Reforma justiției rămâne principala condiție pentru avansarea Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. O spune viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov. Potrivit ei, negocierile de aderare încep și se încheie cu capitolul dedicat valorilor fundamentale, în care reforma justiției ocupă un loc central, transmite IPN.
„Cele 33 de capitole de aderare sunt împărțite în 6 grupuri tematice. Primul care se deschide ține de valori fundamentale și aici foarte importantă este reforma justiției. Cu ea încep negocierile de aderare și cu ea se închid. Fără o justiție dreaptă nu vom intra în Uniunea Europeană, dar nici nu vom avansa în procesul de negocieri”, a declarat Cristina Gherasimov în cadrul emisiunii „Pe față” de la postul public de televiziune.
Potrivit ei, deschiderea următoarelor grupuri de capitole depinde de ritmul în care statele membre UE vor acționa la Bruxelles. „În următoarele săptămâni sau luni, în funcție de cât de rapid se mobilizează statele membre la Bruxelles, vom vedea deschiderea următoarelor grupuri de capitole, fie unul, fie mai multe”, a menționat vicepremierul.
Cristina Gherasimov a precizat că din punct de vedere tehnic, Republica Moldova poate continua negocierile pe toate capitolele de aderare, iar prioritatea autorităților rămâne implementarea reformelor necesare pentru apropierea de standardele europene.
„Pentru noi faptul că nu am deschis următoarele clustere de negocieri nu constituie un impediment, pentru că țara noastră, tehnic, are deschise toate grupurile de negocieri. Acum este important să ne concentrăm pe reforme”, a mai spus vicepremierul.
The post Cristina Gherasimov: Fără o justiție dreaptă nu vom intra în Uniunea Europeană appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





