Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că Washingtonul ar putea reconsidera sprijinul acordat aliaților din NATO, ca reacție la ceea ce acesta consideră a fi o lipsă de susținere din partea statelor membre în contextul operațiunii militare americane din Iran.
Declarațiile au fost făcute luni, 22 iunie, în cadrul unei conferințe de presă susținute în Biroul Oval, scrie European Pravda.
În cadrul intervenției sale, liderul american a accentuat nivelul ridicat al cheltuielilor suportate de Statele Unite pentru apărarea țărilor europene în raport cu amenințările venite din partea Rusiei.
„Am cheltuit toți acești bani. Și apoi, când am putea avea nevoie de ajutor cu lucruri mărunte… Ei spun: Nu, am prefera să nu ajutăm”, a spus Trump.
Totodată, președintele american a sugerat că Washingtonul ar putea adopta o abordare similară în raport cu aliații săi.
„Aceasta este o afirmație stupidă, pentru că le putem spune același lucru dacă vrem și probabil că o vom face”, a adăugat el.
În același context, Trump a afirmat că unele state europene au avut o atitudine nefavorabilă față de Statele Unite, menționând în mod special Marea Britanie, Italia și Germania printre țările care, potrivit acestuia, au tratat Washingtonul într-un mod incorect.
Declarațiile vin pe fondul unor relații tensionate dintre liderul american și alianța nord-atlantică, însă, în pofida acestor divergențe, Trump a anunțat că intenționează să participe la summitul NATO programat pentru perioada 7-8 iulie, la Ankara.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Trump amenință că ar putea retrage sprijinul SUA pentru aliații NATO apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





