OPINIE: Lui Andrei Spînu i-au fost aduse acuze foarte serioase care nu au fost niciodată probate

Nu se știe dacă acele acuze care îi sunt aduse lui Andrei Spînu au vreun probatoriu serios, fiindcă nu există din acest punct de vedere nimic, nu a fost nicio anchetă. Declarația a fost făcută de către analistul politic Anatol Țăranu, la emisiunea Punctul pe AZi, conform tvrmoldova.md.

„Atunci când au fost anunțate remanierile și când a început în spațiul public să se discute cine ar putea să fie candidații pentru a suplini posturile și atunci când m-au întrebat despre probabilitatea că la minister se va întoarce Andrei Spînu, eu am spus că este foarte puțin probabil. Ce ar fi făcut eu în acest caz ca să nu prejudiciez interesele partidului, nu poți să-l întorci la minister pe un om care are probleme de imagini. În condițiile când ratingul partidului scade. E o întrebare la care nu este un răspuns cert și acest răspuns nu există, noi suntem nevoiți să speculăm la această temă din simplu motiv că Partidul PAS care este un partid anunțat pro-european, din punct de vedere al comunicării publice este un partid închis. Ceea ce se întâmplă în interiorul PAS-lui nimeni nu cunoaște, nu există discuție publică. Acest ermetism informațional îi face un serviciu prost PAS-lui.A fost o declarației a prim-ministrului Natalia Gavrilița că Andrei Spînu a semnat la Moscova acordul acela cu gaze, scandalos, neavând împuternicirile Guvernului, e un scandal enorm care a trecut cumva fără nicio consecință”, spune Anatol Țăranu.

Analistul Anatol Țăranu a menționat că în politică contează nu doar rezultatul, ci și care este percepția publică la ceea ce ai făcut, iar percepția publică asupra activității lui Andrei Spînu este una cel puțin problematică.

„Din punctul de vedere a tehnologiei politice, Andrei Spînu nu trebuia să vină, însă a venit. Eu mă gândesc ca a venit contrar voinței Maiei Sandu și contrar voinței lui Dorin Recean. Revenirea lui Spînu este un scandal și luând în considerare toate aceste argumente pe care le-am adus, vorbește de faptul că Spînu este unul din cei mai influenți politicieni din R. Moldova, având în vedere influență politică. Dacă el cu adevărat a fost capabil să se impună să treacă peste voința președintelui și prim-ministru și să înfruntă voința publică negativă față de persoana sa, înseamnă că influența lui politică este enormă și acest lucru nu poate fi neglijat de acei care fac comentariul politic”, a mai adăugat analistul politic Anatol Țăranu.

Cei trei miniştri noi din Guvernul de la Chişinău, propuşi după demisiile de vineri, au depus jurământul în faţa preşedintelui Maia Sandu şi a prim-ministrului Dorin Recean.

ULTIMA ORĂ

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

Doru Petruți: Sprijin pentru integrarea europeană există, dar cresc rezervele populației

Directorul IMAS, Doru Petruți, a prezentat Barometrul Socio-Politic –...

Mariana Durleșteanu: Guvernul trebuie să discute urgent cu fermierii și producătorii

Economista Mariana Durleșteanu, fost ministru al Finanțelor, susține că...

Andrei Năstase: Pensia minimă ar trebui să ajungă la 5000 de lei, nu la 3264

Andrei Năstase critică majorarea pensiilor anunțată de Guvern, calificând...

ULTIMA ORĂ

Elevii și bugetarii din țară intră în minivacanța de 1 Mai: Câte zile libere vor avea

Elevii și angajații din sectorul bugetar vor avea parte de o minivacanță cu ocazia zilei de Ziua Internațională a Muncii. Aceștia se vor bucura...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Elevii și bugetarii din țară intră în minivacanța de 1 Mai: Câte zile libere vor avea

Elevii și angajații din sectorul bugetar vor avea parte de o minivacanță cu ocazia zilei de Ziua Internațională a Muncii. Aceștia se vor bucura de trei zile libere consecutive, începând cu 1 mai și până la finalul weekendului.

Șefa statului a continuat, la Bălți, dialogul despre siguranța copiilor în mediul online

Președinta Maia Sandu a efectuat astăzi o vizită la Bălți, unde a continuat dialogul național despre siguranța copiilor în mediul online, alături de elevi și profesori. În cadrul discuțiilor, tinerii au vorbit deschis despre riscurile din spațiul digital. A...

Șeful INI, la raport în Parlament: peste 65% dintre controale au scos la iveală încălcări. Nereguli de zeci de milioane de lei, depistate în...

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcări în majoritatea controalelor efectuate anul trecut. Potrivit raportului de activitate pentru 2025, prezentat în plenul Parlamentului de președintele instituției, Lilian Chișca, din cele 196 d...

România și Republica Moldova lansează un proiect pentru atragerea investițiilor europene, inclusiv în educație

Atragerea fondurilor europene pentru proiecte în domeniul educației, administrației publice, turismului și mediului economic va fi facilitată prin intermediul unei platforme lansate pe 30 aprilie la Chișinău. Modernizarea infrastructurii instituțiilor educaționale și investițiile în cursuri practice, care să pregătească mai bine studenții pentru piața muncii, vor fi prioritare, scopul fiind de a convinge mai mulți tineri să își continue studiile în R. Moldova.

(video) Chișinăul primește 80 de milioane de lei de la UE pentru finalizarea stației de epurare. Ceban: „Un proiect vital”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat semnarea unui nou acord de finanțare în valoare de 80 de milioane de lei pentru finalizarea stației de epurare a apelor uzate din capitală. Potrivit edilului, banii sunt nerambursabili și sunt oferiți de Uniunea Europeană, prin intermediul programului NIF.

Ex-președintele Consiliului European, Charles Michel, încurajează Moldova pe drumul spre UE: „Să aveți încredere”

Fostul președinte al Consiliului European, Charles Michel, a revenit în Republica Moldova, unde a transmis un mesaj de susținere și încurajare pentru parcursul european al țării. Michel a încurajat moldovenii să își păstreze încrederea, subli...

Situație alarmantă la nivel global: Libertatea presei atinge un minim istoric al ultimilor 25 de ani

Reporteri fără Frontiere a avertizat, joi, că libertatea presei a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, avertizează Reporteri fără Frontiere. Peste jumătate dintre țările lumii se află într-o situație „dificilă” sau „foarte gravă”, pe fondul presiunilor politice, economice și juridice, scrie adevarul.ro.