Premierul slovac spune că ar fi mers cu Viktor Orban la Moscova, dacă starea de sănătate i-ar fi permis

Premierul slovac Robert Fico a declarat, vineri, că ar fi mers cu omologul său maghiar Viktor Orban în vizita sa controversată la Moscova, dacă starea sa de sănătate i-ar fi permis după ce a fost împuşcat în mai, relatează AFP.

Orban i-a înfuriat pe aliaţii occidentali din UE şi NATO când a mers vineri la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui ţară a invadat Ucraina vecină în februarie 2022.

Orban a vizitat Kievul şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la începutul acestei săptămâni, imediat după ce ţara sa a preluat preşedinţia semestrială rotativă a Uniunii Europene.

“Vreau să-mi exprim admiraţia faţă de premierul ungar pentru că a mers fără ezitare la Kiev şi Moscova”, a declarat Fico într-un discurs.

“Dacă starea mea de sănătate mi-ar fi permis să merg, mi-ar fi plăcut să mă alătur lui”., a spus Fico.

Aceasta a fost prima sa apariţie publică de la tentativa de asasinat din 15 mai.

Fico şi-a ţinut discursul în picioare, deşi părea să fi pierdut în greutate, iar vocea sa părea mai slabă decât înainte de atac.

Atât Ungaria, cât şi Slovacia au refuzat să ofere ajutor militar Ucrainei sub Orban şi Fico, care sunt consideraţi cei mai apropiaţi aliaţi ai Rusiei în Uniunea Europeană.

Orban a declarat că se află într-o misiune de a ajuta la încheierea războiului, deoarece atât el, cât şi Fico pledează pentru discuţii de pace cu Rusia.

“Nu există niciodată suficiente discuţii şi iniţiative de pace”, a declarat Fico vineri.

Fico, în vârstă de 59 de ani, se recuperează în urma rănilor grave pe care le-a suferit în mai, când un bărbat înarmat l-a împuşcat de patru ori de la mică distanţă după o şedinţă de guvern în centrul Slovaciei.

Atacatorul, identificat de presa slovacă drept poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, este acuzat de terorism. Acesta se află în arest în aşteptarea procesului.

Fico conduce o coaliţie guvernamentală tripartită formată din partidul său naţionalist de centru Smer-SD, partidul de centru Hlas şi partidul de extremă dreapta SNS.

El a suferit două intervenţii chirurgicale de lungă durată în spital şi a fost transferat pentru tratament la domiciliu în capitala Bratislava pe 31 mai.

Vineri, el şi-a făcut prima apariţie la o ceremonie care marchează sosirea Sfinţilor Chiril şi Metodiu în fosta Moravie Mare în 863 pentru a răspândi creştinismul în rândul poporului slav.

Discursul său la castelul Devin din apropierea capitalei Bratislava a durat mai mult de 15 minute şi a fost întâmpinat cu o ovaţii în picioare.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună: Este nevoie de o alternativă politică pregătită și profesionistă

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat inițiativa...

Grecia pregătește măsuri stricte privind plățile cash și evaziunea fiscală

Grecia va interzice plățile în numerar de peste 500...

VIDEO | Victoria Furtună: „Moldova nu mai este un exemplu de reforme, ci de probleme democratice”

Victoria Furtună afirmă că datele publicate de organizații internaționale...

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

ULTIMA ORĂ

Mobilizare generală la Șoldănești pentru a verifica viteza de reacție în cazul unui cutremur devastator

Consecințele unui cutremur puternic produs în zona seismică Vrancea au fost simulate în raionul Șoldănești pe 8 mai. Conform scenariului, în urma seismului au fost...

VIDEO: Irina Vlah, la Marșul Victoriei: Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul!

Politiciana Irina Vlah, alături de sustinatorii ei, participă la Marșul Victoriei, care se desfășoară în capitală. "Dragi prieteni, sărbătorim 9 Mai cu lacrimi în ochi...

Important

Mobilizare generală la Șoldănești pentru a verifica viteza de reacție în cazul unui cutremur devastator

Consecințele unui cutremur puternic produs în zona seismică Vrancea au fost simulate în raionul Șoldănești pe 8 mai. Conform scenariului, în urma seismului au fost afectate blocuri locative, instituții publice, drumuri, rețele electrice și de comunicații, fiind înregistrate alunecări de teren, incendii și accidente rutiere cu multiple victime.

Președintele Consiliului European, mesaj pentru Moldova: „Împreună vom construi un viitor european”

Președintele Consiliului European, António Costa, a transmis un mesaj de Ziua Europei cetățenilor Republicii Moldova, exprimând sprijinul UE pentru parcursul european al țării. „De Ziua Europei, celebrăm proiectul nostru european comun, momentul în care membrii fondatori au ales unitatea în locul diviziunii și cooperarea în locul conflictului. Ei au decis să construiască un viitor al păcii, libertății și prosperității pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial. Dragi cetățeni ai Moldovei, alegerile...

„Sunt întemnițat nevinovat.” Ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, rămâne în arest preventiv. CA a menținut decizia primei instanțe

Ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, rămâne în arest preventiv în dosarul în care este bănuit de abuz în serviciu pentru deschiderea magazinelor duty-free din regiunea transnistreană. Curtea de Apel Centru a menținut decizia luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Anunțul a fost făcut de avocatul lui Osipov, Victor Munteanu.

Marșul Victoriei la Chișinău. Dodon: „Zeci de mii de oameni, în pofida interdicțiilor”

Igor Dodon, liderul PSRM, alături de Diana Caraman, Vlad Bătrîncea, Vasile Tarlev, Zinaida Greceanîi și alți deputați au participat astăzi la Marșul Victoriei din Chișinău. „Zeci de mii de oameni la Marșul Victoriei în Chișinău — în pofida interdicțiilor și restricțiilor. Ținem minte, ne mândrim”, a scris Dodon. Și deputatul Ion Chicu, alături de colegii săi din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, a adus astăzi un omagiu victimelor celui de-Al Doilea...

VIDEO: Irina Vlah, la Marșul Victoriei: Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul!

Politiciana Irina Vlah, alături de sustinatorii ei, participă la Marșul Victoriei, care se desfășoară în capitală. "Dragi prieteni, sărbătorim 9 Mai cu lacrimi în ochi și cu o imensă recunoștință în suflet. Împreună cu mii de oameni ne alăturăm Marșului Victoriei. Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul și ne-au dăruit viața. Nu vom permite ca nazismul să prindă rădăcini pe pământul nostru. Vom face totul pentru ca deasupra...

Peste 190 de elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală

Peste 190 de elevi din diverse raioane ale Republicii Moldova participă, în perioada 8–10 mai 2026, la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală, una dintre cele mai importante competiții academice la nivel national, comunică MOLDPRES. Ev...

Președintele Consiliului European, mesaj pentru cetățenii R. Moldova, de Ziua Europei: „Viitorul dumneavoastră este în UE”

„Viitorul Republicii Moldova este în Europa”, iar autoritățile de la Bruxelles și de la Chișinău trebuie să depună „multe eforturi” pentru ca acest lucru „să devină realitate”. Mesajul a fost transmis, pe 9 mai, de Ziua Europei, cetățenilor R. Moldova de către președintele Consiliului European, António Costa.