Natalia Plugaru: „Nu este corect ca președinta țării să fie plătită ca un specialist din minister”

Salariile președintelui Republicii Moldova, prim-ministrului și președintelui Parlamentului vor crește până la 65.000 de lei, iar cele ale deputaților vor ajunge la aproximativ 37.000 de lei. Explicațiile au fost oferite de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, care susține că majorările urmăresc corectarea unor dezechilibre salariale existente de mai mulți ani.

În timpul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV, ministra a declarat că, salariul președintei este comparabil cu cel al unui specialist din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, situație pe care o consideră nejustificată.

„Astăzi, președinta țării are un salariu cât are un specialist la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Ne întrebăm dacă este corect ca persoana care răspunde de întreaga țară să aibă salariul unui specialist din direcție. Probabil că nu”, a declarat Natalia Plugaru.

Oficiala a precizat că, deși majorările pentru primele persoane în stat sunt considerabile, acestea vizează doar trei funcții – președintele țării, președintele Parlamentului și prim-ministrul –, astfel încât impactul bugetar este limitat.

În același timp, Natalia Plugaru a îndemnat ca majorările să fie analizate nu doar prin prisma procentelor, ci și a valorii nominale a salariilor.

„Să nu ne uităm doar la procentele de creștere. În spațiul public s-a vorbit despre majorări de 100 sau chiar 200 la sută, însă trebuie să vedem și valoarea nominală. Istoric, aceste funcții au rămas cu salarii mici, iar acum a fost momentul să ajustăm nivelul de salarizare”, a spus ministra.

Totodată, oficiala a recunoscut că și alte categorii de angajați din sectorul public au nevoie de salarii mai mari, menționând în special asistenții sociali.

„Îmi doresc salarii mult mai bune și pentru asistenții sociali. Sunt cei care duc cel mai mare greu”, a conchis Natalia Plugaru.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ministra-muncii-salarii-presedinte.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Natalia Plugaru: „Nu este corect ca președinta țării să fie plătită ca un specialist din minister” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Modernizarea transportului rutier, pe agenda autorităților și mediului de afaceri

Modernizarea transportului rutier și armonizarea legislației naționale cu standardele...

Poliția: Deși nu au fost înregistrate fraude noi, alte cinci victime au reclamat pierderi de peste 400.000 de lei

Alte cinci cazuri de escrocherii telefonice, comise anterior, au...

Natalia Plugaru: „Nu este corect ca președinta țării să fie plătită ca un specialist din minister”

Salariile președintelui Republicii Moldova, prim-ministrului și președintelui Parlamentului vor...

Tragedie pe râul Nistrul: un adolescent de 14 ani s-a înecat la Varnița

Un adolescent în vârstă de 14 ani și-a pierdut...

Tragedie în stânga Nistrului: un adolescent de 14 ani s-a înecat la Varnița

Un adolescent în vârstă de 14 ani și-a pierdut...

ULTIMA ORĂ

„Au trecut 3 ani, dar întrebările au rămas aceleași”. Sora polițistului Serghei Muntean, ucis în atacul de la Aeroport: „A fost destin sau au...

La trei ani de la atacul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău, sora polițistului de frontieră Serghei Muntean, care a fost ucis alături de...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco: PAS, PSRM și consilierii neafiliați blochează adoptarea bugetului municipiului Bălți

Municipiul Bălți a fost luat din nou ostatic, după ce PAS, PSRM și consilierii neafiliați au blocat adoptarea bugetului municipiului Bălți. Declarația a fost...

Important

„Au trecut 3 ani, dar întrebările au rămas aceleași”. Sora polițistului Serghei Muntean, ucis în atacul de la Aeroport: „A fost destin sau au...

La trei ani de la atacul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău, sora polițistului de frontieră Serghei Muntean, care a fost ucis alături de agentul de securitate Igor Ciofu, a publicat un mesaj emoționant. Femeia spune că timpul nu i-a adus răspunsurile pe care le caută și se întreabă dacă tragedia a fost un destin sau dacă ar fi putut fi evitată.

Canicula, o povară pentru animalele de la Grădina Zoologică: Au parte de băi cu apă rece și fructe congelate

Canicula este o povară și pentru animalele de la Grădina Zoologică din Chișinău. În această perioadă, ele primesc un meniu special, cu fructe și legume congelate. În adăposturile în care stau viețuitoarele obișnuite cu clima rece au fost instalate aparate de aer condiționat și dispozitive care pulverizează apă.

Canicula, o povară pentru animalele de la Grădina Zoologică: Au parte de băi cu apă rece și fructe congelate

Canicula este o povară și pentru animalele de la Grădina Zoologică din Chișinău. În această perioadă, ele primesc un meniu special, cu fructe și legume congelate. În adăposturile în care stau viețuitoarele obișnuite cu clima rece au fost instalate aparate de aer condiționat și dispozitive care pulverizează apă.

(video) A ieșit din închisoare și s-a întors la droguri: Un bărbat de 55 de ani, reținut în timp ce încerca să vândă „sare”...

Un bărbat de 55 de ani din Chișinău, eliberat recent din penitenciar după ce și-a ispășit pedeapsa pentru infracțiuni legate de droguri, a fost reținut din nou de oamenii legii. Potrivit Poliției, acesta și-a reluat imediat activitatea în cadrul aceleiași grupări criminale și a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă droguri de tip PVP unui investigator sub acoperire.

Proprietarii de afaceri, nevoiți să facă disponibilizări după majorarea TVA

O vacanță în Republica Moldova s-ar putea scumpi și cu 40 la sută, iar ieșirile la restaurant ar putea deveni un adevărat lux. Avertismentul a fost lansat de reprezentanții din domeniul HoReCa, în contextul propunerii Guvernului de a majora cota TVA de la 8 la 20 la sută pentru această industrie.

Modernizarea transportului rutier, pe agenda autorităților și mediului de afaceri

Modernizarea transportului rutier și armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene au fost principalele teme discutate în cadrul ședinței Comitetului pentru Antreprenoriat în Sectorul Transporturilor, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Evenimentul a reunit aproximativ 50 de reprezentanți ai autorităților publice, mediului de afaceri și asociațiilor profesionale, constituind o platformă de dialog privind provocările și reformele din domeniul transporturilor. În deschiderea ședinței, președintele Camera de Comerț și...

Ministra Natalia Plugaru: compensațiile la energie vor fi acordate și în următorul sezon rece

Programul de oferire a compensațiilor la energie va fi continuat și în următorul sezon rece. Anunțul a fost făcut de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, informează MOLDPRES. Ministra a subliniat că în prezent autoritățile lucrează as...