În timp ce Europa se confruntă cu unul dintre cele mai intense valuri de căldură din ultimele decenii, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că verile viitoare vor fi și mai fierbinți. Instituția susține că episoadele de caniculă nu mai sunt excepții, ci devin o nouă normalitate, relatează Euronews.
Directorul regional al OMS pentru Europa, dr. Hans Henri Kluge, a declarat că actualul val de căldură reprezintă doar începutul unui fenomen care se va intensifica în următorii ani.
„Acest val de căldură este o repetiție generală”, a declarat Hans Henri Kluge.
Potrivit acestuia, Europa se încălzește de peste două ori mai repede decât media globală, iar valurile de căldură nu mai sunt fenomene extreme izolate, ci „crize recurente, tot mai frecvente, mai puternice și mai îndelungate”.
Efectele se resimt deja în mai multe state europene. În Franța, din 24 iunie au fost raportate peste 1.000 de decese asociate caniculei, majoritatea în rândul persoanelor de peste 65 de ani. Totodată, în unele orașe, numărul apelurilor la serviciile de urgență a crescut cu până la 50%.
În Spania, sistemul de monitorizare a mortalității estimează că luna iunie s-a soldat cu 892 de decese suplimentare asociate temperaturilor ridicate.
Potrivit Antena 3 CNN, șeful OMS pentru Europa avertizează că lipsa pregătirii pentru astfel de fenomene are consecințe directe asupra populației.
„Fiecare vară pentru care nu ne pregătim este o vară plătită cu vieți omenești.”
Potrivit estimărilor prezentate de OMS, măsurile de adaptare implementate până acum au redus semnificativ impactul caniculei. Instituția estimează că, în 2023, numărul deceselor provocate de căldură în Europa ar fi fost cu aproximativ 80% mai mare fără aceste măsuri, iar în cazul persoanelor de peste 80 de ani bilanțul ar fi putut fi dublu.
„Planurile de acțiune pentru sănătate în perioadele de caniculă, avertizările timpurii, spațiile de răcorire și sprijinul acordat persoanelor vulnerabile nu sunt simple exerciții birocratice. Ele salvează vieți chiar acum și avem nevoie de mai multe astfel de măsuri în întreaga Regiune Europeană”, a adăugat Hans Henri Kluge.
Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale, valul de căldură este așteptat să se extindă până la 30 iunie în mari părți din Europa de Vest, Centrală și de Sud, precum și în Balcani.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul “Acest val de căldură e doar o repetiție generală“. Avertismentul OMS după temperaturile record apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





