Marian Neacșu despre întâlnirea Veștea – Simion: Este decizia domniei sale. Mie mi se pare ceva corect

„Dacă domnul prim-ministru desemnat Veștea a decis să meargă să discute cu colegii de la AUR, este decizia domniei sale și eu o respect. Și dacă vreți cu titlul personal, cred că este și corect”, a declarat Marian Neacșu după audieri. 

„Tocmai ați precizat un pic mai devreme că a fost și-a discutat și cu UPR, a discutat și cu PACE, au discutat și cu toți ceilalți”, continuă fostul vicepremier. 

Întrebat despre posibilitatea unei colaborări politice mai ample și eventual chiar includerea AUR în arhitectura guvernamentală, Neacșu a afirmat: „Nu cred că se va discuta despre preluarea în cadrul guvernamental de AUR, pentru că ne aflăm deja într-o procedură de audieri. AUR este partidul alături de care am semnat și am votat o moține de cenzurare”, adăugând: „în politică nimic nu este de exclus”. 

„Eu cred că, în primul rând, trebuie să avem un guvern. În al doilea rând, trebuie să avem un guvern care să aibă o susținere parlamentară reală. Pentru că altcumva nu va putea funcționa”, a mai spus Neacșu. 

În cursul zilei de luni, s-au desfășurat audierile miniștrilor propuși de premierul desemnat Adrian Veștea. Liderul AUR, George Simion, a declarat în repetate rânduri că va vota Guvernul propus doar dacă premierul desemnat va merge la discuții cu reprezentanții AUR și dacă președintele Nicusor dan își va clarifica poziția privind partidul pe care îl conduce. 

The post Marian Neacșu despre întâlnirea Veștea – Simion: Este decizia domniei sale. Mie mi se pare ceva corect first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

George Simion, înainte de votul pentru Guvernul Veștea: „Ne ridicăm în picioare și părăsim această sală sinonimă cu trădarea”

George Simion a anunțat luni seară, înaintea votului de învestitură din Parlament pentru Guvernul Veștea, că parlamentarii AUR vor părăsi sala de plen. Liderul formațiunii...

VIDEO | Ministrul Sănătății, aviz negativ la reforma fiscală, Emil Ceban: „Această reformă va distruge sistemul medical. Spitalele nu vor face față”

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a emis aviz negativ asupra proiectului politicii fiscale pentru 2027, avertizând că introducerea TVA în sectorul medical va genera scumpiri...

Important

George Simion, înainte de votul pentru Guvernul Veștea: „Ne ridicăm în picioare și părăsim această sală sinonimă cu trădarea”

George Simion a anunțat luni seară, înaintea votului de învestitură din Parlament pentru Guvernul Veștea, că parlamentarii AUR vor părăsi sala de plen. Liderul formațiunii a acuzat partidele aflate la guvernare de „trădare” și a susținut că România traversează o criză democratică, reiterând că AUR nu va susține Executivul propus.The post George Simion, înainte de votul pentru Guvernul Veștea: „Ne ridicăm în picioare și părăsim această sală sinonimă cu...

George Simion a acuzat „35 de ani de trădare” și a BOICOTAT ședința de învestitură a lui Veștea. Deputații AUR au părăsit sala în...

Momente de tensiune maximă în plenul reunit al Parlamentului, chiar înaintea votului crucial de învestitură pentru noul Guvern. Președintele AUR, George Simion, a lansat un atac devastator de la tribuna centrală la adresa întregii clase politice care a condus țara în ultimele trei decenii. Într-o atmosferă extrem de încărcată, liderul opoziției a acuzat partidele tradiționale de subminarea democrației și a anunțat un boicot total, părăsind sala de ședințe alături...

George Simion, gestul decisiv în privința guvernului Veștea: Parlamentarii AUR părăsesc sala la votul de învestire

Liderul AUR, George Simion, a anunțat luni, în plenul reunit al Parlamentului, înaintea votului de învestire a Cabinetului Veștea, că nu va cere niciunui coleg să voteze în vreun fel, dar că el și cei care „nu trădează” cauza AUR vor ieși din sală, echivalent cu a nu vota Guvernul Veștea. „Nu voi obliga niciun …The post George Simion, gestul decisiv în privința guvernului Veștea: Parlamentarii AUR părăsesc sala...

CM 2026: Lionel Messi conduce Argentina în şaisprezecimi, după victoria împotriva Austriei

Echipa naţională a Argentinei, campioana mondială en-titre, a învins luni seara, scor 2-0, echipa naţională a Austriei, şi conduce în grupa J a Cupei Mondiale. Messi a devenit golgeterul all-time al turneelor finale. The post CM 2026: Lionel Messi conduce Argentina în şaisprezecimi, după victoria împotriva Austriei first appeared on Nexta.ro.

Simion, în Parlament: Nu voi obliga niciun coleg să voteze într-un fel sau altul. Eu părăsesc sala

„De 35 de ani, în România, trădarea a fost la ordinea zilei și a intrat cumva în banal, în cotidian. (..:) Ni s-a promis libertate și democrație și din păcate România a ajuns singurul stat din Uniunea Europeană unde sunt anulate alegerile. Parlamentul României și politica au devenit sinonime cu trădarea”, a spus George Simion în plen în care Adrian Veștea cere vot pentru învestirea Guvernului. „Nu voi obliga niciun...

A început ședința Parlamentului pentru votul de învestire a Guvernului Veștea | Simion: „Noi toți care nu suntem trădători părăsim această sală” | Premierul...

UPDATE George Simion: „eu și noi toți care nu suntem trădători părăsim această sală” Liderul AUR, George Simion, a declarat, în plenul Parlamentului, că nu își va obliga colegii să voteze într-un anumit fel, dar a anunțat că parlamentarii formațiunii vor părăsi sala. „Nu voi obliga niciun coleg să voteze într-un fel sau altul, însă eu și noi toți care nu suntem trădători părăsim această sală”, a spus George Simion. Simion a...

Cupa Mondială 2026: Lionel Messi scrie istorie în Argentina – Austria 2-0

Argentina a avut șansa de a deschide scorul încă din minutul 9, când VAR a intervenit în urma unui fault comis de Posch asupra lui Lautaro Martinez în careu. Deși a fost acordată lovitură de la 11 metri, Messi a trimis pe lângă.  Messi a deschis scorul în minutul 38 după ce a lovit mingea cu latul, dintr-o centrare a lui Medina.  Cu această reușită, decarul argentinian a ajuns la 17...