86 de ani de la ocupația sovietică. Premier: Consecințele au marcat sute de mii de oameni

Acum 86 de ani Basarabia și Bucovina de Nord au fost ocupate de regimul sovietic, eveniment care a marcat începutul uneia dintre cele mai dificile perioade din istoria Republicii Moldova. O spune premierul Alexandru Munteanu, care menționează că urmările acelor ani se resimt și astăzi, prin tragediile trăite de numeroase familii și prin memoria colectivă transmisă din generație în generație, transmite IPN.

Șeful executivului a amintit că, în urma acestor evenimente, au urmat arestări, deportări, foamete și ani de represiuni, în care mii de familii au fost despărțite, iar zeci de mii de oameni au fost deportați sau au murit în condiții de detenție și foamete.

Potrivit premierului, consecințele acelor ani se resimt și în prezent, multe familii din Republica Moldova având în istorie astfel de tragedii. El a menționat că și familia sa a fost afectată, bunelul său fiind deportat și revenind acasă grav bolnav, ulterior decedând la scurt timp.

„Îi comemorăm pe toți cei care au avut de suferit în acei ani. Le păstrăm vie memoria și trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Ce s-a întâmplat atunci a însemnat multă durere, iar urmările s-au simțit generații la rând”, a declarat Alexandru Munteanu.

Pe 26 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care i se cerea evacuarea administrației civile și a armatei de pe teritoriul dintre Prut și Nistru și din nordul Bucovinei, în termen de patru zile, sub amenințarea declanșării războiului. În urma presiunilor de la Moscova, autoritățile române s-au retras, iar pe 28 iunie Armata Roșie a URSS a intrat în Basarabia.

The post 86 de ani de la ocupația sovietică. Premier: Consecințele au marcat sute de mii de oameni appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 29 iunie

Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” susține un...

Agenda evenimentelor pentru luni, 29 iunie

AmCham Moldova lansează platforma anuală de dialog „Green finance...

Protest la Parlament împotriva noii politici fiscale: opoziția cere retragerea proiectului

În fața Parlamentului a avut loc un protest împotriva...

Piața de capital: emisiunile de acțiuni au crescut de peste trei ori, obligațiunile s-au dublat

Piața de capital a înregistrat o creștere semnificativă anul...

86 de ani de la ocupația sovietică. Premier: Consecințele au marcat sute de mii de oameni

Acum 86 de ani Basarabia și Bucovina de Nord...

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 29 iunie

Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” susține un concert de închiderii stagiunii concertiste 2025-2026 /Palatul Republicii /ora 18:00/. Este prezentat un film în aer liber...

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

Important

IPN | Agenda culturală | 29 iunie

Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” susține un concert de închiderii stagiunii concertiste 2025-2026 /Palatul Republicii /ora 18:00/. Este prezentat un film în aer liber (15-30 iunie) /Digital Park /ora 21:30/. Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/. Continuă expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” /PMAN, Chișinău/ Piața gării...

Câți participanți a adunat opoziția la protestul din fața Parlamentului? Datele poliției

Aproximativ 200 de persoane au participat la protestul organizat împotriva proiectului politicii bugetar-fiscale, desfășurat pe 28 iunie în fața Parlamentului. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco. Protestul a fost anunțat inițial de liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, care a precizat că acțiunea este The post Câți participanți a adunat opoziția la protestul din fața Parlamentului? Datele poliției...

(video) Harry Styles s-a prăbușit pe scenă, după ce s-a înecat cu apă în timpul unui concert: Fanii, îngroziți

Artistul Harry Styles (32 de ani) s-a prăbușit pe scenă în timpul concertului, după ce s-a înecat cu apă în văzul tuturor. Tragedia a fost evitată la mustață pe Stadionul Wembley din Londra, unde zeci de mii de fani au trecut prin stări de groază, scrie Can Can.

Val de căldură în Republica Moldova. IGSU a instalat corturi anticaniculă în mai multe raioane ale țării

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a instalat astăzi 14 corturi anticaniculă în șapte raioane ale țării. Punctele de reabilitare sunt amplasate în municipiul Chișinău, UTA Găgăuzia, Cahul, Ialoveni, Cantemir, Căușeni, Ștefan Vodă, ...

Agenda evenimentelor pentru luni, 29 iunie

AmCham Moldova lansează platforma anuală de dialog „Green finance and investment forum Moldova” /maib park /ora 08:30/. Institutul Național de Administrație și Management Public, în parteneriat cu Cancelaria de Stat, organizează evenimentul de lansare a celei de-a IV-a ediții a Programului național de leadership în serviciul public „Sprint” /Hotelul Mimi /ora 09:00/. Are loc evenimentul de încheiere al proiectului transnațional NONA, implementat de Primăria municipiului Chișinău în cadrul Programului INTERREG Danube...