor conducători vremelnici!”, mai transmit FSLI și Spiru Haret.

Probele scrise ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a au început luni.

The post Haos și umilință la Evaluarea Națională. Sindicaliștii din învățământ acuză Ministerul Educației first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Un verișor al Maiei Sandu, director de sucursală la Moldelectrica, numit prin „concurs intern”. Reacția întreprinderii

Întreprinderea de Stat Moldelectrica confirmă că Iurie Sandu, care ar fi verișor al Maiei Sandu, a fost angajat în funcția de director al Sucursalei...

VIDEO | Victoria Furtună afirmă că a fost citată la audieri după o sesizare a Genderdoc-M și spune că este vizată pentru declarațiile despre...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat că a fost citată la audieri în urma unei solicitări depuse de Centrul de Informații Genderdoc-M,...

Important

Un verișor al Maiei Sandu, director de sucursală la Moldelectrica, numit prin „concurs intern”. Reacția întreprinderii

Întreprinderea de Stat Moldelectrica confirmă că Iurie Sandu, care ar fi verișor al Maiei Sandu, a fost angajat în funcția de director al Sucursalei RETÎ Nord și precizează că, concursul pentru funcția respectivă „nu a fost public, ci unul intern”.

Summitul UE-Moldova de la Bruxelles: noi investiții anunțate și sute de milioane de euro suplimentare, după finalizarea reformelor

La cel de-al doilea Summit UE – Republica Moldova, desfășurat pe 22 iunie la Bruxelles, au fost anunțate noi investiții pentru țara noastră. Este vorba despre 232,7 milioane de euro pentru reabilitarea drumului Porumbrei–Comrat, 11 milioane de euro pentru creșterea capacității Republicii Moldova de a face față atacurilor hibride și 17 milioane de euro pentru The post Summitul UE-Moldova de la Bruxelles: noi investiții anunțate și sute de milioane...

Stas Madan, la Radio Moldova: Cota unică TVA reduce distorsiunile, inclusiv în agricultură

Noua politică fiscală propusă de Ministerul Finanțelor reflectă o abordare corectă și este necesară în contextul dezechilibrelor bugetare. Expertul economic Stas Madan confirmă că uniformizarea TVA poate genera „șocuri de tranziție” și creșteri de prețuri, însă susține că efectele vor fi resimțite doar pentru o perioadă scurtă de timp.

Centru de comunicații prin satelit din zona Moscovei, lovit de ucraineni. Ce spun autoritățile ruse

Armata ucraineană a lovit centrul rus de comunicaţii prin satelit din Dubna, situat în regiunea Moscovei, a anunţat luni Statul Major al armatei ucrainene, relatează Ukrainska Pravda.The post Centru de comunicații prin satelit din zona Moscovei, lovit de ucraineni. Ce spun autoritățile ruse first appeared on Nexta.ro.

Temperaturile din România vor atinge 37 de grade în următoarele două săptămâni

În perioada 22 iunie – 5 iulie, temperaturie vor ajunge la 36-37 de grade, în unele regiuni, timp în care se vor semnal, pe alocuri, averse slabe cantitatin.The post Temperaturile din România vor atinge 37 de grade în următoarele două săptămâni first appeared on Nexta.ro.

Când și cum să reluăm dialogul cu Kremlinul

Poate că a sosit momentul ca Europa să discute cu Putin.The post Când și cum să reluăm dialogul cu Kremlinul first appeared on Nexta.ro.

Cum explică Monica Anisie decizia de a accepta să facă parte din Guvernul Veștea. „Haideți să nu devină PNL un SRL cu acționar unic”

Monica Anisie, parte din autointitulata „facțiune conservatoare din cadrul PNL”, a declarat luni că nu intenționează să demisioneze din partid și susține că a acceptat să facă parte din Guvernul Veștea, propusă ca ministru al Educației, pentru că îi pasă de acest sector. După ce a fost audiată în comisiile de specialitate din Parlament, unde …The post Cum explică Monica Anisie decizia de a accepta să facă parte din...