🚨Ce soluții propune reforma APL:
🏘️Amalgamarea voluntară continuă. Guvernul va oferi de 3 ori mai mulți bani pentru investiții în infrastructură localităților care se vor amalgama. Costul total al pachetului de stimulente pentru 2026–2030 este de 6.491 miliarde lei.
🏢Satul meu, primăria noastră. Satul rămâne, identitatea locală se păstrează. Toate satele vor avea de câștigat când lucrează împreună. Localnicii vor avea legătură directă cu reprezentantul primarului în localitate, ca să fie auziți și nevoile locale să conteze.
🏠➕🏠Administrații care își unesc forțele și lucrează împreună. Se introduce pragul minim de 3.000 de locuitori pentru primării. Prin crearea unor administrații publice locale mai mari, comunitățile vor putea oferi servicii mai bune, vor avea capacitate și specialiști pentru a accesa fondurile externe și a implementa proiecte mari, mai multe resurse financiare disponibile pentru a îndeplini necesitățile localităților.
🤝Colaborare regională pentru o administrare comună. Trecerea de la 32 de raioane la 10 raioane va accelera dezvoltarea regională, cu accent pe proiecte mari și dezvoltare intercomunitară. Cele 10 raioane vor fi centre de dezvoltare. Ele vor gestiona proiectele mari – drumuri regionale, spitale, managementul deșeurilor – pe care un raion de astăzi nu le poate susține singur.
📉Raionul Taraclia are un profil aparte: aproximativ 65,6% din populație este de etnie bulgară. De aceea, venim cu o soluție adaptată – transformarea Taracliei într-un municipiu de nivelul II, care să păstreze identitatea locală și, în același timp, să ofere o administrație mai eficientă și mai puternică.
Reformele necesare nu sunt cele mai populare, însă nu mai putem lăsa această schimbare pe seama generațiilor viitoare. Obiectivul reformei este să avem primării puternice și localități dezvoltate.






