Familiile polițiștilor decedați la Sîngerei vor primi ajutor în valoare de câte 1 milion de lei de la stat. Decizia a fost aprobată de către membrii cabinetului de miniștri.
În debutul ședinței Guvernului, premierul a transmis condoleanțe apropiaților polițiștilor. În același timp, miniștrii au ținut un minut de reculegere în memoria lor.
„Doi tineri polițiști ai Republicii Moldova, Mihail Chiriac și Nicolae Dragan, și-au pierdut viața în timp ce își exercitau datoria, aflându-se în serviciul cetățenilor și siguranței publice. Este o pierdere grea pentru familii, pentru colegii de la Ministerul Afacerilor Interne și pentru întreaga societate. (…) Am decis împreună cu colegii din Guvern să alocăm astăzi mijloace financiare din Fondul de Rezervă, în scopul acordării ajutorului material pentru familiile acestor polițiști”, a declarat Munteanu.
Mihail Chiriac și Nicolae Dragan au fost spulberați de o mașină, când se aflau pe acostament și documentau o contravenție. Polițiștii au fost transportați în stare extrem de gravă la spital, unde s-au stins din viață.
Articolul VIDEO Familiile polițiștilor decedați la Sîngerei vor primi câte 1 milion de lei. Minut de reculegere în Guvern apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





