Moment de reculegere în toată țara! Polițiștii vor claxona simultan în memoria celor doi colegi decedați

Poliția Națională a anunțat organizarea unui moment de reculegere în memoria celor doi polițiști care și-au pierdut viața în urma unui grav accident produs în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Astfel, astăzi, la ora 09:00, toate autospecialele de poliție din țară vor porni simultan semnalele acustice, indiferent de locul în care se află sau de misiunea desfășurată. Gestul are drept scop omagierea sacrificiului și devotamentului celor doi agenți, care și-au pierdut viața în slujba cetățenilor.

Reprezentanții instituției subliniază că acțiunea este una simbolică și face parte dintr-un moment solemn de comemorare, dedicat memoriei colegilor decedați.

Totodată, poliția îndeamnă cetățenii să dea dovadă de înțelegere și solidaritate și să nu se alarmeze la auzul sirenelor, acestea fiind utilizate exclusiv în cadrul acestui omagiu.

Instituția a transmis condoleanțe familiilor îndurerate, colegilor și tuturor celor afectați de această tragedie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că cei doi polițiști răniți grav în accidentul produs în comuna Grigorăuca au decedat ieri la spital, în pofida eforturilor depuse de medici pentru a le salva viața.

Este vorba despre Chiriac Mihail, în vârstă de 29 de ani, și Dragan Nicolae, de 25 de ani. Cei doi agenți au suferit traumatisme grave după ce au fost loviți de un automobil de model Volkswagen, în timp ce se aflau pe acostament, lângă o autospecială de serviciu staționată regulamentar, cu girofarurile și semnalele luminoase de avertizare activate.

Tragedie! Ambii polițiști răniți grav în accidentul de la Grigorăuca au decedat la spital

Articolul Moment de reculegere în toată țara! Polițiștii vor claxona simultan în memoria celor doi colegi decedați apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Primul copil sub 12 ani căruia i s-a aplicat eutanasia în Țările de Jos

În Țările de Jos, medicii au aplicat pentru prima...

Alexandru Bălan rămâne fără cetățenia Republicii Moldova. Maia Sandu a semnat decretul

Fostul director adjunct al SIS, Alexandru Bălan, rămâne fără...

Tradițiile, readuse în prim-plan la Parlament. Copii și deputate au celebrat ia și portul popular

Simbolurile tradiționale, creativitatea și dialogul dintre generații au fost...

Un nou record pentru Cristiano Ronaldo. A devenit primul fotbalist care înscrie la șase Cupe Mondiale

Cristiano Ronaldo continuă să scrie istorie. Atacantul portughez a...

„Este inadmisibil și foarte urât”. Ministrul Mediului anunță lucrări ample la barajul lacului Taraclia

Barajul lacului Taraclia, aflat într-o stare avansată de degradare,...

ULTIMA ORĂ

Ninel Peia, acuzații dure la adresa lui Bolojan: „Este un politician care nu își ține cuvântul. Un măr otrăvit”

Negocierile pentru formarea noului guvern intră într-o etapă tensionată, în timp ce partidele fac ultimele calcule înaintea unei decizii politice majore. Social-democrații au programată o...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

Ninel Peia, acuzații dure la adresa lui Bolojan: „Este un politician care nu își ține cuvântul. Un măr otrăvit”

Negocierile pentru formarea noului guvern intră într-o etapă tensionată, în timp ce partidele fac ultimele calcule înaintea unei decizii politice majore. Social-democrații au programată o ședință importantă, de la ora 12:00, în care urmează să discute propunerea de premier cu care vor merge mai departe.The post Ninel Peia, acuzații dure la adresa lui Bolojan: „Este un politician care nu își ține cuvântul. Un măr otrăvit” first appeared on Nexta.ro.

Cel puţin nouă morţi şi peste 30 de răniţi în atacuri ruseşti în sudul şi centrul Ucrainei

Cel puţin nouă persoane au fost ucise, iar alte peste 30 au fost rănite în sudul şi centrul Ucrainei în bombardamente ruseşti, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.The post Cel puţin nouă morţi şi peste 30 de răniţi în atacuri ruseşti în sudul şi centrul Ucrainei first appeared on Nexta.ro.

Valul de căldură care a lovit Europa ajunge și în România. Meteorologii anunță cât va dura episodul de caniculă

Canicula extremă persistă în vestul Europei. Cea mai afectată este Franța, aflată în centrul domului de căldură. Cel puțin 40 de oameni au murit și zeci de milioane sunt, pentru a treia zi, sub cod roșu de caniculă. Probleme sunt și în Spania, unde s-au înregistrat 45 de grade Celsius. Caniculă este și în Regatul Unit, unde astăzi este cod roșu de temperaturi ridicate. Sunt alerte de caniculă și...

SATUL EUROPEAN // Canalizare, drumuri și spații publice modernizate pentru locuitorii satului Taraclia

Locuitorii satului Taraclia, raionul Căușeni, vor beneficia de servicii moderne de canalizare, drumuri reabilitate, spații publice amenajate și o planificare urbanistică modernă prin proiectele implementate în cadrul programelor naționale „Satul European”...

Primul copil sub 12 ani căruia i s-a aplicat eutanasia în Țările de Jos

În Țările de Jos, medicii au aplicat pentru prima dată procedura eutanasiei unui copil grav bolnav cu vârsta sub 12 ani, primul caz de acest fel după modificarea legislației locale în februarie 2024, relatează publicația franceză Le Figaro,  citată de Rupor.md. Autoritățile țării nu au dezvăluit datele personale ale minorului, inclusiv vârsta exactă, sexul, diagnosticul și clinica unde a avut loc procedura. Se știe doar că copilul suferea de o...

Studiu surprinzător: femeile care au mers mai încet au slăbit de aproape trei ori mai mult

Un studiu arată că mersul pe jos într-un ritm lent a stimulat „în mod semnificativ” pierderea în greutate la femeile de peste 50 de ani. Cercetătorii au descoperit că femeile care se deplasau mai lent ardeau mai multă grăsime decât cele care mergeau mai repede. Multă lume presupune că antrenamentele de intensitate ridicată sunt singura cale spre pierderea în greutate. Nu este deloc așa când vine vorba de mersul pe...

Moldova se alătură Platformei de conectivitate Europa-Asia, lansată la Bruxelles

La Bruxelles a fost lansată Platforma Agendei de Conectivitate și primul dialog regional privind coridoarele de transport Europa-Asia. Republica Moldova participă la acest demers regional, consolidându-și rolul de hub de tranzit între Uniunea Europeană, Ucraina și regiunea extinsă a Caucazului și Asiei Centrale, transmite IPN. Inițiativa, anunțată de comisarul european pentru extindere, Marta Kos, urmărește dezvoltarea legăturilor în domeniul transporturilor, comerțului, energiei și digitalizării de-a lungul Coridorului Transcaspic, rută strategică...