Îmi permit astăzi să ies din registrul liniștitor al limbajului academic, pentru că trăim vremuri care nu mai pot fi analizate doar prin lentile sterile.
Ne aflăm într-o etapă istorică în care a fi neutru înseamnă, de fapt, a fi complice. Iar ceea ce observăm în spațiul public, instituțional și politic al Republicii Moldova nu mai este doar o derivă temporară, ci reflecția unui sistem care și-a pierdut busola meritului.
Permiteți-mi, așadar, să numesc ceea ce vedem: KAKISTOCRAȚIE. Un termen aproape exotic pentru un fenomen foarte local. Provenit din greaca veche, kakistos, „cel mai rău”, el definește exact ceea ce realitatea ne oferă zilnic, cu generozitate: o guvernare a celor mai slabi, mai ignoranți, mai lipsiți de etică. O selecție inversă, unde valoarea este o piedică, nu un atu.
Este greu să ne uităm la ce se întâmplă în ministere, în administrația publică, în consiliile de conducere ale instituțiilor noastre și să nu observăm același model: oameni lipsiți de competență reală, dar ancorați solid în rețele de interese, parveniți care au făcut din loialitatea oarbă un substitut pentru profesionalism, și un aparat birocratic atât de bine anesteziat, încât nu mai are nici capacitatea, nici voința de a reacționa.
Dar poate cel mai grav efect al kakistocrației este un alt fenomen, despre care încă se vorbește prea puțin în spațiul public: MERITOCIDUL. Nu este doar ignorarea elitelor, ci eliminarea lor activă. Este marginalizarea specialiștilor, decredibilizarea vocilor critice, exodul tăcut al inteligenței spre alte țări sau înspre tăcerea interioară. Nu este o coincidență, ci o strategie de supraviețuire a mediocrității.
Se vorbește adesea despre „criza sistemului”. Dar vă întreb: cum putem avea un sistem funcțional, când selecția valorilor este defectuoasă încă de la intrare? Când promovarea se face pe criterii de obediență și tăcere, iar excelența este sancționată ca insubordonare?
În calitate de cadru universitar, nu pot să nu mă întreb ce lecție le oferim studenților noștri. Îi învățăm despre merit, despre efort, despre integritate. Dar apoi, ei privesc în jur și învață realitatea: că diploma poate fi o glumă, că funcția nu reflectă valoarea, că performanța este o povară. Și atunci, ce aleg? Emigrarea sau adaptarea la sistem. Adică exact ce întreține kakistocrația.
Suntem în fața unui faliment moral al ideii de merit în spațiul public. Și dacă nu intervenim, ca oameni de știință, ca educatori, ca cetățeni, vom ajunge să ne predăm țara, bucată cu bucată, celor care nici măcar nu știu ce înseamnă să o merite.
Aceasta nu este o simplă indignare intelectuală. Este un apel: la luciditate, la curaj, la refuzul complicității prin tăcere.
Pentru că, parafrazând o idee cunoscută, atunci când cei buni nu mai vor să conducă, vor fi conduși de cei mai răi dintre ei.
***
PS Elegant sau nu, discursul scuzelor nu umple golul lăsat de lipsa meritului!