Ruptură în PSRM? Un lider al formațiunii și-a anunțat demisia din Comitetul Executiv Politic

Deputata Olga Cebotari a anunțat că și-a depus demisia din funcția de membru al Comitetului Executiv Politic al Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, din care a făcut parte din 2023, decizie motivată de modul în care a fost decisă extinderea acestui organ de conducere.

Olga Cebotari a scris pe pagina sa de facebook că această  măsura a fost adoptată fără o consultare amplă și fără o argumentare clară.

„Pe la spatele altor membri ai Comitetului Executiv Politic a fost pregătită extinderea acestui organ, fără o argumentare clară a necesității unei astfel de măsuri și fără o discuție deschisă între colegi. Consider că această acțiune urmărește configurarea unei majorități comode în interiorul acestui organ, creând premisele unui proces decizional controlat și previzibil, în care opiniile divergente riscă să fie ignorate sau marginalizate. Nu pot accepta să fac parte dintr-o structură în care dezbaterea autentică este înlocuită de validarea formală a unor decizii prestabilite și nu îmi pot asuma responsabilitatea pentru hotărâri care nu mă reprezintă și cu care nu sunt de acord. În acest context, am luat această decizie, pe care o consider corectă”, a scris Cebotari.

Cebotari a precizat însă că demisia vizează exclusiv calitatea de membru al Comitetului Executiv Politic, menționând că își păstrează statutul de deputată a fracțiunii PSRM, precum și funcțiile de conducere în cadrul Departamentului Relații Externe și Departamentului de Femei al partidului.

Ea a subliniat că rămâne activă în politică și că își va continua activitatea în Parlament și în cadrul formațiunii, după revenirea în țară în luna septembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ruptură în PSRM? Un lider al formațiunii și-a anunțat demisia din Comitetul Executiv Politic apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Noi pași în parcursul european al Republicii Moldova. Bruxelles găzduiește astăzi summitul Moldova–UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa astăzi la...

Încă un sat din Italia vinde case la 1 euro pentru a combate depopularea

Localitatea Norma s-a alăturat programului „Case la 1 euro”,...

Referendum la Coșnița: Majoritatea alegătorilor susțin interzicerea schimbării destinației terenurilor

Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale referendumului...

Curs valutar 22 iunie 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

ULTIMA ORĂ

Dua Lipa, primele poze de la nunta de vis din Italia. Rochie de mireasă cu spatele gol, voal lung și multă dragoste

Dua Lipa a reușit marea performanță de a ține secretă nunta ei superbă din Sicilia. Solista de 30 de ani și Callum Turner s-au...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

Dua Lipa, primele poze de la nunta de vis din Italia. Rochie de mireasă cu spatele gol, voal lung și multă dragoste

Dua Lipa a reușit marea performanță de a ține secretă nunta ei superbă din Sicilia. Solista de 30 de ani și Callum Turner s-au căsătorit în Italia, dar până nu au publicat ei primele poze de la ceremonie și petrecere, nimeni nu a știut cum a arătat rochia de mireasă a brunetei sau costumul de ginere al actorului de 36 de ani, scrie profm.ro.

Un bărbat, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru escrocherie

Un bărbat a fost condamnat la 4 ani și o lună de închisoare pentru escrocherie și șase infracțiuni de trafic de influență. Sentința a fost pronunțată în lipsa acestuia, bărbatul fiind anunțat în căutare, transmite IPN. Instanța de la Bălți l-a găsit vinovat de faptul că, în perioada 2020-2021, ar fi pretins și primit bani de la șapte persoane, susținând că poate influența membri ai comisiilor de examinare a conducătorilor...

Cel puțin șapte morți în atacuri armate la Chicago. Trump cere implicarea armatei

Pe fondul noului val de violențe, președintele Donald Trump a cerut desfășurarea armatei în oraș, relatează The Guardian.  Potrivit poliției, violențele au început vineri seara și au continuat pe parcursul weekendului. Autoritățile au înregistrat cel puțin douăzeci de incidente armate în diferite zone ale orașului. Cel mai grav atac s-a produs vineri seară, când un SUV s-a apropiat de un grup de persoane. Două persoane aflate în vehicul au deschis focul...

UPDATE: Anunț important pentru noul Guvern Veștea. Noul Executiv ar putea cere AZI votul de încredere

UPDATE: Conducerea Parlamentului urmază să voteze, de la ora 10, programul audierilor miniștrilor Guvernului Adrian Veștea. Miniștrii propuși vor fi audiați între orele 12 și 15.30. Tot în ședința de la ora 10 se va stabili programul de lucru, dar și ordinea de zi a plenului Parlamentului. Surse MEDIAFAX arată că plenul ar urma să aibă loc luni, de la ora 17. Știrea inițială: Ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului va avea...

Prima victorie a Egiptului la Cupa Mondială

Naționala Egiptului a obținut prima victorie din istoria sa la Cupa Mondială, învingând Noua Zeelandă cu 3-1, în etapa a doua a Grupei G de la turneul final din 2026.The post Prima victorie a Egiptului la Cupa Mondială first appeared on Nexta.ro.

Ilie Bolojan ține cu dinții de guvernare: ce calcule se fac după Congresul PNL

Ilie Bolojan susține că un guvern majoritar ar avea dificultăți în a obține susținerea necesară în Parlament și avansează scenariul unui executiv minoritar. Liderul PNL a vorbit despre două formule posibile de guvernare și despre necesitatea unui acord politic care să asigure stabilitate în următoarele luni, potrivit Realitatea PLUS.The post Ilie Bolojan ține cu dinții de guvernare: ce calcule se fac după Congresul PNL first appeared on Nexta.ro.

Speakerul Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Republica Cehă

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează în perioada 22-23 iunie curent o vizită oficială în Republica Cehă. Aceasta este întreprinsă la invitația omologului ceh, președintele Senatului, Miloš Vystrčil, comunică MOLDPRES. Agenda viz...