Republica Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru toate grupurile de capitole, iar procesul trebuie să rămână bazat pe merit. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la conferința de presă comună susținută alături de președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după cel de-al doilea Summit Moldova-Uniunea Europeană, desfășurat la Bruxelles, transmite IPN.
Șefa statului a evidențiat progresele înregistrate în ultimii ani, inclusiv în combaterea corupției și consolidarea statului de drept. Potrivit președintei, evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor produce rezultate, iar încrederea cetățenilor în justiție a crescut. De asemenea, Maia Sandu a remarcat evoluțiile din domeniul drepturilor fundamentale, inclusiv în ceea ce privește libertatea presei și egalitatea de gen.
Referindu-se la economie, președinta a subliniat că Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar investițiile europene au crescut cu aproape 30% în ultimii patru ani. Totodată, ea a salutat semnarea unor noi acorduri de cooperare în domeniile industriei auto, tehnologiilor medicale, cercetării și inovării.
Maia Sandu a evidențiat și transformările din sectorul energetic, menționând că Moldova și-a eliminat dependența de gazele și energia furnizate de Rusia și și-a conectat sistemul energetic la rețeaua europeană. Ea a vorbit și despre provocările de securitate, precum dezinformarea, atacurile cibernetice, ingerințele electorale și șantajul energetic, afirmând că instituțiile statului și-au consolidat reziliența democratică.
La rândul său, António Costa a declarat că cetățenii Republicii Moldova au ales calea europeană, iar reformele implementate în ultimii ani demonstrează angajamentul țării față de valorile și standardele Uniunii Europene. Oficialul a subliniat interesul UE pentru aprofundarea cooperării în domenii precum educația, dezvoltarea economică și mobilitatea tinerilor.
Ursula von der Leyen a afirmat că deschiderea negocierilor de aderare reprezintă o recunoaștere a reformelor realizate de Republica Moldova în condiții dificile. Ea a remarcat că autoritățile de la Chișinău au implementat 93% dintre reformele prevăzute în Planul de Creștere susținut de Uniunea Europeană.
Președinta Comisiei Europene a evidențiat și progresele în reducerea dependenței energetice de Rusia și integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană. Potrivit acesteia, UE va continua să sprijine proiectele de infrastructură energetică, inclusiv linia electrică Vulcănești-Chișinău, considerată esențială pentru consolidarea securității energetice a țării.
The post Maia Sandu, la Bruxelles: Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare pe toate capitolele appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN



