Tratament minim invaziv pentru o boală gravă a inimii (P)

În urma unei consultații de cardiologie, urmată de o ecografie cardiacă, medicul a stabilit diagnosticul de insuficiență mitrală. Boala era deja într-un stadiu avansat, insuficiența mitrală fiind severă și provocată de o anomalie structurală a valvei, cu indicație de tratament chirurgical.

Insuficiența sau regurgitarea mitrală apare atunci când valva mitrală nu se mai închide corespunzător, iar o parte din sânge se întoarce din ventriculul stâng în atriul stâng în timpul contracției inimii. În lipsa tratamentului adecvat, în timp, afecțiunea suprasolicită inima, scade toleranța la efort și poate duce la insuficiență cardiacă. În cazul lui Daniel, boala a apărut prin prolaps de foiță posterioară, o anomalie structurală valvulară, despre care bărbatul nu știa până la momentul diagnosticului.

La recomandarea medicului, Daniel s-a programat pentru operație la Prof. Dr. Victor Costache, medic primar chirurgie cardiovasculară, șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic SANADOR. În urma consultației și a investigațiilor efectuate, Prof. Dr. Victor Costache a confirmat diagnosticul și necesitatea tratamentului chirurgical. Intervenția recomandată în cazul lui Daniel a fost una minim invazivă – plastie de valvă mitrală, realizată prin minitoracotomie, fără secționarea sternului.

În insuficiența mitrală degenerativă, plastia este metoda predilectă de tratament chirurgical, atunci când există această opțiune. Spre deosebire de înlocuirea valvei mitrale, plastia permite păstrarea valvei proprii, cu o funcție cardiacă mai bună, risc mai mic de complicații și, de regulă, tratament anticoagulant pe termen mai scurt. Protezarea valvulară este folosită atunci când valva afectată este prea deteriorată și nu mai poate fi reparată sau când plastia nu ar asigura un rezultat funcțional durabil.

Pentru obținerea unor rezultate bune, plastia de valvă mitrală, care este o intervenție cardiovasculară complexă, trebuie realizată într-un centru cu experiență în chirurgia valvulară, de o echipă specializată.

În cazul lui Daniel, plastia a fost efectuată de Prof. Dr. Victor Costache, prin minitoracotomie dreaptă videoasistată. Operația s-a încheiat cu succes, pacientul s-a recuperat fără probleme și a urmat apoi un program de recuperare cardiovasculară. Pe parcursul recuperării, a observat o îmbunătățire semnificativă a toleranței la efort, fiind foarte mulțumit de rezultatele obținute în urma tratamentului.

La Centrul de Excelență și de Training în Chirurgia Cardiovasculară Minim Invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu valvulopatie severă sau cu alte afecțiuni cardiovasculare grave au acces la diferite metode moderne de tratament, inclusiv prin intervenții minim invazive, atunci când anatomia leziunii, starea pacientului și indicația medicală permit acest abord. Pentru bolile valvulare, pacienții beneficiază de plastie sau de protezare valvulară, tratamentul adecvat fiind stabilit în funcție de specificul fiecărui caz în parte.

Cazurile complexe sunt gestionate printr-o abordare multidisciplinară, iar tratamentul poate fi realizat prin proceduri chirurgicale, endovasculare sau hibride, conform recomandării stabilite. Intervențiile cardiovasculare au loc la Spitalul Clinic SANADOR, într-un bloc operator complet digitalizat, cu sprijinul specialiștilor din Secția de Terapie Intensivă Cardiovasculară de categoria I, nivel maxim de competență.

The post Tratament minim invaziv pentru o boală gravă a inimii (P) first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Marea surpriză a verii. O plajă din Balcani domină Europa

Specialiștii în asigurări de călătoriw au evaluat zece plaje...

Alimentul consumat seara care poate îmbunătăți somnul. Ce au descoperit cercetătorii

Deși multe persoane evită să consume anumite alimente înainte...

Vârsta de pensionare la 70 de ani și înființarea unui nou fond de pensii – reformele puse acum pe masă în Germania

Potrivit unor surse familiarizate cu propunerile unei comisii guvernamentale,...

Iranul anunță „progrese” după prima zi de negocieri cu SUA în Elveția

Iranul a anunțat că s-au înregistrat „progrese” după prima...

ULTIMA ORĂ

MEC introduce măsuri speciale pentru elevii și tinerii romi: Locuri rezervate la admitere și burse de 1.200 de lei

Elevii și tinerii de etnie romă vor beneficia, începând cu anul de studii 2026–2027, de măsuri speciale de admitere în instituțiile de învățământ general, profesional-tehnic...

