Ministerul Finanțelor este gata să renunțe la majorarea TVA la medicamente

Ministerul Finanțelor nu va insista asupra majorării TVA la medicamente, de la 8% la 20%, dacă măsura nu este susținută de Ministerul Sănătății. Anunțul a fost făcut de ministrul Andrian Gavriliță, după ce inițiativa a fost criticată de ministrul sănătății, Emil Ceban, care a avertizat că reforma ar putea avea efecte grave asupra sistemului medical și ar genera scumpiri în lanț pentru medicamente, transmite IPN.

Andrian Gavriliță a declarat că propunerea nu a avut drept scop limitarea accesului populației la medicamente sau reducerea sprijinului pentru sistemul de sănătate. Potrivit lui, ideea a pornit de la considerentul că veniturile obținute din eliminarea unor facilități fiscale ar putea fi direcționate mai eficient către domeniul medical.

Ministrul a precizat că fondurile colectate suplimentar urmau să fie reinvestite în sistemul de sănătate, însă a subliniat că măsura nu va fi promovată în lipsa unui consens cu instituțiile responsabile de acest sector. „În niciun caz nu este intenția de a face rău sau de a reduce accesul cetățenilor la medicamente”, a afirmă Andrian Gavriliță.

Reacția vine după ce Emil Ceban a avertizat că majorarea cotei TVA la medicamente, prevăzută în noua reformă fiscală, ar putea genera un efect în lanț asupra prețurilor. Potrivit lui, impactul nu s-ar limita la medicamentele pentru populație, ci ar afecta și consumabilele medicale utilizate de spitale și alte instituții din sistemul sanitar.

The post Ministerul Finanțelor este gata să renunțe la majorarea TVA la medicamente appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Familiile celor doi polițiști decedați la Sângerei vor primi câte un milion de lei

Familiile celor doi polițiști care și-au pierdut viața în...

Investigație: Presupuse acțiuni ale serviciilor secrete ruse pentru compromiterea Mitropoliei Basarabiei

Scandalul privind implicarea fostului mitropolit Petru al Basarabiei ar...

Percheziții într-un dosar de spălare de bani de 13,5 milioane de lei

Oamenii legii investighează o schemă de spălare de bani...

Evenimente comemorative la Chișinău dedicate lui Carol Schmidt, la 180 de ani de la naștere

Chișinăul va marca 180 de ani de la nașterea...

Ședință întreruptă în dosarul „Sacoșa neagră” din cauza absenței martorilor citați

Ședința de judecată de miercuri în dosarul denumit generic...

Forumul „Viitor comun: Moldova și agenda globală pentru democrație”

Comunicat de presă Peste 150 de participanți, dintre care 15...

Președintele României cere partidelor parlamentare propuneri pentru formarea unui guvern minoritar

Președintele României, Nicușor Dan, le solicită partidelor parlamentare să...

ULTIMA ORĂ

Familiile celor doi polițiști decedați la Sângerei vor primi câte un milion de lei

Familiile celor doi polițiști care și-au pierdut viața în accidentul de la Sângerei vor primi câte un milion de lei din partea statului. Guvernul a...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

Familiile celor doi polițiști decedați la Sângerei vor primi câte un milion de lei

Familiile celor doi polițiști care și-au pierdut viața în accidentul de la Sângerei vor primi câte un milion de lei din partea statului. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, alocarea a două milioane de lei din Fondul de rezervă, cu titlu de ajutor material, transmite IPN. În debutul ședinței, premierul Alexandru Munteanu și-a exprimat profunda tristețe în urma tragediei produse la Sângerei, în care doi tineri polițiști și-au pierdut...

UE se apără după ce a primit o delegație a talibanilor pentru prima oară după revenirea lor la putere

O delegație a talibanilor afgani s-a întâlnit marți la Bruxelles, cu oficiali ai Uniunii Europene pentru prima dată, un eveniment pe care organizațiile pentru drepturile omului l-au denunțat ca legitimând islamiștii, însă UE l-a apărat, susținând că reprezintă un pas către facilitarea repatrierii solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse, transmite Reuters. UE …The post UE se apără după ce a primit o delegație a talibanilor pentru...

Momentul în care un șofer de TIR trece peste bariera de cale ferată, în Constanța. Circulaţia feroviară a fost afectată

Circulaţia trenurilor a fost afectată după ce un şofer de TIR a forţat bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată pe DN 22C şi a trecut cu viteză peste şina de tren, bariera nemaiputându-se închide după ce a fost lovită de autovehicul, a informat miercuri CFR Infrastructură Constanţa.The post Momentul în care un șofer de TIR trece peste bariera de cale ferată, în Constanța. Circulaţia feroviară a...

Cătălin Predoiu își explică votul pentru Guvernul Veștea: România avea nevoie urgentă de un guvern / Liderul liberal spune că acceptă inclusiv excluderea din...

Cătălin Predoiu susține că a pledat constant, alături de alți colegi din partid, pentru participarea PNL la guvernare, argumentând că România avea nevoie de un executiv funcțional și de stabilitate politică. „De peste o lună de zile, eu și alți colegi din PNL am susținut constant că partidul trebuie să participe la guvernare, deoarece România are nevoie de un guvern funcțional, cu puteri depline, și fără PNL nu se prea...

Câți bani i-au furat hoții de pe card actriței Adriana Trandafir. Au făcut aproape 200 de tranzacții

Actrița Adriana Trandafir a fost victima unei fraude bancare. Hoții au lăsat-o fără 13.000 de lei. Potrivit Antena 3 CNN, cinci tineri au intrat în posesia datelor bancare ale actriței Adriana Trandafir și au efectuat aproape 200 de tranzacții financiare fără acordul ei. Deocamdată, anchetatorii nu au stabilit exact modul în care suspecții au obținut datele cardului bancar folosit de Adriana Trandafir. Această pistă este în continuare verificată în cadrul investigației. Polițiștii din...