Parlamentul European cere deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu Moldova

Parlamentul European salută deschiderea Clusterului 1 de capitole de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și apreciază progresele constante înregistrate de autoritățile de la Chișinău în implementarea reformelor europene, în pofida provocărilor interne și externe. Concluziile se regăsesc în raportul privind evoluțiile Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, adoptat miercuri de eurodeputați, transmite IPN.

Europarlamentarii au apreciat angajamentul ferm al Republicii Moldova față de parcursul european, menționând că deschiderea negocierilor pentru primul cluster de capitole reprezintă o recunoaștere a progreselor înregistrate de autoritățile de la Chișinău. Totodată, ei au îndemnat Consiliul UE să deschidă fără întârziere toate celelalte clustere de negociere, subliniind că procesul de aderare trebuie să rămână bazat pe merit.

Raportul salută, de asemenea, progresele în integrarea economică a Republicii Moldova în piața unică a UE și eforturile autorităților de a reduce dependența de resursele energetice rusești. Europarlamentarii își reafirmă sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și solicită din nou Federației Ruse să își retragă trupele din regiunea transnistreană.

În intervenția sa din plenul Parlamentului European, comisara pentru extindere, Marta Kos, a declarat că Republica Moldova implementează reformele într-un ritm impresionant și a îndemnat Consiliul UE să deschidă cât mai curând toate clusterele de negociere. Ea a subliniat că autoritățile de la Chișinău trebuie să accelereze reformele, în special în domeniul valorilor fundamentale, pentru a putea începe închiderea capitolelor de negociere.

The post Parlamentul European cere deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu Moldova appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Experți: după „podurile de flori”, Moldova și România au nevoie de conectări reale

Republica Moldova trebuie să-și consolideze instituțiile, să reducă deficitul...

Procurorul Veaceslav Potînga nu a promovat evaluarea externă

Procurorul din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Veaceslav Potînga, nu...

Audit: Proiectele de apă și canalizare înregistrează întârzieri, costuri suplimentare și impact limitat

Proiectele de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare...

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună îi cere lui Alexandru Munteanu să spună „cine lua, de fapt, deciziile” în Guvern

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afirmă că demisia lui Alexandru Munteanu nu a făcut decât să confirme cât de adânc s-au înrădăcinat în...

Important

Ex-președintele interimar al BEM, Viorel Bîrcă, pierde la Curtea de Apel: condamnarea la 10 ani de închisoare, menținută

Curtea de Apel Centru a menținut condamnarea la 10 ani de închisoare a fostului președinte interimar al SA „Banca de Economii” (BEM), Viorel Bîrcă. Instanța a respins, pe 8 iulie, atât apelul procurorilor, cât și pe cel al apărării împotriva sentinței pronunțate în ianuarie 2024. Procuratura Anticorupție anunță că Curtea de Apel Centru a respins, The post Ex-președintele interimar al BEM, Viorel Bîrcă, pierde la Curtea de Apel: condamnarea...

Prima versiune a Poliției pe cazul decesului tânărului din Cărbuna: Ce s-a stabilit, după examinarea camerelor din automobil

Tânărul de 23 de ani găsit împușcat într-o mașină, în satul Cărbuna, s-ar fi sinucis. Potrivit Poliției, camerele din automobil au surprins momentul.

16 cetățeni străini, depistați în timpul unui control pe un șantier din Chișinău. Unii lucrau fără drept de muncă 

Șaisprezece cetățeni străini au fost depistați în urma unui control al Inspectoratului General pentru Migrație desfășurat pe un șantier de construcții din Chișinău. Unsprezece dintre aceștia lucrau fără drept de muncă, iar alți cinci au fost sancționați pentru că nu aveau asupra lor permisul de ședere. Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație, șase cetățeni ai Tadjikistanului și cinci ai Uzbekistanului desfășurau activitate de muncă fără drept de muncă și fără actele...

Experți: după „podurile de flori”, Moldova și România au nevoie de conectări reale

Republica Moldova trebuie să-și consolideze instituțiile, să reducă deficitul de specialiști și să transforme relația cu România într-un parteneriat bazat pe proiecte concrete. Declarațiile aparțin participanților la conferința „România și Republica Moldova între memorie comună și destin european”, transmite IPN. Una dintre provocările majore rămâne consolidarea instituțiilor și creșterea încrederii cetățenilor în acestea, a remarcat Mariana Iațco, doctor conferențiar la Universitatea de Stat din Moldova. Ea a atras atenția asupra...

Curtea de Apel menține sentința în dosarul fostului șef al BEM. 10 ani de închisoare și prejudiciu de 100 de milioane de dolari

Curtea de Apel Centru a menținut sentința pronunțată în dosarul fostului președinte interimar al SA „Banca de Economii” (BEM), condamnat la 10 ani de închisoare, și obligat să achite un prejudiciu de 100 de milioane de dolari în beneficiul ins...

Sesizarea privind Găgăuzia, la Curtea Constituțională: Părțile își susțin pledoariile finale

Curtea Constituțională continuă miercuri, 8 iulie, să analizeze sesizarea depusă de Ministerul Justiției privind constituționalitatea unor prevederi legale care reglementează procesele electorale și instituționale din Găgăuzia. Înalta instanță se va pronunța asupra fondului cauzei după ce va examina și sesizarea conexată depusă de Adunarea Populară a Găgăuziei, care vizează constituționalitatea unor prevederi din Codul electoral.