PSD se reunește astăzi în ședință pentru a stabili mandatul cu care merge la negocierile privind noul Guvern. Sunt așteptate discuții cu PNL și UDMR pentru susținerea unei majorități

Biroul Permanent Național al PSD se reunește miercuri, de la ora 12:00, în format online, pentru a decide care vor fi pașii următori ai social-democraților în procesul de formare a unui nou Guvern și pentru a stabili mandatul cu care Sorin Grindeanu va participa la negocierile cu celelalte formațiuni parlamentare, transmis surse politice pentru MEDIAFAX.

Conform acelorași surse, în cursul zilei de miercuri ar putea avea loc negocieri între PSD, PNL și UDMR pentru conturarea unei majorități parlamentare care să susțină un eventual guvern minoritar PSD.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți că social-democrații sunt pregătiți să își asume guvernarea. De asemenea, PNL și UDMR au transmis că sunt dispuse să susțină un astfel de Guvern din opoziție, prin votul acordat în Parlament.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți că, în urma consultărilor desfășurate la Palatul Cotroceni, varianta care pare să prindă contur este cea a unui guvern politic minoritar.

Șeful statului a spus că formarea noului guvern trebuie să fie accelerată.

„Am avut astăzi consultări cu partidele și grupurile parlamentare pentru identificarea unei soluții de deblocare a crizei politice în care ne aflam. Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil”, a scris Nicușor Dan pe platforma X.

Președintele a făcut apel la partidele parlamentare să înceapă negocierile pentru semnarea acestui acord și, ulterior, să înainteze propuneri privind formula noului guvern minoritar.

„Întregul proces trebuie să se deruleze într-un ritm accelerat, deoarece urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră”, a transmis șeful statului.

„Considerăm că după un astfel de acord, care poate fi convenit într-o zi sau două, se poate recurge la una dintre cele două ipoteze: un guvern minoritar în jurul PSD sau un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR,”, a declarat Ilie Bolojan.

The post PSD se reunește astăzi în ședință pentru a stabili mandatul cu care merge la negocierile privind noul Guvern. Sunt așteptate discuții cu PNL și UDMR pentru susținerea unei majorități first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

FOTO Anunț. Trenuri metropolitane în alte orașe din România. Au fost aprobate proiectele pentru București și Iași

Autoritățile au aprobat proiectele de tren metropolitan pentru București...

ULTIMA ORĂ

FOTO Anunț. Trenuri metropolitane în alte orașe din România. Au fost aprobate proiectele pentru București și Iași

Autoritățile au aprobat proiectele de tren metropolitan pentru București și Iași.The post FOTO Anunț. Trenuri metropolitane în alte orașe din România. Au fost aprobate proiectele...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

FOTO Anunț. Trenuri metropolitane în alte orașe din România. Au fost aprobate proiectele pentru București și Iași

Autoritățile au aprobat proiectele de tren metropolitan pentru București și Iași.The post FOTO Anunț. Trenuri metropolitane în alte orașe din România. Au fost aprobate proiectele pentru București și Iași first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: „Am crezut că nu a plecat niciodată” – Cum a reacţionat Zlatan Ibrahimovici, după ce Cristiano Ronaldo a spus „M-am întors”

Zlatan Ibrahimovici, un jucător care nu se sfieşte să vorbească, şi-a împărtăşit părerea despre prestaţia lui Cristiano Ronaldo, care a marcat de două ori împotriva Uzbekistanului, la Cupa Mondială.The post Cupa Mondială 2026: „Am crezut că nu a plecat niciodată” – Cum a reacţionat Zlatan Ibrahimovici, după ce Cristiano Ronaldo a spus „M-am întors” first appeared on Nexta.ro.

Predoiu: Nu voi contesta o eventuală decizie a partidului de excludere. O voi lua ca atare, nu o voi comenta. Consider că acei colegi...

Fostul prim-vicepreşedinte al PNL Cătălin Predoiu anunţă, miercuri, că nu va contesta o eventuală decizie a partidului de excludere şi o va lua ca atare, nu o va comenta, el arătând că, în acelaşi timp, consideră că acei colegi care doresc să nu fie supuşi sancţiunilor trebuie să aibă şansa unui dialog şi a unui compromis cu partidul. Predoiu şi-a dat demisia, recent, din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului,...

UPDATE – Gorj: Bărbat prins sub un cap tractor, scos de pompieri/ Echipajele medicale i-au făcut manevre de resuscitare, ulterior el fiind preluat de...

Un bărbat care a fost prins sub un cap tractor, miercuri, în timp ce făcea lucrări la acesta, în comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, a fost scos de pompieri, fiindu-i făcute manevre de resuscitare. Ulterior, el a fost preluat de un elicopter SMURD.The post UPDATE – Gorj: Bărbat prins sub un cap tractor, scos de pompieri/ Echipajele medicale i-au făcut manevre de resuscitare, ulterior el fiind preluat de un elicopter...

Cresc din nou investițiile străine, operațiunile se extind. Raport EY: ”România are în continuare atuuri solide”

Fluxurile de investiţii străine directe (ISD) în România au revenit la 8,1 miliarde euro, în 2025, în timp ce numărul proiectelor anunţate a crescut cu 16%, până la 109, iar locurile de muncă generate s-au majorat cu 39%, până la 5.710, potrivit EY.The post Cresc din nou investițiile străine, operațiunile se extind. Raport EY: ”România are în continuare atuuri solide” first appeared on Nexta.ro.

Cătălin Predoiu spune ce va face după ce va fi exclus din PNL: ”Iată o temă complexă pentru secretarul general al partidului”

Liberalul Cătălin Predoiu, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, că nu va contesta o eventuală excludere a sa din PNL.The post Cătălin Predoiu spune ce va face după ce va fi exclus din PNL: ”Iată o temă complexă pentru secretarul general al partidului” first appeared on Nexta.ro.

Cutremurul care a lovit atât de puternic, încât a mutat o țară întreagă. Este prima dată când oamenii de știință văd acest fenomen

Un cutremur care a lovit Japonia în 2011 a fost atât de puternic încât a provocat mutarea întregii țări, în unele zone cu până la cinci sau șase milimetri, conform unei noi cercetări citate de Scientific American.The post Cutremurul care a lovit atât de puternic, încât a mutat o țară întreagă. Este prima dată când oamenii de știință văd acest fenomen first appeared on Nexta.ro.