Starea de alertă în sectorul energetic, instituită pe 25 aprilie, a încetat. Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor, indicatorii de risc analizați nu mai justifică prelungirea acesteia, transmite IPN.
Autoritățile precizează că pe durata stării de alertă, instituțiile responsabile au monitorizat continuu evoluțiile din sectorul energetic, au gestionat riscurile identificate și au implementat măsuri pentru asigurarea securității aprovizionării cu resurse energetice și funcționarea stabilă a infrastructurii critice.
Odată cu ridicarea stării de alertă, urmează să fie elaborat un raport integrat privind măsurile aplicate și impactul acestora. Documentul va fi publicat ulterior pe pagina oficială a CNMC.
Potrivit Centrului, situația din sectorul energetic rămâne sub monitorizarea permanentă a autorităților competente. Instituția va continua să asigure schimbul de informații și coordonarea interinstituțională necesare pentru prevenirea și gestionarea eventualelor riscuri care ar putea afecta securitatea energetică a Republicii Moldova.
Starea de alertă în sectorul energetic a fost instituită după expirarea stării de urgență, pentru a permite autorităților monitorizarea situației și intervenția rapidă în caz de riscuri privind aprovizionarea cu energie și carburanți. Măsura a fost adoptată în contextul crizei provocate de atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii civile din Ucraina, care au dus la deconectarea liniei electrice Vulcănești-Isaccea. Totodată, autoritățile au invocat tensiunile de pe piața energetică internațională, în contextul evoluțiilor din Orientul Mijlociu.
The post Starea de alertă în sectorul energetic a încetat. CNMC: Situația rămâne sub monitorizare appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





