Tragedie aviatică în Franța: 11 oameni au murit după prăbușirea unui avion

Un avion civil s-a prăbușit duminică, 28 iunie curent, într-o suburbie a orașului Nancy din estul Franței, potrivit presei locale, scrie hotnews.ro.

Autoritățile au intervenit în urma incidentului în care a fost implicată o aeronavă civilă în localitatea Tomblaine, a anunțat prefectura locală.

Potrivit publicației L’Est Republicain, avionul care s-a prăbușit transporta un grup pentru o inițiere în parașutism.

Yves Seguy, prefectul de Meurthe-et-Moselle, a declarat că accidentul aviatic s-a soldat cu 11 morți.

Este vorba de zece pasageri și de pilot, a precizat Séguy în cadrul unei conferințe de presă, anunțând totodată sosirea la fața locului a ministrului de Interne, Laurent Nuñez, scrie AFP.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție și a fost deschisă o anchetă, conform presei franceze.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Tragedie aviatică în Franța: 11 oameni au murit după prăbușirea unui avion apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Iranul a transmis un mesaj neașteptat despre Strâmtoarea Ormuz. Anunțul care ar putea schimba situația din Golf

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a afirmat duminică, că...

Elevii, mai aproape de angajatori: Ziua Învățământului Dual a reunit peste 600 de tineri

Peste 600 de tineri au participat sâmbătă, 27 iunie,...

Opoziția și cetățenii au ieșit în stradă împotriva reformei fiscale propuse de Guvern

În fața Parlamentului a avut loc un protest împotriva...

Gheorghe Mustea, omagiat la Chișinău printr-un concert aniversar

Creația compozitorului Gheorghe Mustea, una dintre cele mai importante...

Pancarte și mesaje dure în fața Parlamentului. Opoziția protestează împotriva reformei fiscale

În fața Parlamentului are loc protestul organizat de opoziție...

ULTIMA ORĂ

(foto/video) „Am spus DA”. Pe Transfăgărășan, cu portbagajul Porsche-ului plin cu bujori, Vlada Boțan a fost cerută de soție

Vlada Boțan și iubitul său, Vlad, au trecut la o nouă etapă a relației de cuplu. Tânărul medic a cerut-o pe influenceriță de soție...

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

Important

(foto/video) „Am spus DA”. Pe Transfăgărășan, cu portbagajul Porsche-ului plin cu bujori, Vlada Boțan a fost cerută de soție

Vlada Boțan și iubitul său, Vlad, au trecut la o nouă etapă a relației de cuplu. Tânărul medic a cerut-o pe influenceriță de soție într-un mod special, pe Transfăgărșan, cu portbagajul Porsche-ului plin cu bujori, iar momentul emoționat-o până la lacrimi pe Vlada.

Iranul a transmis un mesaj neașteptat despre Strâmtoarea Ormuz. Anunțul care ar putea schimba situația din Golf

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a afirmat duminică, că doar Iranul poate asigura revenirea traficului prin Strâmtoarea Ormuz la nivelurile anterioare războiului și a avertizat că orice altă intervenție va întârzia redeschiderea rutei maritime, informează știrileprotv.ro. „Conform memorandumului de înţelegere, strâmtoarea Ormuz se află sub administrarea Iranului şi, după 30 de zile, operaţiunile vor reveni la normal, aşa cum se întâmpla anterior. Responsabilitatea acestor chestiuni revine părţii iraniene şi nici...

(video) Familia care s-a mutat într-un buncăr din timpul Războiului Rece: Cum arată „locuința” care a costat-o 264 mii € și are o suprafață...

Majoritatea oamenilor își doresc să fugă din buncăre, să scape din ele, dar o familie de americani a făcut exact contrariul: a renunțat la viața de la suprafață pentru a locui într-un astfel de adăpost, scrie publicația Blic Biznis, parte a trustului media elvețian Ringier, citată de Libertatea.

Expert: Responsabilitatea Extinsă a Producătorului îi obligă pe agenții economici să fie mai responsabili față de mediu

În Republica Moldova, mecanismul Responsabilității Extinse a Producătorului (REP) contribuie la dezvoltarea infrastructurii de colectare și reciclare a deșeurilor, la creșterea gradului de informare a populației și la responsabilizarea agenților economici, însă implementarea acestuia continuă să fie afectată de dificultăți financiare, lipsa specialiștilor și percepțiile eronate ale consumatorilor. Concluziile aparțin specialistului în protecția mediului Denis Macovschi și au fost prezentate într-un interviu difuzat la emisiunea „Zi de Zi” de...

Reacția Guvernului la protestul față de reforma fiscală pentru 2027, organizat la inițiativa partidului lui Costiuc

Guvernul susține că scopul proiectului politicii bugetar-fiscale pentru 2027 este creșterea veniturilor populației și stimularea dezvoltării economice, însă „a auzit” opiniile din spațiul public și va revizui măsurile propuse. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru NewsMaker, după protestul împotriva pachetului de măsuri. „Obiectivul politicii fiscale și al legii salarizării este să contribuie la creșterea The post Reacția Guvernului la protestul față de reforma fiscală pentru 2027, organizat la...

Guvernul reacționează la protestul privind reforma fiscală. Daniela Crudu: „Vom continua consultările pentru a identifica o formulă corectă pentru cetățeni și mediul economic”

Obiectivul politicii fiscale și al Legii salarizării este să contribuie la creșterea veniturilor, a investițiilor și dezvoltare economică. În acest context, autoritățile vor revizui propunerile și vor continua consultările pe larg, pentru a identifica o formulă ...

14 morți, după ce un elicopter al gigantului petrolier saudit Saudi Aramco s-a prăbuşit

14 oameni au murit după ce un elicopter al gigantului petrolier saudit Saudi Aramco s-a prăbuşit, duminică, pe coasta de est a ţării, scrie antena3.ro. Elicopterul s-a prăbușit la Ras Tanura, pe coasta de est a Arabiei Saudite, la vest de Strâmtoarea Ormuz. În accident și-au pierdut viața 14 cetățeni saudiți, a relatat agenția oficială de presă a statului. Deocamdată nu se știe cauza prăbușirii elicopterului. Aramco reluase vineri încărcarea țițeiului în terminalul...