Peste 600 de tineri au participat sâmbătă, 27 iunie, la activitățile organizate în cadrul „Zilei Învățământului Dual”, desfășurate la Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație și la Centrul de Excelență în Transporturi. Evenimentul a reunit elevi din raioanele Ialoveni, Strășeni, Dubăsari și Anenii Noi, care au avut ocazia să afle mai multe despre avantajele învățământului dual și oportunitățile de dezvoltare profesională pe care acesta le oferă.
Participanții au discutat cu reprezentanții celor 18 instituții de învățământ profesional tehnic din municipiul Chișinău și cu agenții economici implicați în programele de învățământ dual. Aceștia au prezentat oferta educațională pentru admiterea din anul 2026, precum și posibilitățile de instruire practică și angajare disponibile pentru elevii care vor opta pentru această formă de studii din luna septembrie.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, învățământul dual contribuie la pregătirea unor specialiști adaptați cerințelor actuale ale pieței muncii, prin combinarea instruirii teoretice cu experiența practică acumulată direct în companii.
Șeful Direcției politici în domeniul învățământului profesional tehnic și învățare pe tot parcursul vieții, Silviu Gîncu, a declarat că învățământul dual reprezintă una dintre prioritățile ministerului, deoarece oferă tinerilor competențe relevante, experiență practică și șanse sporite de angajare imediat după absolvire.
La rândul său, vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Mihai Bîlba, a subliniat că succesul acestui model de formare depinde de colaborarea dintre instituțiile de învățământ și mediul de afaceri, tot mai multe companii alegând să investească în pregătirea viitorilor specialiști.
Programul a inclus prezentări interactive ale ofertelor educaționale, demonstrații practice ale meseriilor și specialităților, activități de orientare în carieră și discuții directe cu reprezentanții companiilor și ai instituțiilor de învățământ.
„Ziua Învățământului Dual” face parte din campania națională de promovare a învățământului dual, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Guvernul Elveției, prin GIZ Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Elevii, mai aproape de angajatori: Ziua Învățământului Dual a reunit peste 600 de tineri apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




