VIDEO Șefa MAI: Poliția va revizui procedurile de activitate pe traseele naționale, pentru a preveni noi tragedii

Urmare a accidentului produs pe 23 iunie la Sîngerei, procedurile de activitate a polițiștilor de patrulare pe traseele naționale ar putea fi modificate. Declarația aparține ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Conform oficialei, astfel autoritățile speră să prevină noi tragedii. Funcționara a precizat că se vor căuta soluții pentru a combate eventuale riscuri.

„Polițiștii erau pe acostament. Urmarea a acestui accident tragic, vom revizui și procedurile, astfel încât în eventualitatea unor cazuri similare impactul, șocul să fie unul mai mic. Astfel încât să reducem riscurile asociate unor accidente cu decese sau cu traumatisme severe”, a spus Daniella Misail Nichitin.

Revizuirea procedurilor de activitate a polițiștilor, atunci când se află pe traseele naționale, a fost cerută și de premierul Alexandru Munteanu. În opinia prim-ministrului, dacă în fața mașinii Poliției se afla un alt vehicul sau dacă automobilul era poziționat altfel, ofițerii deveneau mai puțin vulnerabili.

 

Articolul VIDEO Șefa MAI: Poliția va revizui procedurile de activitate pe traseele naționale, pentru a preveni noi tragedii apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Prim caz de Ebola, confirmat în Franța după revenirea unui medic din Congo

Un medic care a revenit dintr-o misiune umanitară în...

Protestele fermierilor au blocat temporar accesul la Punctul de Trecere a Frontierei Cahul

Accesul către și dinspre punctul de trecere a frontierei...

Camera Deputaților de la București a votat unirea României cu Republica Moldova. Ce urmează

Propunerea legislativă inițiată de grupul parlamentar S.O.S. România privind...

VIDEO Majorarea vârstei de pensionare a militarilor și funcționarilor cu statut special. Ministra: „O reformă necesară”

Ministra Afacerilor Interne (MAI), Daniella Misail-Nichitin, afirmă că reforma...

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Moldova are nevoie de politici pentru natalitate, nu de reducerea sprijinului pentru mame

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, avertizează că reducerea indemnizației de maternitate pentru unele categorii de beneficiare, prevăzută în proiectul politicii fiscale și bugetare pentru...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

Victoria Furtună: Moldova are nevoie de politici pentru natalitate, nu de reducerea sprijinului pentru mame

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, avertizează că reducerea indemnizației de maternitate pentru unele categorii de beneficiare, prevăzută în proiectul politicii fiscale și bugetare pentru anul 2027, ar putea agrava criza demografică și accelera exodul tinerilor din Republica Moldova. Potrivit proiectului Guvernului, pentru femeile care nu au acumulat suficient stagiu de cotizare, indemnizația de maternitate nu va mai fi calculată în baza salariului mediu pe economie, ci a salariului minim....

Planul lui Sorin Grindeanu, dacă va fi desemnat premier de Nicușor Dan: ”În niciun caz .. să avem cinci vicepremieri”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, miercuri, liniile roșii ale partidului, în negocierile pentru formarea unui nou guvern: fără vicepremieri multipli, fără miniștri impuși de președinte și fără susținere pentru un cabinet din care PSD nu face parte.The post Planul lui Sorin Grindeanu, dacă va fi desemnat premier de Nicușor Dan: ”În niciun caz .. să avem cinci vicepremieri” first appeared on Nexta.ro.

Victoria Furtună critică reducerea indemnizației de maternitate: „Efectele se vor măsura în oameni pierduți, nu în economii bugetare”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, critică prevederile proiectului politicii fiscale și bugetare pentru anul 2027 care vizează modificarea modului de calcul al indemnizației de maternitate pentru femeile care nu au acumulat stagiul necesar de cotizare. Potrivit proiectului, pentru această categorie de beneficiare, indemnizația nu va mai fi calculată în baza salariului mediu pe economie, The post Victoria Furtună critică reducerea indemnizației de maternitate: „Efectele se vor măsura în...

Sorin Grindeanu, despre miniştri: Pe Luca Niculescu evident că mi l-aş dori este un om care a făcut extraordinar de bună treabă / Nazare,...

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri despre Luca Niculescu, ca opţiune pentru o poziţie de ministru într-un posibil guvern condus de el, că este un om care a făcut extraordinar de bună treabă şi ca ambasador la Paris, e responsabil în acest moment de închiderea dosarului aderării României la OCDE. Grindeanu a mai afirmat că Alexandru Nazare, în acest an, a fost un ministru bun al Finanţelor.The post...

Grindeanu: Reforma administraţiei nu înseamnă datul oamenilor afară. Românii nu cer concedieri în sectorul public / Avem 1700 de primari, din 3200, trebuie să...

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că reforma administraţiei nu înseamnă datul oamenilor afară, iar românii nu cer concedieri publice, el precizând că PSD are 1700 de primari, din 3200, şi trebuie să vină şi să spună că nu se mai poate să existe comune, de exemplu, în România, sub 1500 de locuitori.The post Grindeanu: Reforma administraţiei nu înseamnă datul oamenilor afară. Românii nu cer concedieri în sectorul...

Disuasiunea nucleară, ”singurul lucru” care fereşte lumea de un ”război mondial”, afirmă Kremlinul

Kremlinul apreciază miercuri că disuasiunea nucleară este ”singurul lucru” care fereşte lumea de un nou ”război mondial”, fără să împiedice, cu toate acestea, o continuare a unor ”conflicte regionale”, relatează AFP.The post Disuasiunea nucleară, ”singurul lucru” care fereşte lumea de un ”război mondial”, afirmă Kremlinul first appeared on Nexta.ro.

Hotărârile judecătorești trebuie să conțină susținerile pe scurt ale părților. CCR dă dreptate Avocatului Poporului

Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că Legea pentru modificarea art.425 alin.(1) lit.b) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituțională. Curtea Constituțională a statuat că eliminarea din cuprinsul art.425 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă a părții care prevede că în considerentele hotărârii judecătorești se menționează și susținerile pe scurt ale părților creează un...