Uzina Metalurgică Moldovenească din Rîbnița și-a reluat activitatea după perioada de staționare Potrivit surselor redacției Zona de Securitate, la 5 iulie, la întreprindere a fost repornită secția de topire a oțelului.
Potrivit informațiilor redacției, uzina topește în prezent metal pentru a achita datoriile față de companiile moldovenești. Întreprinderea are în stoc aproximativ 15–20 de tone de materie primă. Din 13 iulie, UMM urmează să înceapă achizițiile de metal din interiorul țării și din România.
Repornirea secției de topire a oțelului a fost posibilă cu implicarea Centralei de la Dnestrovsk. Totodată, potrivit portalului Zona de Securitate, energia electrică necesară pentru funcționarea cuptorului va veni prin sistemul energetic al Ucrainei: stația Podolsk a fost parțial restabilită, iar prin aceasta uzina va putea primi volumul necesar de energie electrică.
Amintim că, de la începutul lunii iunie, în regiunea transnistreană iluminatul stradal era deconectat seara și noaptea. Nu au existat comentarii oficiale din partea așa-numitelor autorități de la Tiraspol. În primul episod al proiectului nostru de știri „NonFrontiera”, am explicat că această economie era făcută pentru repornirea MMZ. Episodul poate fi urmărit AICI.
MMZ este una dintre întreprinderile-cheie ale economiei regiunii transnistrene. Anterior, autoritățile și experții au menționat că uzina asigură o parte semnificativă a exporturilor regiunii și a încasărilor la bugetul local.
Încă în noiembrie 2024, fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, declara că, după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, Uzina Metalurgică de la Rîbnița a rămas, practic, fără volumul necesar de energie electrică și putea funcționa doar la capacitate minimă. Potrivit lui, linia de înaltă tensiune dintre Podolsk și Rîbnița era nefuncțională, iar MMZ se menținea pe o linie de 110 kV, suficientă doar pentru menținerea funcționalității, dar nu și pentru activitatea normală a întreprinderii.
În noaptea de 12 decembrie 2025, Rusia a atacat infrastructura energetică din regiunea Odesa. În urma atacului, în regiune au fost avariate 20 de stații electrice. După atac, linia MGRES — Podolsk — Rîbnița, necesară pentru alimentarea cu energie electrică și funcționarea uzinei, a devenit nefuncțională.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Uzina Metalurgică de la Rîbnița și-a reluat activitatea: A fost repornită secția de topire a oțelului apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA






