Kate Middleton a fost operată de urgenţă!

Kate Middleton are probleme serioase de sănătate, după ce a fost diagnosticată cu maladia secoului: cancer. Acum s-a aflat şi că prinţesa a fost nevoită să se opereze de urgenţă pentru a-i fi îndepărtat un nodul ce era localizat la nivelul capului.

În cartea „Catherine, The Princess of Wales” au fost făcute publice toate detaliile cu privire la operaţia grea prin care Kate a fost nevoită să treacă pe vremea când era doar o adolescentă. Aceasta studia la colegiu, când în urma unui control de rutină i-a fost descoperit un nodul situat pe partea stângă a capului. Oficialii şcolii i-au informat imediat familia, iar mama sa a dus-o de urgenţă la spital:

Kate Middleton a fost operată la cap

​„În adolescență, totuși, când era la Colegiul Marlborough, i s-a descoperit un nodul pe partea stângă a capului. Școala i-a anunțat imediat părinții, iar mama ei, Carole, a dus-o la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală, pentru îndepărtarea acestuia”, reiese din biografia regală, publicată recent. În urma operației, Kate a rămas cu o cicatrice care s poate vedea cu ochiul liber şi în prezent. Şi în 2011, în timpul nunţii cu Prinţul William, aceasta a putut fi observată, însă fanii nu i-au dat importanţă atunci.

În prezent, Kate Middleton se tratează de cancer, dar nu se ştie cu exactitate unde este localizată boala. Familia Regală şi nici Kate, atunci când a informat asupra diagnosticului său, nu au dorit să ofere mai multe detalii. Un lucru este clar însă, Prinţesa a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la începutul acestui an, în partea abdominală.

Kate nu este singura persoană din Familia Regală care are probleme grave de sănătate. Regele Charles a fost diagnosticat şi el cu cancer. La un moment dat, Kate şi Charles au fost internaţi în acelaşi spital şi au dus lungi discuţii despre cum să treacă peste această perioadă cruntă. În cazul Regelui, boala pare că a avansat, având în vedere că se fac deja toate pregătirile pentru funeraliile monarhului.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin,...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Protecție pentru culturile pomicole. Fermierii spun că folosesc preparate pentru rezistența la ger

Protejarea caișilor de îngheț este doar una dintre lucrările de primăvară. Dumitru Orescu are 1.500 de hectare de teren arabil și livezi de cireș, vișin, cais, prun și măr. El spune că fiecare cultură are nevoie de îngrijire la timp.

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Pictorul și regizorul Igor Isac-Olișcănescu a revenit acasă cu primul său roman

Igor Isac-Olișcănescu, cunoscut ca pictor și regizor, a revenit acasă cu primul său roman. Cartea se numește „Ivoria Belova. Patimile după Heidegger” și pornește de la un episod real legat de minele de uraniu din Banatul Montan. Autorul, originar din Republica Moldova și stabilit de mai mulți ani în România, a lansat volumul la Muzeul Național al Literaturii Române.

VIDEO Ion Ceban: „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mircea cel Bătrân.”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii 27 aprilie – 3 mai, evidențiind principalele proiecte de infrastructură și acțiunile desfășurate în capitală. Edilul a anunțat semnarea unor finanțări importante pentru modernizarea orașului. „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor Mircea cel Bătrân, Industrială și Mesager. Alt acord semnat este vorba de 80 de milioane de lei pentru finalizarea Stației de epurare, un proiect...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...