VIDEO | Ion Ceban atacă reforma fiscală a PAS: „Viața în Moldova se va scumpi cu 20%. Oamenii cu venituri mici nu vor face...

Primarul general al Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, a atacat vehement pachetul de modificări fiscale propus de Guvernul PAS, avertizând că prețurile vor...

Important

MEC introduce măsuri speciale pentru elevii și tinerii romi: Locuri rezervate la admitere și burse de 1.200 de lei

Elevii și tinerii de etnie romă vor beneficia, începând cu anul de studii 2026–2027, de măsuri speciale de admitere în instituțiile de învățământ general, profesional-tehnic și superior. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) , în cadrul unei reuniuni cu reprezentanți ai autorităților, organizațiilor rome și partenerilor de dezvoltare. Potrivit noilor prevederi, la admiterea în clasa I și în clasa a X-a va fi rezervată o cotă...

Scandalul care zguduie relația Varșovia-Kiev. Cum a reînviat Zelenski o dispută istorică ce amenință una dintre cele mai importante alianțe ale Ucrainei

O dispută diplomatică între Polonia și Ucraina, declanșată de un decret semnat de Volodimir Zelenski privind Armata Insurgentă Ucraineană (UPA), riscă să tensioneze relațiile dintre doi dintre cei mai importanți aliați din Europa de Est. Miza depășește însă politica actuală și atinge una dintre cele mai dureroase răni istorice ale regiunii. Relațiile dintre Varșovia și Kiev traversează unul dintre cele mai delicate momente de la începutul invaziei ruse în Ucraina,...

Crin Antonescu, atac duc la Bolojan: „Ni se livrează iluzia că e cel mai bun premier. Congresul a fost doar despre ruperea de PSD”

Crin Antonescu vine cu critici dure după congresul PNL. Acesta acuză că Ilie Bolojan a urmărit să pună stăpânire pe partid! În exclusivitate pentru Realitatea PLUS, Antonescu a declarat că întregul eveniment s-a desfășurat în jurul ruperii legăturilor cu PSD, de parcă liberalii ar fi fost captivi până acum. De altfel, fostul lider al partidului a numit adunarea organizată de Ilie Bolojan „Congresul trădătorilor” și a susținut că liberalii...

Alimentul consumat seara care poate îmbunătăți somnul. Ce au descoperit cercetătorii

Deși multe persoane evită să consume anumite alimente înainte de culcare de teama disconfortului digestiv, unele produse pot avea efecte benefice asupra somnului. Un studiu recent sugerează că nucile consumate seara ar putea contribui la adormirea mai rapidă și la o odihnă de mai bună calitate.The post Alimentul consumat seara care poate îmbunătăți somnul. Ce au descoperit cercetătorii first appeared on Nexta.ro.

Marea surpriză a verii. O plajă din Balcani domină Europa

Specialiștii în asigurări de călătoriw au evaluat zece plaje din destinații populare de vacanță din Europa, notându-le în funcție de temperatura apei și a aerului, recenziile de cinci stele, costurile de cazare, prețurile băuturilor locale și distanța față de cel mai apropiat aeroport. Și câștigătoarea? Niciuna alta decât plaja Mogren din Muntenegru, potrivit Express. Aceasta a devansat la limită plaja Nissi din Cipru, ocupând primul loc, locul al doilea revenind...

Vârsta de pensionare la 70 de ani și înființarea unui nou fond de pensii – reformele puse acum pe masă în Germania

Potrivit unor surse familiarizate cu propunerile unei comisii guvernamentale, Germania analizează o reformă majoră a sistemului de pensii, care ar putea duce la creșterea graduală a vârstei de pensionare până la 70 de ani și la înființarea unui fond public de investiții pentru susținerea pensiilor viitoare.The post Vârsta de pensionare la 70 de ani și înființarea unui nou fond de pensii – reformele puse acum pe masă în Germania...

Călătorie de coșmar spre Varna și Istanbul: trenul plecat din București a mers 115 kilometri în șase ore. Locomotiva a luat foc

Românii care au plecat cu trenul din București spre Varna și Istanbul au făcut șase ore până la frontiera cu Bulgaria, după ce locomotiva s-a defectat și a luat foc la Videle.The post Călătorie de coșmar spre Varna și Istanbul: trenul plecat din București a mers 115 kilometri în șase ore. Locomotiva a luat foc first appeared on Nexta.ro.